„Mămică, pune frână mamă! Trăiește tu mamă și pentru mine, că n-am știut să trăiesc!” Acestea au fost ultimele cuvinte ale mamei mele înainte de a pleca dincolo. Mi-au răsunat mulți ani , și acum încă îmi mai răsună aceste cuvinte în memoria celulelor mele…

Un mesaj ce pentru mine, o femeie cu 2 joburi full și 4 puncte de lucru în business, era greu de descifrat.

Suna ca un text venit dintr-o limbă total necunoscută mie și prin mama mea, canal de comunicare, m-am trezit „cu el în brațe” fără să fiu capabilă să-i prind sensul…

Ce-s prostiile astea? Eu nu am timp de prostii, am de lucru de abia mai apuc să dorm, și tu mama, acum te-ai gândit să pleci? Când știai că-s singură? Nu puteai să aștepți să vină și Cristi (soțul) acasă?

Pe 28 august se fac 8 ani de la trecerea la ceruri a mamei mele. Era o ușurare atât pentru ea cat si pentru mine, ca fiica ei ce am îngrijit-o timp de 2 ani de zile. Atunci nu aveam sa știu, dar după acest moment au urmat momente reale de trezire a mea, ca femeie.

Am pus frână brusc.

 Depresia nu e un moft. E un simptom ale cărui mesaje dacă le asculți, au daruri pentru tine. In cazul meu, darul a fost să transform toata tristețea generațiilor de femei dinaintea mea în ceea ce se cheamă azi „PROIECTUL MEU DE FERICIRE”.

Când am început să frecventez tabere de dezvoltare personală, de feminitate, ateliere de constelații familiare, colegi de facultate, prieteni, cunoscuți, chiar și propria familie îmi spuneau că am luat-o razna, că m-am apucat să cred în fantome și alte cele.

Degeaba încercam să le spun că există o știință, psihogenealogie se numește, apoi conștientul colectiv familial și planetar și cu asta i-am pierdut definitiv.

Am început apoi să studiez psihologie să înțeleg și mai mult pe Freud, pe Young… conștientul colectiv.

E la mare căutare și circulă vești despre un serial de pe Netflix „Un nou sine” pe care l-am urmărit și eu și ți-l recomand. Se vorbea în film despre o carte „Povestea ta a început demult” autorul e Mark Wolynn.

Iți las mai jos, dacă ești curios, curioasă să afli ce spun cercetătorii acestui domeniu, dincolo de sintagma „cum poți să-ți schimbi viitorul cunoscându-ți trecutul și făcând pace cu el”, următoarele titluri pe care eu le-am pascurs:

• „Mă dor strămoșii” Patrice van Eersel și Catherine Maillard
• „Fantomele din familie” – psihanaliză transgenerațională- Bruno Clavier
• „Psihogenealogia”-vindecarea rănilor familiale și regăsirea de sine
• „Exerciții practiec de psihogenealogie”- Anne Ancelin Schutzenberger
• „Povestea ta a început demult”- cum să vindeci traumele familiale moștenite Mark Wolynn
• „Născut anxios”-Daniel P. Keating –Scapă de impactul dificultăților  din primii ani de viață

Ar mai fi câteva, dar le găsești tu dacă dorești.

Ce am găsit eu în aceste cărți și încă mai caut…?

Acum opt ani de zile odată cu începerea cursurilor de NLP și apoi a Scolii de coaching, îmi căutam răspunsuri la tot ceea ce trăiam, la tot ceea ce trăisem de copil, ce se repeta ca un leit motiv în viața femeilor din familia mea primară dar și separat a tatălui și a mamei și identificam un numitor comun: fatalitate, nefericire, tristețe, depresie. Și ai ghicit, veneau și în viața mea evenimente ce să-mi confirme acest „trend”. Am mai vorbit despre ele în articole, postări aici pe Fb, interviuri.

Ei bine, voiam ca la mine să se termine. Să închid bucla.

Știam de copil, cum la fel de bine știu și acum adult că stă în puterea mea să fac acest lucru. De aici revenirea la matcă pe acest făgaș de suport ce-l ofer prin toate serviciile mele: coaching, ședințe 1-1, tabere, workshopuri pe teme de psihologie feminină și nu numai.

 Am fost destul de descurajată la un moment dat, mă gândeam să renunț, dar dacă aș fi făcut-o probabil nici Cercetașii nu ar fi existat astăzi în Pașcani…

S-a dovedit științific că avem posibilitatea de a transforma lucrurile în bine, indiferent de originile noastre, de experiența sau chiar de vârsta noastră!

Cristine Michaud spunea că aceste studii au vizat înțelegerea și identificarea principalilor factori determinanți ai fericirii la ființele umane.

„Cel mai important factor, în proporție de 50% este de ordin genetic. Nu trebuie decât să ne observăm membrii de familie pentru a vedea dacă „așchia a sărit departe de trunchi”. Astfel predispoziția noastră pentru fericire depinde în primul rând de bagajul genetic pe care l-am moștenit la naștere. Numai o mică proporție a fericirii ar fi legată de condițiile noastre de viață. Salariul pe care îl primim, locul în care trăim, meseria pe care ne-am ales-o, etc. nu influențează în realitate decât 10% din fericirea totală..

Surprinzător, nu-i așa?

Dacă facem un calcul, atunci ne rămâne o marjă de manevră de 40% și trebuie să recunoaștem că este enorm, iar asta arată că o persoană nefericită va putea să acționeze asupra a 40% din nivelul său de fericire. Astfel că toată lumea are ocazia să mizeze pe propriile resurse și să treacă la acțiune pentru a dobândi avantajele maxime!”

Ființele umane au insă tendința de a percepe ceea ce este negativ. Se gândesc în primul rând la paharul pe jumătate gol decât pe jumătate plin deoarece aspectele negative atrag mai mult atenția.

Știi ce zic? Greșește cuiva, ceva și te va ține minte poate toată viața. Fă-i mult bine și va uita cu totul ce-ai făcut pentru el/ea. Și te întrebi firesc oare cum este posibil așa ceva? Uimitor este că poate fi valabil și în propriul discurs față de persoana ta. Ai greșit ceva și-ți anulezi toate meritele.

Cum ar fi însă să te concentrezi pe ceea ce funcționează în viața ta și să începi de aici să construiești?

Mi-am luat de la strămoși toate resursele și am început să mă reclădesc. De la tatăl meu ce s-a sfârșit cu demență și alcoolic am luat creativitatea, spiritul artistic de fost rapsod popular odinioară și creator de texte. Ca și copil orfan de tată de la 3 ani, tatăl meu a luat acest har al mamei sale, (bunica mea cu care am crescut și despre care am vorbit și cu alte ocazii că mi-a fost mentor in primii ani de viață), și l-a folosit ca resursă de a trece peste greutățile vieții de copil, adolescent și tânăr cântând, compunând versuri pentru cântecele sale și acest caiet îmi este astăzi ca un tezaur.

Ce s-a întâmplat cu viața tatălui meu? Nu a întâlnit factorii care să-l ajute, încurajeze pe acest drum și mama mea care nu i-a înțeles această latură ludică, i-a întrerupt traseul carierei de artist debutant, proaspăt întors din armată pus să aleagă intre mine, nou născută, si ea versus carieră muzicala și s-a sfârșit viața cum v-am spus. Am purtat mulți ani povara faptului că venirea mea în lume i-a anulat un alt posibil viitor. Când mi-am redobândit creativitatea ce o aveam de copil? Când mi-am iertat tatăl, m-am iertat și l-am acceptat așa cum era. Eu eram el, integrasem masculinul în viața mea. Despre integrarea mamei afli în tabără.

Dacă ai citit până aici îmi vine să te întreb:

Oare resimți ca și mine dorința de a acționa în loc să te gândești la aceleași lucruri ce nu funcționează acum în viața ta?

Oare ai în tine dorința de a crește, în loc să te plafonezi sau să bați pasul pe loc?

Ai acea dorință de a-ți fi mai bine, de a fi fericit/ă, de a înflori?

Atunci bine ai venit în teritoriul de creștere și mai bine!

Te ajut să-ți recapeți încrederea și puterea în forțele proprii și poți începe prin a-ți face cadou această tabără:

https://fb.me/e/2N7Gr8Vlv sau www.oanatogan.com