CURCUBEUL DIN ADÂNCURI

,,Nu-mi spune că luna strălucește, arată-mi lumina lunii în cioburile de pe jos…”

A. Cehov

M-am cufundat de atât de multe ori în mine, încât era să mă înec de câteva ori…

Atunci când pleci într-o astfel de călătorie, spre tine, e bine să-ți asumi drumul propriei cunoașteri. Va fi o călătorie pe cât de stranie pe atât de periculoasă. Dar e în regulă! O forță magică te va învălui și proteja. Tu doar lasă-te purtat și rămâi ancorat în clipa prezentă, în aici și acum și toate misterele lumii ți se pot dezvălui. Dar doar când îți vei dori cu adevărat să te cunoști!

Avem toate resursele în noi pentru a reuși în tot ceea ce ne-am propus. Atunci când afirmăm: eu pot sau eu nu pot, și într-un caz și în celălalt avem dreptate. Dar voi cei ce mă urmăriți sunt convinsă că deja știți asta sau cel puțin o dată în viață ați fost tentați să puneți problema astfel.

Poate ceea ce vă voi spune în continuare s-ar putea să vă șocheze: nu știu să înot și cu toate astea, I did it!!

Dincolo de toata copilăria nu tocmai fericită ce-am avut-o, mă simt binecuvântată! Avem primit odată cu acest dar nesfârșit, viața, … un infinit. De la primele ore ale dimineții și până la momentul când stingem lumina în cameră și ne așezăm în pat spre odihnă.

Dar oare cât de deschiși avem ochii interiori să primim darurile vieții sau câte ziduri de protecție ne-am construit în jurul nostru pentru a ne proteja de această lume, lumea pe care o construim fiecare în parte: eu, tu, el, ea, noi, voi, ei. Tot ceea ce vedem în jurul nostru este produsul propriei noastre percepții. Dacă vedem lumea bună sau rea e doar unghiul nostru de vedere.

Când am pornit pe drumul autocunoașterii, obsedată fiind de copil de întrebări ca ,,Cine sunt de fapt? Si de ce am venit în această lume?” am realizat că sunt mai mult decât ceea ce se vedea la exterior: un trup, corp ce mă purta de colo colo. De aici a început povestea vieții mele, un copil născut într-o familie modesta, de oameni muncitori, dar care au preluat ei înșiși emoții și obiceiuri nesănătoase și autodistructive.

Un copil ce și-a asumat, construit și trăit propria poveste. A îmbrăcat haina salvatorului pentru toată familia de a-i îngriji și susține de la bunica bolnavă la pat, figura principală de atașament, până la figurile parentale, mama și tata. Conform motto-ului de la început, copilul meu interior cu care am călătorit si călătoresc și astăzi, și-a dorit să vadă lumina lunii, strălucirea și măreția ei în cioburile ce le avea pe jos… Nici măcar nu a așteptat pe nimeni să i le arate luminând…

Cu toții avem cădere și urcare împletite în sinusoidala vieții și Blaga a pus o întrebare capitală într-un vers: ,,Nu știi că numa-n lacuri cu noroi în fund, cresc nuferi?” Vezi cover-ul paginii mele de cabinet pe FB: Terapie de echilibru sau motto-ul meu: Viața m-a antrenat ca să te inspir! Uneori e apăsător și pentru mine. Dar dacă avem asemenea binecuvântări, suntem datori să dăm mai departe. Evident, onorându-ne mai întâi sufletul nostru. Așa s-a explicat activitatea redusă pe canalele social media de până acum. Un travaliu de doliul e bine de trăit, nu de suprimat, în liniștea și spațiul emoțional de care ai nevoie, de preferat acompaniat psihologic.

Ultimii 5 ani din viață au fost pentru mine parcursul cu și mai mare curiozitate acestui drum, al autocunoașterii, autodezvoltării și formării mele ca psiholog și terapeut. Nu era nimic de dovedit nimănui, ci doar mie că pot evada din capcana propriei minți, a programelor de familie cu care am venit și în care am trăit. Unele programe mă urmăresc și astăzi, însă psihologul ce-am devenit între timp, are la îndemână instrumentele de destructurare a lor.

 ,,Mi-am luat timp…” e o expresie ce s-ar traduce: fii blândă cu tine, ai răbdare și fă totul în ritmul tău, nu te grăbi. Eu cea care am supraviețuit făcând totul sub presiunea unui ,,trebuie” continuu ce mă devora și desființa ca identitate, am concluzionat că doar de trăit nu aveam vreme fiind manager in propria-mi firma, asist. med. la Spital, mamă și nu mămică acasă (o dezbatere viitoare despre cei doi termeni aparent sinonimi), studenta ever, gospodina ce punea zacuști și conserve la borcan, voluntara ce visa o lume mai bună construind Cercetașii din Pașcani.

Ca oricare dintre voi instinctul de a-mi pune măști, de a-mi crea paravane, ziduri de protecție m-a ajutat, dar cu niște costuri pe care doar în fața propriei conștiințe le poți contabiliza. Când ai cinci din cele șapte traume ce pot marca și mutila viața ulterioară a unui om ce poate fi încadrat la Sindrom posttraumatic, nu e foarte confortabil…

Experiența ce v-o împărtășesc acum e o obsesie a mea din copilărie, de pe vremea când urmăream în vremuri apuse, programul TV de doar 2 ore pe zi. Teleenciclopedia era, după Mihaela, emisiunea mea favorită vs. Discovery Channel de după revoluție (sau ce-o fi fost ea, nu discut politică).

http://ancapavel.ro/wp-content/uploads/2017/08/Jackson-Reef-ancapavel.ro_.jpg

 

Fascinația mării și mai apoi a oceanelor lumii pe care am avut șansa să le privesc călătorind cu avionul sau pe vase de croazieră, mi-au readus dorul de ape din adâncuri…

Pentru mine fiece călătorie exterioară face parte din drumul către mine însămi. Am mers în locuri, să-mi aflu locul…și m-am bucurat ca un copil de fiece loc.

O altă arie a preocupării mele după traume e vindecarea fricilor. Odată cu această experiență am procesat teama de apă, atacul de panică și teama de moarte.

Am la activ doua ,,tentative” de înec. Prima în vacanța de vară când treceam din clasa a 3-a într-a 4-a, la Năvodari. Intram in apă ,,la fluier” doar la semnal și doar cu ,,cordonul” toți odată ținându-ne de mâini. Pe culoarul meu de înaintare s-a interpus o excavație în mare. Îmi aminteam doar momentul de usturime în ochi și gât de la înghițit apa sărată, zbuciumul din mâini pentru a urca către suprafață și m-am trezit undeva pe un pat de infirmerie în timp ce-mi scoteau alge din gat. A doua oară, la 17 ani, vacanță Eforie Sud, fascinația mării își făcea datoria. Înotam, așa cum în mintea mea credeam că știu, dar paralel cu țărmul. Totul părea atât de simplu, apa sărată își făcea datoria, verdele marii mă-nvăluia. Colegele, care se descurcau: hai Oana că știi să-înoți! Obișnuită să pun picioarele pe nisipul din mare când oboseam, îmbibată organic de adrenalina momentului, mi-am dorit să mă odihnesc. Picioarele mele la un moment dat nu au mai găsit nisipul și circuitul neuronal existent în subconștient s-a reactivat, a ieșit la suprafață atacul de panică, și s-a reprodus situațional un moment pe care-l mai trăisem cândva. Apa părea să mă înghită spre adâncuri și un înger păzitor (căruia îi sunt recunoscătoare și azi, oriunde s-ar afla) era in preajma și m-a tras către mal, in persoana unui domn aflat ,,pe faza”.

Teama de moarte si frica de înec au fost două laitmotivuri în propria-mi viață.

Ceea ce pot afirma astăzi cu tărie? Singura cale de vindecare a fricii, este să treci prin ea. La nivel teoretic studiasem tomuri, aplicasem pe diverse frici, de diverse intensități, ce le-am disecat bucată cu bucată, dar practic, în acest registru nu aveam un progres. Moartea tatălui meu din această vară m-a forțat să mai acced o treaptă. Rând pe rând au plecat toți, astăzi nemaivând ca rudă de gradul I decât un frate, în Londra.

A fost muntele de aur al lui Moise, muntele Sinai, deloc primitor pe timpul nopții în această perioadă a anului, a fost pelerinajul de noapte pentru salutarea răsăritului de soare, conectarea cu Divinul și se pare că toate s-au aliniat la debut de an cu ceva ce nu era planificat concret. Era în câmp. În câmpul conștientului colectiv. Mindfulnessul practicat constant, iți poate aduce revelații.

Momentul de a decide să-ți învingi fricile, e la tine.

,,Greu nu e să faci anumite lucruri, ci să te pui în situația de a le face” spunea cineva.

Mental îmi doream să aflu, să văd cu proprii mei ochi adâncurile mării ce mă fascinau și atrăgeau într-un mod inexplicabil, aproape magnetic. În special în Marea Roșie.

Cu cât te înverșunezi să faci sau să-ți dorești anumite lucruri, cu atât pare că se-ndepărtează. Nu-i așa? Însă în spate stau etape de pregătire mentală, de relaxare și când ești cu adevărat pregătit să faci pasul, vei simți pur și simplu și decizia va veni instant. E mult de lucru până aici, dar merită.

Să fii maestrul propriei tale vieți!

Să trăiești liber de frici și angoase!

Asta aș numi înțelegere. Dacă înțelegi, pentru că toți am devenit ,,mentaliști” în timpurile în care avem deadline-uri, targhete de atins, timp limitat ca resursă, capătă sens totul și dincolo de mental.

Când totul pare ilogic în jurul nostru, nu e cazul să dăm noi o logică. Nu trebuie decât să acceptăm realitatea. După acceptare vine logica. Nu în negare, nu în încrâncenare. Cercetătorii din domeniul psihologiei care au dezvoltat numeroase studii în acceptarea realității susțin: dacă realitatea este ilogică (așa cum susținem în anumite momente), atunci înseamnă că e ceva greșit în logica noastră. Ce putem schimba? Putem schimba logica, dar nu putem schimba realitatea. Nesiguranța face parte intrinsecă din viață-și e bine că e așa, pentru ca asta face ca viața să fie libertate, să fie o continuă surpriză. Nu știi niciodată ce o să ți se întâmple.

Oare ce va urma?

Mie această întrebare nu mi-a adus incertitudine, ci Libertate!

Sunt scafandru profesionist aflat la prima treaptă acreditată internațional (PADIProfessional Association of Diving Instructors) în ape deschise (Open Water Diver )!

 Am revenit la Marea Roșie după 6 ani. Atunci a fost Hurgada, cu excursii la și în piramide, cu Valea Regilor, Luxor, Cairo cu Muzeul de Egiptologie. Acum a fost Sharm-El-Sheikh și recunosc cu mâna pe inimă, această zonă are parcă mai mult șarm…

Iubesc muntele, mi-i tată acum, iar mamă mi-este marea… Deocamdată Marea Roșie m-ambrățișat prima ca și scafandru.

Despre Marea Roșie?

,,În nord se află peninsula SinaiGolful Aqaba și Golful Suez (care face legătura cu canalul Suez). Marea are circa 1 900 km lungime și o lățime maximă de 300 km. Fundul mării are o adâncime maximă de 2 500 m în fosa mediană centrală și o adâncime medie de 500 m; prezintă – de asemenea – o platformă continentală extinsă, cunoscută atât pentru viața submarină, cât și pentru coralii săi. Marea are o suprafață de circa 450 000 km² și reprezintă mediul de viață a numeroase specii de nevertebrate și a 200 de specii de corali. Face parte din Marele Rift African și este cea mai nordică mare tropicală a lumii.

Numele mării nu indică culoarea apei, care nu este roșie. Poate proveni de la exploziile sezoniere ale cyanobacteriei Trichodesmium erythraeum, de culoare roșie, în apropiere de suprafața apei. O altă sursă ar putea fi munții bogați în minerale de culoare roșie aflați în apropiere, care poartă numele de „הרי אדום” (harei edom).

O altă ipoteză o determină numele himariților, un trib local al cărui nume însuși înseamnă „roșu”. O altă teorie ar indica faptul că numele „roșu” se referă la direcția „sud” în același mod în care numele Mării Negre se poate referi la „nord”. Această teorie se bazează pe faptul că unele limbi asiatice foloseau culorile pentru a se referi la direcțiile cardinale.

Marea este cunoscută pentru locurile de scufundare, fiind o destinație turistică căutată. A fost „descoperită” ca o destinație pentru scufundări de către Hans Hass în anii 1950, și mai târziu de către Jacques-Yves Cousteau. Printre stațiunile cele mai populare se numără Sharm-El-Sheikh și Hurghada în Egipt, într-o zonă cunoscută ca Riviera Mării Roșii.

Curcubeul din adâncuri

Denumirea Mării Roșii nu denotă însă câtuși de puțin bogăția de culori a florei și faunei subacvatice.

Temperatura ridicată a apei la suprafață permite conviețuirea a sute de specii de pești tropicali. O bogăție de culori la care se adaugă și culorile vii ale coralilor. Reciful Woodhouse este cel mai lung recif din stramtoarea Tiran, dar şi cel mai puţin vizitat dintre cele patru şi asta fiindcă forma sa îngustă nu oferă adăpost pentru bărci. Punctul cel mai înalt al recifului începe la suprafaţa apei şi coboară până la 45 m. Aici sunt crevase locuite de ţipari uriaşi, peşti din familia Epinephelinae şi peşti-balon veninoşi. Lângă zidul recifului sunt turnuri de coral, care adăpostesc moluşte şi peşti-ţeavă (din specia Syngnathinae). Reciful Woodhouse este ideal pentru scufundări de suprafaţă şi pentru scufundătorii experimentaţi.

Sursa wikipedia

Corali în Eilat - Marea Roșie

Dacă ți-a fost util acest articol scris la început de an pe tema vindecării traumelor și fricilor plecând de la experiența personală aștept comentariile tale mai jos și nu ezita să mă contactezi dacă tu crezi că-ți pot fi de folos la cabinet sau ședințe on-line 1-1.

Aveți grijă de voi pentru a vă putea bucura în mod real de darurile vieții. Totul e să ieșim din MATRIX! Voi sunteți curcubeul!

Va las imagini dintr-o călătorie! ( sau mai multe 🙂 )

Comunicarea ca o metodă de a călători spre ceilalți și spre tine însuți

Vă scriu din Istanbul- Turcia.

De această data am ajuns aici din motive imperioase aș spune, lucruri amânate de mult timp, din sfera medicală.

După ce am lucrat timp de 20 ani într-un sistem de sănătate publică de stat (revoluția din 1989 m-a prins de gardă în maternitate) care m-a dezamăgit profund și am asistat neputincioasă la degradarea lui continua, atât ca mod de lucru la patul bolnavului dar și ca mod de promovare în sistem, la finalul perioadei am ales să-mi dau demisia începând cu 1 ian 2010 când s-au tăiat 25% din salariile bugetarilor.

De atunci nu mi-am mai dorit să fac vreodată parte din el. Deja aveam un business la început care oricum îmi oferea satisfacții mult mai mari atât financiare cât și profesionale. Terminasem între timp facultatea de economie și orizonturile erau altele.

Și da, eu merit cei mai buni medici! De aceea sunt aici. Am muncit mult, neobosit pe alocuri, zile și nopți altădată, devenind absentă în propria-mi viață și a copiilor mei pentru a putea ajunge unde mă aflu.

Har Domnului, e bine, dar antecedentele personale și heredo-colaterale nu mi-au dat pace și a fost un „must do”. Cum nimic nu e întâplător, această călătorie a deschis și șansa unei colaborări în domeniul medical travel dar și business travel (detalii cu altă ocazie, urmăriți Instagram și FB).

Agenda zilei ani la rând nu prea mă includea și pe mine ca persoană decât cu vizita sătămânală la coafor și aia între alte două task-uri. Era ca o înstrăinare de sine și-apoi de ceilalți dragi mie.

Această călătorie alături de fiica mea mi-a oferit șansa de a sta împreună timp de șapte zile, non-stop, și de a crea o apropiere la care visam de ceva ani. E studentă la Cluj. Ne vedem rar, la Paști, Crăciun, un pic, mai mult e cu prietenii și într-un fel așa e și firesc conform vârstei. Vara trecută am luat-o de la ultimul examen cu mașina și am dus-o direct la aeroportul Otopeni din București de unde a decolat spre America în programul Work & Travel. S-a întors în octombrie și de la Otopeni tot la Cluj a ajuns și așa s-a instalat Crivățul între noi și o înstrăinare greu de povestit…

Vorbim, dar oare și comunicăm? Pentru că dacă nu o facem în mod real se instalează un soi de pustiire de aproapele tău, o răcire de mult prea absenți la propriu, dar și la figurat. Alteori ne prefacem ocupați pentru a evita anumite discuții incommode. Oare așa e?

Conform unui studiu aparținând lui Albert Mehrabian și despre care am aflat în facultatea de psihologie recent absolvită, în procesul de comunicare, comunicarea nonverbală (gesturi, mimică, postură, distanță etc.) și comunicarea paraverbală (inflexiuni, ton, volum ale vocii) au o importanță mai mare decât comunicarea verbală. Ca și procente, 55% din mesaj este transmis de limbajul non-verbal; 38% de limbajul paraverbal și numai 7% prin cuvinte, mesaj verbal.

Uitându-ne la procentele de mai sus am putea crede că ceea ce spunem nu este important. Fals! Aceste ponderi se aplică în momentul în care vorbim de concordanță sau de neconcordanța dintre ceea ce spunem verbal și ceea ce nonverbal și paraverbal transmitem.

Lipsa de comunicare autentică înstrăinează și da, poți deveni un străin copilului tău, soțului, soției, părinților, etc. Chiar dacă glasul sângelui strigă de dincolo de timp și spațiu, frecvența sufletelor s-a lăsat bruiață de înstrăinare și toate acestea pot afecta relația ducând la neiubire, indiferent de ce natură ar fi, chiar și în interiorul unei familii.

Dacă realizezi la timp că nu comunici ci poate doar vorbești, atunci e ok. Nu e totul pierdut. Fă stop pe imaginea momentului, dă un zoom-out, apoi un zoom-in și află-te! Poate găsești o cauză. Întotdeauna suntem tentați să dăm vin ape ceilalți și desigur, nu are nimic de-a face cu noi. Oare așa să fie?

Când arăți cu degetul spre celălalt, cum că doar el e vinovat, ia privește câte degete sunt îndreptate către tine?

Vorbim, dar se pare că nu comunicăm în mod real. Proximitatea unei persoane ne apropie, categoric dar și proximitatea exagerată (a te băga în sufletul omului) poate îndepărta.

Istambulul, în peisajul miraculous de la etajul șapte al clădirii hotelului la care am stat, relativ în centrul orașului, m-a împrietenit cu pescărușii ce zburau aproape de vitrina camerei și proiectați pe un cer cu alți zgârie-nori.

În primele zile, în care nu mă deplasam decât loco și doar pentru urgențe, am descoperit comunicarea prin limbajul zâmbetului și al privirii. Femeile musulmane acoperite în ținutele lor ultra-religioase în totalitate, doar cu ochii lăsați la vedere ca-ntr-o fantă, mi-au descoperit exercițiul forței privirii. Nu neapărat ca pe ceva nou, în piațetele lumii am mai întâlnit aceste femei, însă aici mi-au lăsat impresia unei pioșenii aparte față de altă data; poate pentru ca marea majoritate a turcoaicelor sunt europenizate, poartă doar o broboada pe cap, in rest jeanși, adidași și bluze cu mâneca lungă, altele tricouri.

Zâmbetul e un limbaj universal. Este imposibil să mergi pe orice continent al lumii, să zâmbești unui om și el să nu te înțeleagă.

Eu cu fiica mea? Ne-am zâmbit mai mult, ne-am bucurat împreună și eu uneori am plans… primenitor aș spune.

Am vorbit, dar călătoria ne-a oferit oportunitatea unei comunicări la un alt nivel de care ne era dor…

Taksim Square, Istiklal Street, Madame Tussauds, Sea Life, moschei, croaziera pe Bosfor, toate au întregit o ședere de neuitat, un mix de medical travel cu business travel și cu tourist travel.

Fii curios, lasă-te surprins de viață, de clipa prezentă și viața te va surprinde!

FEMEIA, SIMBOL ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT!

Duminică, 3 martie 2019, Librăria Cărturești, Palas Mall.
FEMEIA, SIMBOL ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT!
De câte ori sunt invitată ca speaker ori participant, și am ocazia să cunosc și să stau în preajma unor oameni care au ce dărui și care o fac fără rezerve, nu-mi permit să refuz invitația. Mă îmbogățesc.
Poate pentru că nu fac decât politica proprie și nu am altă politică decât cea a propriei conștiințe, în care omul este primordial și de la care pot porni dezbateri și idei. Toată construcția exterioară într-o societate, oricâte planșe, schițe, analize pe cifre de-ar avea, dacă nu e conturată în jurul esenței beneficiarului, omul, se va risipi mai devreme sau mai târziu. Va fi degeaba.
Demolăm și construim în afara noastră să se vadă, să dea bine spuneam, și rămânem nemobilați și goi pe dinlăuntru.


Ideea de motivator – ca speaker motivațional, restaurator de oameni ca psihoterapeut, ori făuritor de oameni cu cercetașii, ce a prins contur aseară în timpul prelegerii și urmare a feedback-ului primit la final, mi-a cristalizat noi proiecte.
Cărările mi se vor arăta singure, ca și până acum, atâta timp cât omul e pus în centru.
Tema serii, Femeia simbol între pământ și cer, extrem de generoasă și ofertantă, m-a pus alături de două personalități de marcă ale Iașului: dna Renata Marin, președinte Asociația Civică pentru Democrație și dna lector universitar dr. Mihaela Gârlea de la Universitatea Națională de Arte George Enescu.


Inspirată de temă, și în energia cu care am gândit și construit seminarul Stimă de sine și feminitate, am compus o poezie manifest pentru toate femeile ( proportia a fost 50-50 femei- bărbați) ce se identifică cu personajul. V-o ofer!

FEMEIA SIMBOL

Atunci când o femeie se va naște,
e nuntă-n cer, e nuntă pe pământ,
și scara lumii urcă pân la astre
să-și ia de-acolo, potirul de argint.

Vor fi festinuri multe
Și cântăreți cu goarne
Ce-anunță veselia dintre noi,
și îngeri cântă-n coruri, treziți-vă că astăzi
a renăscut Femeia, iubiți-vă pe voi.

Ea, una, simbol sacru,
Venită să ne salte din tina de noroi
Născând pe Cel din Ceruri
Prea încercat, prea aspru,
Și-a arătat iubirea,
s-a îndurat de noi.

Iar noi, femei ușoare
În neștiința firii divinului din noi,
Reînvățam formula iubirii pân la astre
Și-a tot ce mai e astăzi sfânt.
E nuntă-n cer,
e nuntă pe Pământ,
Eu sunt femeia ce se naște
Ridic și închin cupa potirului de-argint

Priviti-mă, sunt eu, am renăscut!

Încă o zi minunată, revederea cu persoane cunoscute dar și noi, încântătoare.
Lăsați-vă surprinși de viață și viața-și va face datoria!

Cu infinită iubire și recunoștință, Oana Iacob Togan

DIALOGURI ESENTIALE – 28 FEBRUARIE – OAMENI DE SUCCES – Invitat Oana Țogan

O primăvară plină de speranță, încredere și bucurie!

Îmi place să fac lucrurile într-o dinamică proprie cu care rezonez, urmare a experiențelor de viață acumulate până acum, puse sub emblema autenticului. De cele mai multe ori cărările se arată singure.

Mă aflu într-un punct al existenței mele în care simt că e momentul să dau mai departe, să-mi dărui cunoștințele și informațiile acumulate, să împărtășesc din experiența de viață, atât personală cât și profesională și din expertiza dobândită.

Luați-vă o clipă de răgaz atunci când e potrivit pentru voi și vizionare plăcută!

CRONICĂ DE EVENIMENT

Și a fost seminarul…
Am dorit să deschid seria de evenimente dedicate femeilor în orașul care m-a consacrat și primit în anul 2002. Acest seminar de stimă de sine și feminitate l-am oferit comunității în dar, ca un preambul de Dragobete și a fost ca un mărțișor în avans adresat tuturor femeilor din Pașcani. M-am întrebat de ce-mi doresc să fac asta (coincidență sau nu tocmai de ziua cercetașului)?


Poate pentru că mi-aș fi dorit să aflu mai devreme anumite lucruri pentru a mă scuti de niște suferințe atât pe mine cât și pe cei dragi mie și acum îmi doresc să dau mai departe? Poate pentru că sufăr atunci când văd multă tristețe în jur și oameni pierduți în ei înșiși ce nu par să întrevadă ieșirea din labirintul minții lor, dar nici nu par pregătiți să-și demareze salvarea?Poate pentru că viața m-a pus în niște situații majore de supravețuire la propriu și la figurat, atât fizic cât și emoțional dar pe care astăzi le binecuvintez ca fiind mentorii mei? Poate pentru că…


Multe dintre noi am pierdut legătura cu universurile noastre de glorie, capricioase si specific feminine în favoarea unei viziuni mai ambitioase, mai masculine, asupra succesului. Am fost angrenate, fără să ne dăm seama, manipulate în sensul de a-i egala pe bărbați. S-au cerut de-a lungul timpului drepturi egale cu bărbatul și am ajuns pe alocuri să muncim mai mult ca ei, ca să avem servicii ca și ei, dar naștem și copii, îi alăptăm, ii creștem, îi educăm, facem teme, etc. Suntem atât de disperate să obținem ceea ce ne imaginăm noi că ne face egalele bărbaților și că ne va aduce fericirea (o carieră de succes, căsătorie, familie, vreo doi copii) încât uităm cine suntem cu adevărat: ființe inteligente, sexy și magice, ființe fără egal.


Am uitat că forța noastră nu constă în a concura cu bărbatii sau în dorința de a le semăna ci în acceptarea puterilor noastre naturale, feminine, cum ar fi compasiunea, farmecul ori tandrețea. Suntem vindecătoare intuitive sau amante iscusite. Inimile noastre sunt izvoare de sentimente și ne aflăm într-o continuă căutare a adevărului spiritual.


Lumea are cu adevărat nevoie de femei! Femei asumate, responsabile, capabile să schimbe totul în jurul lor. Se spune că tot ceea ce există în jurul unei femei e creat pe propria sa energie. Și are sens dacă ne gândim la propriul nostru cămin. Fiecare femeie are tot ce-i trebuie în interiorul ei pentru a fi fericită. Diferă doar vibrația de la care nivel accesează emoțiile pe care le trăiește face diferența. Le accesezi de pe un nivel de competiție și concurență, vei manifesta plenar masculinul din tine și te vei mira de ce nu-ți găsești un partener și nu se apropie nici un bărbat de tine. Dar atragem ceea ce emanăm. Emanăm stress și competiție, vor veni către noi persoane la fel de stresate sau dacă vor veni persoane echilibrate acestea se vor îndepărta imediat ce-ți simt energia reală, indiferent cât de frumos, ori feminin e ambalată. Se simte psihoemoțional.


Noi femeile ne dorim să preluăm calități una de la cealaltă, și e minunat că e așa doar că e important să le și filtrăm acele aspecte prin expresia sufletească proprie.
Puterea de voință este cea care schimbă bărbatul și puterea de inspirație este cea care schimbă femeia.Femeia adevărată funcționează prin intuiția proprie. Atunci când reușim să ne conectăm la propria ființă, nu dăm greș niciodată. Cred cu tărie în puterea interioară a fiecărei femei, cred în forța ei de creație, redescoperire și devenire.
A fost o reală bucurie să fiu înconjurată de femei ce își doresc autocunoașterea, devenirea și trăirea plenară a ființei lor lăuntrice.

La final, cele 24 femei venite din Iași, Roman, Bacău și Pașcani și-au exprimat feedback-ul legat de eveniment. La întrebarea: Care este motivul ce v-a determinat să participați la acest eveniment? Răspunsule au fost după cum urmează:
• „Să aflu mai multe despre noi femeile și să-mi completez un gol interior”

• „Lucrez cu mine pe partea de stimă de sine, mă aflu într-un moment în care am luat prea mult în serios părerile altora, aveam nevoie să mă recalibrez și nu m-am înșelat, am început să o fac”

• „Mi s-a părut interesantă tema seminarului”.

• „Acumularea de noi informații, dezvoltare personală”

• „Iubesc acest gen de activități, este un moment în viața mea în care aveam nevoie de ceea ce am auzit aici”

• „Aflarea lucrurilor noi în ceea ce privește redescoperirea noastră ca femeie”

• „Am dorit să vin la acest eveniment pentru a afla informații care să mă ajute să imi dezvolt stima de sine”

• „Pentru a cunoaște oameni noi, pentru a mă conecta la energii noi, pentru a mă conecta cu propria persoană, pentru a petrece timp de calitate”

• Dezvoltere personală

• Personalitatea Oanei

• Cunoașterea de nou.

• Curiozitatea, dorința de a descoperi lucruri noi.

• Etc


La întrebarea: Care sunt ariile de interes pe care ați dori să le regăsiți în tematica unor viitoare evenimente? După abordarea anumitor subiecte se pare că se dorește o continuare a celor expuse și acest lucru s-a reflectat în răspunsurile formulate:

• Găsirea liniștii interioare.

• Cine sunt eu?

• Relațiile cu copii și îmbunătățirea lor, relațiile cu soțul și ieșirea din anumite situații critice ale cuplului

• Tehnici străvechi de redescoperire a feminității

• Tehnici de acordare cu natura

• Orice propune Oana este în regulă

• Liniște interioară.

• Terapii alternative, feminitate.

• Tehnici mai concrete dedezvoltare a feminității

• Terapia de echilibru

• Legătura mama-copii (fete) pentru îndrumare în viitor.

• Feminitatea ca stil de viață

• Inteligența emoțională

• Orice temă veți alege, va fi minunată cu siguranță!

• Feminitate ca stil de viață


Ce considerați că ar putea fi îmbunătățit?

• Sunteți pe drumul cel bun, aveți stil, claritate, o voce minunată. V-aș închiria să vă ascult continuu.

• Am dori să fim antrenate mai mult în discuții.

• Un mare mulțumesc! Om plin de poezie, de soare, de prezența de „a fi” și „a simți”. Cu prețuire!

• Exemple reale de vindecare psihică

• Interacțiunea cu participanții, să poată împărtăși și ei din experiența pozitivă/negativă

• Expozitiv mai puțin, interacțiune mai multă

• Totul a fost foarte bine și am avut multe lucruri de învățat.

• A fost o seară minunată, deși timpul scurt, chiar m-am regăsit în câteva situații din cele povestite. Mi-a plăcut enorm, abia aștept următoarea întâlnire. Felicitări și mult succes!

• Evenimentul să fie interactiv. Succes în continuare!

• Câteva exerciții practice cu corpul.

• Mai mult timp ca durată și mai multe întâlniri.• Întoddeauna se poate îmbunătăți.


La final se impun niște lămuriri:
E foarte greu să pot cuprinde în 2-3 ore cât durează de regulă un seminar, informații acumulate în mii de ore de cursuri ce le-am urmat în țară și străinătate, cât și în pregătirea din cadrul Facultății de Psihologie, ori cea individuală din zeci de cărți.

Chiar acum câd scriu, pentru că am întârziat un pic cu cronica acestui eveniment, a fost pentru că ieri și astăzi am avut la Iași un nou modul de formare ca psihoterapeut integrativ. Sunt lucruri asumate, pentru că acum aceasta îmi e profesia de life coach și psihoterapeut NLP, practician Theta Healing.


De-a lungul vremii am investit în mine peste 10000 de euro dorind să mă cunosc, să mă susțin, să învăț de la cei mai buni traineri, să devin o femeie independentă și autonomă, capabilă să lase în urmă traume emoționale, resentimente ce nu-mi mai slujesc, să iert, să uit ce nu-mi trebuiește pentru a-mi da voie să zbor și să-mi ating obiectivele.


Mai multe exerciții practice, pentru cine va dori să experimenteze și să cunoască mai multe detalii premium, deschidem seria de Workshop-uri deocamdată săptămânale. Interacțiunea practică între participanți se face după securizarea unui grup, unde fiecare membru se poate simți confortabil și relaxat, ceea ce se va întâmpla în cadrul „Serilor de feminitate” în Iasi și Pașcani.
Pentru mai multe detalii solicitați înscrierea în grupul închis: „Cine ești tu femeie?”


Dacă nu ați reușit să ajungeți la Pașcani urmăriți locațiile viitoare ale evenimentului pe pagina Oana Togan, Terapie de echilibru, sau pe site-ul http://www.oanatogan.com.


Cu infinită iubire și recunoștință, Oana Togan


Eveniment organizat de Oana Togan by Terapie de echilibru si sponsorizat de magazinul Andana Style – https://www.facebook.com/AndanaStyle/ (Esplanada Pascani, langa Sfera Optic) si de Boutique’ul Cu Dulcegării (https://www.facebook.com/boutiqueulcudulcegarii/)

SETAREA OBIECTIVELOR ÎN NOUL AN… ÎN PAȘI

Pentru mine anul nou începe de vreo 27 de ani în februarie.

Poate pentru că pe 14 februarie la ora 14 m-am căsătorit (pe-atunci nimeni nu știa de Valentine,s day), poate pentru că schimbări majore în viața mea gen mutat cu familia dintr-un oraș în altul, de la nord la sud și invers, examene peste examene, demisii, călătorii, toate acestea și câte altele în februarie s-au petrecut. Chiar și lucruri extrem de dureroase. Așa că acum, mai mult ca oricând, odată trecută și sesiunea de examene, îmi setez obiective.

Nu știu de ce oamenilor în general, le place să creadă că există persoane gen ,,guru” care dacă au sau nu, dar afișează  starea de bine, prosperitatea, au neapărat și formula magică de succes.

Ei bine, nu a fost, nu este și nici nu cred că va exista vreodată o așa formulă. Este doar o himeră și din punctul meu de vedere, pentru că m-am lăsat și eu purtată spre evenimente gen: Cinci pași pentru…, Sase pași  spre… ei bine, pentru acele persoane care au concluzionat ,,pașii,”  aceia probabil, au fost pașii lor spre succes dar nu se potrivesc neaparat și pentru mine.

Aceasta e capcana vremurilor în care trăim, fiind prea absorbiți de bifarea agendei zilnice, realizăm că nu ne mai rămâne timp de trăit, de iubit, de stat cu copiii și disperați uneori suntem dispuși să plătim oricât, numai să aflăm formula în câți pași o fi ea, să ne salvăm.

Cam așa am început eu să merg la diverse seminarii și conferințe, work-shopuri. Voiam cumva să fentez, să găsesc calea cea mai scurtă către fericire.

Cu timpul m-am vindecat de această utopie acceptând că dacă ceva i se potrivește unui om asta nu înseamnă neapărat că mi s-ar potrivi și mie. Cu siguranță cel ce prezintă pașii, prin experiența lui de viață, mă poate inspira, a ajuns la niște concluzii pe care din preaplinul lui vrea să le împărtășească în mod real cu tine.  Tu mergi, să vă vedeți și să-l vezi cu ochii tăi, în carne și oase,  doar EL a reușit, nu? Și vrei să afli neapărat și cum.

 Ajungi acolo, vezi uneori lume peste lume, alteori mai putină, depinde de aria de interes, iei loc in sală și asculți prelegerea.  Interesant, parcă n-ai mai auzit asta, a! pe asta o știu din cartea aia sau articolul lui cutare, dar… Dă-mi formula aia odată să mă duc acasă că nici acum nu am prea mult timp, sunt rupt după serviciu si mi-am lăsat copii cu vecina și le-am promis copiilor să mai aștepte puțin pentru că mama sau tata vor avea în curând mai mult timp și pentru ei…

 Care e ideea? Ideea e că acele lucruri, noțiuni sunt perfect valabile pe harta mentală a celui ce le emite. Cu experiența sa de viață, cu trăirile și emoțiile proprii.  Acei 3,5, whatever, pași spre succes, spre dobândirea echilibrului interior, spre fericire,  spre orice doriți voi, sunt valabili pe cărarea acelui om.

 E minunat dacă te inspiră,  dar condiția minimă și suficientă uneori ca cineva să se schimbe la un moment dat este ca cel în cauză să-și dorească din toata inima și cu fiece celulă să se schimbe prin muncă și acțiune conștientă. Să nu aștepte formule, rețete de vindecare ori ca altcineva să facă treaba în locul lui. Nu vrea, își va plânge mai departe de milă.

„Când elevul e pregătit, mentorul apare.” Poți să mă crezi sau nu dar tot așteptând profesorul în carne și oase am realizat că viața, pas cu pas, prin alegerile stabilite de ea ori de mine, mi-a fost cel mai bun mentor. Este foarte adevărat că mi-am ales modele în viață dar nu am avut vreun mentor care să mă ia de mână și să-mi spună acum faci asta, ori asta sau în cutare mod și chip. Nu!

 Așa se face că viața m-a purtat pe valurile ei și ascultându-mi sufletul am ales ca după douazeci de ani ca asistent medical la patul bolnavului in regim de urgență, apoi și inițiator,  fondator al unui ONG să-mi dau demisia și să mă dedic ONG-ului și micii afaceri începută inițial în paralel și cu Facultatea de Economie și cu jobul, apoi să o dezvolt iar acum să-mi urmez din nou calea sufletului, să mă retrag ușor ușor din zona businessului actual făcând ceea ce-mi doresc să fac până la sfârșit: să dezvolt alte proiecte: cu, pentru și despre oameni, să scriu, să călătoresc ca și până acum, să pot ajuta  și să mă dedic psihologiei și beneficiarilor ei.

Acceptați-vă viața fix așa cum este. Ea e Mentorul vostru care vă va îndruma cu fiecare pas ce-l faceți imediat după ce încuiați ușa apartamentului sau poarta casei  în urma voastră. Doar priviți viața cu atenție, clipa prezentă, în scârțâitul cizmelor pe zăpada înmărmurită de trecerea voastră pe-acolo. Voi sunteți Prezența însăși  a vieții și fericirii ce-o purtați în voi zilnic. Câți pași vor fi pâna la atingerea obiectivelor voastre, de voi depine și de niciun guru.

Prioritizarea lucrurilor esențiale, care sunt cu adevărat importante pentru voi, familia, copii, poate un hoby amânat  și care vă atinge sufletul, contează mai mult decât orice acumulare materiala.

Eșuăm pe alocuri și eșecul face parte din succes. E de fapt școala succesului. Și dacă veți auzi oameni ce vă vor da pașii de care spuneam la început că funționează sigur pentru tine dacă îi faci, oricâți ar fi: 2, 3, 10, cu formula lor exactă și precisă în ordinea indicată, să nu-i credeți neapărat pe cuvânt. Nu că ei ar minți! Ci doar pentru că ăia sunt pașii lor!!

Asa ca daca sunteți printre acei care și-au propus să-și aloce un buget pentru dezvoltare personală, e minunat!  Ai putea începe prin a-ți lua soțul, soția, prietenul, prietena, iubitul, iubita, și copii (cei ce-i au)  și să mergeți la săniuș undeva sau într-un loc unde ați tot amânat de mult timp că veți merge sau pur și simpu pe un deal. În relaxare să fie și în afara spațiului de locuit!

 E iarnă ca-n poveștile lui Andersen, și după ce veți savura jocul și veți trăi reapropierea celor dragi, se va fi numit că v-ați dezvoltat emoțional și personal în același timp. Și e un moment bun să faceți planuri impreună, să analizați dorințele fiecăruia, nevoile emoționale ale fiecăruia pentru că acestea sunt primele care nu sunt luate în seamă, și astfel se va crea un egregor de emoție și energie frumoasă comună ce va avea puterea să materializeze dacă nu  tot, măcar o parte importantă din ce v-ați propus.

Am reținut cândva expresia conform căreia „uitându-ți sufletul îți pierzi puterea„ și oricât de paradoxal ar suna „renunțând la putere, îți regăsești sufletul…”

 Și cu îngăduință și blândețe să trăiești în urma pașilor tăi, nu neapărat ai altora, ci doar încărcați cu propria-ți energie, observându-ți evoluția cu obiectivitate. Obiectivele tale sunt doar ale tale și nicio rețetă din lume nu se va potrivi perfect pentru tine.

 Puterea de generare a materializării visului tău va fi mereu la tine. Așa că visați și iubiți-vă mult! Mai întâi pe voi apoi tot ce vă înconjoară.

Voi încheia cu un citat drag mie:

„ Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.” Evanghelia după Matei Cap. 7

                                         Cu infinită iubire și recunoștință, Oana Țogan by Terapie de echilibru

Călătorii spre tine însuți – Tenerife și Grand Canaria

LAS PALMAS – GRAND CANARIA – 19 NOIEMBRIE 2018

Scriind cuvintele de mai sus realizez cât de binecuvântată sunt si cum tot Universul a complotat odată cu mine să ajung aici.

 De ce odată cu mine? Poate pentru că de mică copilă, pe dealurile de la „țara” mea mă visam călătorind. Când aveam 6-7 anișori mama avea plan la Colectiv cu normă intreagă și tatăl după ce lucrase pe șantierele patriei prin zona Galați, combinat siderurgic, revenise în sat si devenise proaspat șofer. Ei nu și-au imaginat niciodată în viața lor să ajungă în vreun concediu măcar. Și ghiciți? Nici n-au fost vreodată în vreunul. În ce mă privește, odată descoperind cărțile, călătoream în imaginar peste tot pe unde mă purta gândul: în Paris pe bulevardele largi, cu lampioane și poduri peste Sena, în Catedrala Notre Dame unde personajele cărților ajungeau la întâlnirea cu ei, ori iubirea și în atât de multe alte locuri. Atât Michel Zevaco cât și Victor Hugo mi-au purtat pașii într-acolo și eu nu am făcut mai apoi în timp decât să-i urmez pe niște căi total necunoscute mie, ci doar dezvăluite. Și prin mila lui Dumnezeu am fost și eu acolo. „Nebănuite sunt căile Domnului”. Nu am avut niciodată vreun dubiu că nu va fi așa. Pur și simplu am crezut și știut că la un moment dat voi fi acolo.

Și așa gândind, te oferi voluntar să ajuți atât cât poți la derularea unui proiect pentru copii și mai apoi, peste ani,  ești în vaporaș pe Sena sau în Luvru admirând-o pe Gioconda misterioasă cu surâsul ei, testând dacă e adevărat că te privește cu ochi iscoditori indiferent din ce colț al camerei ai privi-o. Sunt teorii care afirmă că Leonardo da Vinci s-a pictat pe el însuși în acel chip al Giocondei descoperindu-și Anima din sufletul incomplet până atunci doar cu Animus. Apoi au urmat alți scriitori, alte locuri.

Pentru prima oară am văzut marea la 10 ani, când treceamîn clasa a patra. Luasem al treilea an consecutiv premiul întâi și cum locurile în taberele pionierești erau nu puține, ci  foarte putine pentru o școală de țară, cred că vreo trei sau patru locuri  pe vară și de care beneficiau  cei cu „rezultate deosebite la învățătură, disciplină și activitate pionierească”. Și așa, din trei sute si ceva de copii câți eram pe-atunci „generația ceaușeilor”,  eu eram cumva una din beneficiari. Mama și tata doar aflau sau mai bine zis li se aducea la cunoștință, la poartă,  pentru că nu prea dădeau pe la școală, aveau treburi, că fiica lor are  loc în tabără în fiecare an. Prețul plătit de ai mei era oarecum simbolic, cam cât o perechede pantofi Guban de-atunci, 36 de lei, restul fiind completat din fonduri speciale. Se adăugau cumpărăturile de plecare și de obicei atunci mă înnoiam deșcoală: trening, doua trei bluzite, săndăluțe, teniși, maieuri, șosete și ceva bănuți de buzunar, erau cele trebuincioase plecării. „Ai grijă mămică de ele că nu mai are mama bani să-ți ia altele.” Și aveam… Destul de băiețoasă, o rochitică nu prea avea loc în bagaj decât rar.  Cum cazarea și masa erau acoperite, o sută de lei erau mai mult decât suficienți să-mi cumpăr o înghețată la cornet, un cico sau o piersică pe care  le vedeam extrem de rar vara și cel mai ades cadouri pentru cei de-acasă.

Scormonind în memorie și încercând să-mi amintesc cu cine din școala mea am fost în acea tabără, cu ce profesor însoțitor, nu am putut să reperez oameni ci doar locuri și fapte. Și marea. Cu algele ei verzi și valurile ei înspumate… Cu mine încercând să învăț înotul și pentru că nu am reușit așa, de una singură cum imi imaginam că pot învăța de toate, m-am trezit undeva într-o infirmerie cu o doamnă în halat alb scoțându-mi algele din gât. „Uite,vezi? Asta pățești dacă îți imaginezi că te poți juca cu marea…” Nici astăzi nu știu să înot dar știu să mă bucur de mare și uneori să mă joc cu ea…

Banană, îmi amintesc perfect, am mâncat pentru prima dată în clasa a opta, primită de la nasa tatălui meu de botez, la un Crăciun. Primise și ea de la ginerele ei ofițer. Când mi-am dorit bunătăți mama a trebuit să plece la o școală de șase luni la București să-nvețe să facă ciocolată. Am suferit mult ca fetiță ce mergea pentru prima dată la școală și pe care nu avea cine s-o ajute să-și facă codițele în clasa întâi decât bunica. La un moment dat, când nu mai prididea de atâta trebă îmi puse pieptanul în mână: „vezi și tu bunică…”Acesta a fost prețul plătit și absolut necesar pentru a face loc în viața mea curei de dulciuri ce mi-a tratat copilaria ulterioară de amarul din ea… Dependența de dulciuri e ca oricare altă dependență. Mănânci trei ciocolate una după alta și tot  mai simți că e sărată de lacrimi…

Călătoriile exterioare au apărut în viața mea reală, deloc roză la un moment dat preț de vreo 10 ani, după ce mi-am recăpătat „abilitatea” de a visa. Mă-ntunecasem o vreme și acea etapă, realizez acum, trebuia arsă să pot renaște.

Mintea umană are capacitatea de a materializa. „La-nceput a fost cuvântul și cuvântul a fost Dumnezeu.” Totul e să crezi și să accepți ca fiind posibilă o atare chestiune. Și dacă crezi și dacă nu crezi, tot tu ai dreptate. Recunosc că și eu, devenită ulterior o ființă pragmatică, adultă, cu targhete de atins, propuse tot de mine însămi (har Domnului că m-am desprins din cercul lui „a fi angajat” spre cel de angajator al propriei vieți cum imi place mie să-mi spun, cu plusurile și minusurile sale, evident) nu mai reușeam să-mi deschid mintea și inima spre ceea ce știusem de copil: Că orice e posibil atâta timp cât crezi cu ardoare în acel lucru. Cert este că de-a lungul timpului i-am determinat și pe alții să creadă aceste lucruri chiar dacă inițial păream doar o naivă.

În Tenerife văd civilizație izvorâtă din scrum și cenușă la propriu. Insulă vulcanică, apărută din inima de magmă și foc a pământului dornic să așeze în ocean un tărâm de poveste.

Mai văd cum oamenii locului au știut să-și binecuvânteze singuri viața construindu-și autostrăzi pentru a putea aduce alți oameni care să se bucure alături de ei de ce au: nu doar zgură și cenușă cum era inițial.

Străzi întregi formate din piatră cubică vulcanică, ori dale tăiate din blocuri de stâncă de aceeași textură, ți se așează lapicioarele pașilor tăi ducându-te spre golfuri cu plaje, ori pietre de coastă, ori nave de pescuit, ori catedrale. Tu doar trebuie să te lași purtat, să curgi cumva odată cu norii pe care-i privești culcat pe nisip…

În zona portuară, constant câte două sau trei vapoare de croazieră sunt acostate mereu și aduc oameni veniți de pe tot mapamondul fascinați de Tenerife sau Grand Canaria.

 Mă gândesc că dacă la un moment dat nu aș mai ajunge fizic, as putea găsi sigur o formă pentru a fi cu inima.

Știu că mi-au rămas continente de atins, de trăit și simțit, dar exercițiul imaginației ce l-am deprins de copil mă va ajuta să ating poate și stele.

Copilul meu  mi-a spus la un moment dat acum vreo doi, trei ani în urmă niște lucruri ce s-au dovedit extrem de profunde pentru mine ( și mă simt binecuvântată să am așa copii)

„Mama, mintea ne minte…Nu te mai lua asa în serios! “și nu făcuse NLP. Eu am urmat mai apoi  doi ani de formare să mă conving și să-mi reamintesc cum să fac din ea, minte, un instrument de lucru cu mine și cu ceilalți  spre binele meu și-al lor cel mai înalt și i-am dat dreptate atunci doar pentru că oameni de știință s-au aplecat asupra problemei și m-au convins cumva mental.

Alteriori, regăsindu-mă eu pe mine,  îmi spun privindu-mă oarecum ca pe o ciudățenie:

– Mama, tu nu doar creezi o altă realitate în mintea ta, tu chiar trăiești într-o altă realitate.

Adevărat…De fapt, cea care e  Realitatea mea sau a ta, e valabilă? Eu vin și spun: ambele! Real este ceea ce percepi tu. TOTUL e la tine! Eu nu voi putea avea dreptate în ceea ce privește percepția proprie-ți realități. Dar aș putea să te ajut să ți-o definești și să te ajut să încerci să o schimbi dacă ea nu te duce tocmai acolo unde ți-ai dori.( Dar asta într-o ședință de consiliere.)

Și aici pescărușii, porumbeii, copii jucându-se pe străzi sunt la fel.

 Vegetația naturală e altfel. Destul de săracă și pitică, în marea majoritate formată din arbori pitici, cactuși și plante suculente, rezistente la zona aridă de coastă și care au prins rădăcini în zgura scuipată cândva de un vulcan. În lupta pentru supravețuire oamenii locului au creat zone întregi acoperite de sere si solarii în care își cultivă inteligent hrana. Inclusiv culturi bananiere controlate termic prin foliere pe deasupra lor ce determina gradul de coacere și gradarea acesteia în vederea unei recoltări succesive și continue. Panourile solare și eoliene le dau energia…

O bogăție de sortimente de legume mi-a fost dat să văd într-o piață ca un catalog cu tot ce mintea și-ar putea imagina că și-ar doriniște papile gustative.( vezi foto)

După Tenerife, Las Palmas-Grand Canaria a fost noua destinație.

Un oraș ca o perlă crescută în scoică, unde firul de nisip odată pătruns în ea, scoica, o determină să reacționeze prin căi doar de natură știută, și ca o formă de supravețuire împotriva vicisitudinei crează o substanță ce în timp, strat după strat în jurul firului de nisip se așează sideful, care va naște perla, inițial doar pentru a o proteja de corpul străin.

Așa imi imaginez că au apărut toate stațiunile de pe insulele acestea vulcanice. Perle născute în timp din zgură și cenușă prin slefuirea stâncilor neprielnice și aride inițial sfințite de mâna și mintea omului pentru a supravețui.

Dunele de nisip din Mas Palomas sunt un fel de El Dorado unde cutezători din lumea întreagă vin să descopere ineditul zonei. Asemănătoare fizic cumva celor ce le-am găsit in Peru, ori Egipt acestea m-au frapat prin „apariția” lor oarecum neașteptată. După ce am mers cu autobuzul, preț de o oră și jumătate pe ruta Las Palmas- Mas Palomas,  am coborât din el în inima stațiunii apoi am avut de petrecut la pas încă jumătate de oră și la o schimbare de directie pe o străduță relativ micuță ce ne-a oferit-o google maps, am avut senzația iminentă de teleportare în Egipt.

O energie asemănătoare celei de acolo, cumva primară și regeneratoare în același timp, ca o renaștere.

În apele oceanului Atlantic am ales să-mi las tot ce nu-mi mai slujește, gândurile ce mă sabotează sau orice alte forme de energie și vibrație joasă ce-mi împiedică zborul, în briza curenților veniți de pe ape mi-am șoptit dorințele de aproape sfârșit de an și noi începuturi.

 Așa au prins contur noi proiecte sau decizia fermă de a da formă celor ce așteptau de multă vreme, ca un balans între două lumi (vorba lui Octavian Goga- ziua negustor, noaptea poet).

Cum spuneam la un moment dat într-un interviu, călătoriile exterioare au venit în cazul meu consecința unei călătorii asidue spre mine însămi,  în sute, mii de ore de introspecție și studiind psihologia, de a mă reclădi și recupera pe mine cea pierdută la un moment dat, cea care știam că pot fi: un om mai bun în fiece de astăzi față de cât am fost ieri, cu cele ce am și-mi sunt îngăduite de acea forță mai presus decât mine să le împlinesc.

Astăzi încerc să dau mai departe spunând că viața„ m-a antrenat” să pot „antrena” și  pe alții ca și speaker motivațional, life coach, consilier de dezvoltare personală, NLP- terapeut și psihoterapeut (în formare și supervizare pe parenting, relații de cuplu și familie)

 Dacă ai avut răbdarea și curiozitatea de a citi și urmări cele expuse și dacă mi-ai citit de-a lungul timpului textele pe pagina mea de FB. și așteptai un blog unde să o poți face, a sosit momentul șă te invit ca pe viitor să urmărești  atât articole noi cât și evenimentele de dezvoltare personală ce le pregătesc imediat,  aici.

Aceste evenimente vor fi atât pentru tineri căt și pentru părinți, adulți ce-si caută echilibrul și bucuria de a trăi într-o lume tot mai plină de stres, femei care-și vor înapoi sufletul de atâta netrăire a propriei ființe, toate, le veți găsi pe pagina mea oficială www.oanatogan.com – care e în lucru-  dar și pe pagina personală de FB Oana Togan și pagina Terapie de Echilibru.

Voi încheia cu un citat drag mie: „ Nu vei putea alege când să mori. Sau cum. Vei putea alege doar cum să trăiești. Acum.” autor necunoscut.

                               Cu infinită iubire, lumină și binecuvântare a voastră, Oana Togan