Copii vin minunați în această lume, ca o coală albă de hârtie pe care la început scriu părinții, apoi societatea, apoi propriile traume…

După experiența de lucru cu copii din cercetășie și din diversele proiecte la care am participat, inclusiv la școlile din oraș, am constatat că lucrul cu părinții copiilor, e marea provocare.

Copacul e copilul, iar părinții sunt vremea. Crenguțele firave ale copăcelului se duc după cum vremea dictează. Sufla vântul, e Crivăț, copacul se indoaie până la pământ. Cu cât e mai multă vreme rea, furtună, crengile vor crește deformate, se vor îndoi din ce în ce mai mult până ce coroana copacului falnic ce-ar fi putut fi, e deformată. E vreme frumoasă, boare lină, toate aceste aspecte ale vremii își vor pune amprenta asupra evoluției copilului de astăzi și a viitorului adult de mâine.

După ședința de ieri cu Iza am rămas cu o stare de grație. Îi explicam cum că noi terapeuții nu suntem nici vrăjitori, nici vraci care să oferim o pilulă, o licoare miraculoasă. Miracolul e ceea ce rezultă din interacțiunea dintre cei doi, psihoterapeut și beneficiar de servicii psihologice.  Cum era? Atunci când e chimie între două elemente, din reacția comună ambele ies transformate. Și așa este. Fiecare client simt că are un dar pentru mine.

Ultima terapie din zi a fost cu o domnișoară de 14 ani de clasa a opta. La început, acum 8 ședințe în urma era o adolescentă rebelă, cu simptome emoționale și comportamentale manifeste ceea ce au atras numeroase devieri de la ceea ce ca normă, e acceptat în societate.  Schimbarea școlii, a mai multor terapeuți, se pare că nu au atenuat „simptomatologia”, ba chiar a refuzat orice terapeut.

Ne atragem unii în viață celorlalți pe rezonanță, pe frecvențe de vibrație similare sau de creștere reciprocă.

Nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru modul în care a evoluat spunandu-i că nu sunt decât un intermediar, un instrument între cea care este și cea ce vrea să devină.

„Dumneavoastră sunteți instrumentul, corzile instrumentului și persoana ce atinge aceste corzi își scrie, face muzica, povestea!”

Am rămas surprinsă. Un copil, o adolescentă de 14 ani care inițial a venit cu serioase probleme comportamentale și emoționale, poate să-ți deschidă o perspectivă diferită față de ceea ce considerai tu că înseamnă psihoterapia, din punctul ei de vedere. Eram, după alți patru terapeuți pe care-i respinsese, a cincea „ușa” deschisă alături de mama sa.

 Din punctul meu de vedere, noi terapeuții, suntem niște intermediari între cel ce ai fost și cel ce ar putea fi în viitor, prin instrumentarea clipei prezente.

Și da, tu cel ce citești îți faci muzica, povestea…