ECOURI DUPĂ REPREZENTAȚIA LUI DAN PURIC LA PASCANI – UN OM CARE M-A TREZIT

Nu știu cum e la voi, dar ca să mă trăiesc pe de-a-ntregul, simt nevoia să-mi reglez constant focusul pentru a putea cuprinde toată sfera de trăiri pe care Dumnezeu, în bunătatea lui mi le-a dat și astfel dau zoom-in sau zoom-out după cum barometrul interior mă ghidează. Mult, mult timp n-am știut să m-ascult. Sau poate m-am prefăcut că nu sunt, ci doar am existat. Așa, ca o specie de pește cameleon într-un mare acvariu, această lume aparentă.

Spuneam de-a lungul vremii, că am trăit evenimente în viața aceasta care s-au așezat singure în calea mea (cum un țol țesut de mama ori bunica) care mă duce spre ceva tainic și adânc. Cel mai adesea, o cale spre înlăuntrul meu atunci când e atât de mult zgomot în afară. Personal trăiesc între niște registre ce pot părea schizo pe alocuri și care mă trăiau ele pe mine la un moment dat și nu eu pe ele. Toate fac parte din acest dar numit viață. Și pentru că suntem în perioada în care oferim daruri, ce poți face cu un dar atunci când ți se oferă? Poți să-l primești, sau poți să-l refuzi… TU știi ce faci cu darul tău? Îl poți primi cu toată bucuria nemărginită prezentă în inima și-n gândul tău, doar pentru tine fără a fi nimic egoist în asta sau poți să-l oferi mai departe, imprimând pe pânza sufletului tău doar emoția momentului și oferindu-l mai departe cu aceeași emoție și bucurie.

Faptul de a fi prezentă prin darul vieții la această reprezentație a unui mare actor pe care încă îl mai are România, mai înainte de a pleca de pe această rampă, a vieții, pentru mine a fost un balsam venit într-un iureș în care mă dureau toate și nimic concret.

Dan Puric, născut pe 12 februarie 1959. Actor, eseist, autor, actor și regizor de teatru. A jucat în filme pentru televiziunea publică din Lausanne, Elveția și cu numeroase interviuri și apariții televizate la RTL Luxemburg, 3 SATFrankfurt, BCBlefast Royal College. Cu o zi înainte de apariția pe scena sălii festive de spectacole din cadrul primăriei, i-a apărut decizia de pensionare de pe scena Teatrului Național din București. Era foarte încântat și liber să facă tot ceea ce și-ar fi dorit și încă nu s-a împlinit. 2500 e pensia. A refuzat politicul în repetate rânduri rămânând lui însuși fidel, inclusiv propunerea de europarlamentar. Pe vremea când era destul de strâmtorat a jucat pantomimă prin barurile de noapte din București-sursa Wikipedia.

Întârziat fiind de pe drumurile patriei fără autostrăzi, crezând doar în drumurile către sufletele oamenilor, s-a scuzat pentru prezentarea în fața noastră ca „de pe drumuri”, dar nu-și mai permitea să se știe așteptat și astfel a apărut pe scenă lăsând costumul în mașină și venind ca un prieten la un picnic de suflet. A spus ce a avut de spus timp de o oră și jumătate, a răspuns întrebărilor din sală încă o oră și s-a retras în ovații lăsându-ne în aceeași lume magică a lui Hristos în care ne-a transpus, în lumea românismului sacru și a unui concert excepțional de colinde ce m-a readus la copilul din mine. Pentru mulți dintre noi a rămas doar Merry Christmas și mai puțin nașterea în iesle a lui Dumnezeu-fiul…

Mi-a hrănit sufletul Dan Puric în acest post,  în care mă simțeam cumva „flămândă”…

Ușor timid, cu o oareșce sfioșenie, a deschis o întreagă „autostradă” cu multe benzi către inima și sufletul meu dar cu siguranță și către toți cei prezenți.

În 2011 aveam să citesc cartea ”Fii demn!” și de atunci mi-am dorit să-l cunosc și să-l vad pe autor. Sub aceeași semnătură mai putem găsi: ”Să fii român, „Omul frumos”, „Cine suntem”, „Suflet românesc”.

„Știți, sunt singurul puric cu un câine din România…” așa și-a început de fapt expozițiunea. Ulterior am aflat că există și o carte:„ Dulci, Jurnalul unui câine scris de un puric, Dan”.

A fost de-ajuns cât să-i cuprind umorul, finețea și măreția din spatele acestor cuvinte. Din punctul meu de vedere, care sunt acuzată că nu prea am simțul umorului pentru că nu gust anumite show-uri, Dan Puric este cel care a adus stand-up comedy-ul pe scenele teatrelor din România și peste tot în lume unde a fost invitat cu a lui pantomimă ce l-a consacrat inițial.

„Dulci, ce faci Dulci când nu-ți convine ceva? Dai din coadă Dulci! Așa, iei atitudine.”( Dulci e câinele) Asta face și el pe scenă. Ia atitudine ca și tu să-nțelegi mesajul.

Ne-a purtat printr-o întreagă sarabandă de povestiri trăiri și emoții din care voi spicui câteva ce le-am notat cu agenda pe brațe de teamă să nu le scap în eterul ce aproape sublimasem.

Spunea actorul, omul, eruditul, smeritul : „Până la Cristos, numai zeii aveau o faimă… Acesta este geniul creștinismului: a pune laolaltă oameni și zei.” Cu tristețe în glas vorbea despre cum poporul român are un alt metabolism al istoriei. Acum se pare că ne scapă esența. „O să fie la un moment dat ceva ce-o să-l trezească…” Se pare că noi oamenii ne racordăm la lumea modernă numai în măsura în care ne convine. Când nu ne convine blamăm, criticăm.

Întrebarea pertinentă ce se pune e: „Dar la sufletul vostru cum vă racordați?” De obicei momentele de criză sunt cele în care creștem. Culmea, din minus vine plusul. Adus în atenție de către actor, părintele Stăniloaie ar fi afirmat legat de incipiența Uniunii Europene când se punea pe tapet ideea de Statele Unite ale Europei: „Oamenii ar trebui să aibă și același suflet să-nțeleg, în această Europă, doar că sufletul creștin al poporului acestuia nu e de negociat la nici o masă a tratativelor. Nu veți reuși, cum nici revoluția comunistă europeană să cucerească Europa, decât când veți ucide sufletul creștin din fiece creștin din Europa occidentală”.

Astfel ,,Poporul român (zice Dan Puric) nu a avut sifilisul bolilor religioase. Sunt instanțe superioare la care se roagă poporul român. E ușor să cucerești un popor: îi tai rădăcinile, drumul spre el și privirea către cer… și-i dai know-how.” Îi omori tradițiile, îl înregimentezi în consumator de ,,media” sau îl închizi ca-ntr-o pușcărie fără de speranță, aș traduce eu.

„Omul de azi e ego-gregar, egoist și în turmă. Între tata și bunicul era armonie. Între mine și tata erau discuții, între mine și copilul meu e o prăpastie. Orice se poate întâmpla să aveți confuzii. Țăranul român însuși are darul sfințeniei și al hazului de el însuși. Noi ca popor, poporul român, și-n înjurătură suntem niște sfinți. Să vă dau un exemplu: Du-te-n mă-ta! Adică, te-a făcut mă-ta prost, mai du-te înc-o odată! E o refacere ontologică în poporul acesta. Există viață mai înainte de toate, trăiește-o! Moartea e singurul lucru cert. E asigurată din momentul nașterii. În mecanismul umorului românesc e o ținută aristocratică. Dacă ne pierdem simțul umorului ca națiune, ieșim din istorie. Sau mai uitați expresia: „Mai tăceți dracului din gură!” De fapt, așa l-a pus pe dracul la treabă poporul român :)…

Popoarele migratoare ce-au năvălit peste noi nu aveau legătura cu pământul. De aceea detestau pe țărani. Țăranii sunt niște hristoși. Omul e zone politicon dar este și ființă spirituală.(…) Spun cei din diaspora pe unde sunt invitat: Domnule Dan, vrem să ne-ntoarcem, să revenim în țară în zonele de unde am plecat, să ne construim o casă, dar vrem să facem și-un sat…”

„Omul e atât de mândru de ceea ce știe, că nu mai are curiozitatea de ceea ce nu cunoaște și noi astăzi nu mai suntem „copilul” ce trăiește taine ca nașterea, botezul, dragostea, nunta, suferința, nu! trăim „evenimente sociale„…”

Toată bogăția de emoții și trăire m-a adus atât de aproape de mine încât lacrimile ce mi-au primenit colțul ochilor m-au făcut să fac și mai mult zoom-in acum în apropierea Nașterii Domnului. E renașterea fiecăruia dintre noi, perpetuă și neobosită de 2000 de ani și-un pic. Și ce șansă să ne putem redescoperi în fiece an!

Pentru mine a fost „o întâmplare a ființei mele” și cum cuvântul întâmplare vine din alipirea a două cuvinte „in templum” astfel am adunat în templul interior cascade de lumină. Exact ceea ce aveam nevoie după un doliu prelung. Fiecare zi, cu darul său. Acesta e darul ce am simțit să-l dau mai departe.

Cu infinită recunoștință și iubire, Oana Iacob Țogan – de la un eveniment organizat de Arhiepiscopia Iașilor și Protopopiatul Pașcani.

LANSAREA DE CARTE „OBSESIA LUMINII”- UN EVENIMENT DEDICAT VIEȚII

În încercarea de a da sens celor pe câte le trăiesc și de a afla de ce am venit la întâlnirea cu oamenii, m-am redescoperit pe mine. Produsul acestei redescoperiri, prin alchimizarea întunericului în lumină, e aceasta carte pe care cu o bucurie aproape copilărească am simțit nevoia să o ofer și celorlalți. In memoria părinților mei din cer. Asa am ales albastru…

Ieri, în librăria Cărturești am simțit și trăit sentimente greu de descris în cuvinte. Pentru mine a fost copleșitor de-a dreptul să revăd și să mă reîntâlnesc cu oameni atât de dragi sufletului meu, cu unii chiar după… da, 30 de ani!!!
Mulțumirile mele se îndreaptă către oamenii care au contribuit la acest eveniment.
Aș începe cu moderatorul evenimentului, domnul Ionel Pintilii, poet, scriitor, Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, membru al Asociației Literare „Păstorel” Iași, cel ce a semnat postfata cărții și care m-a încurajat și susținut constant în a pune o parte din poeziile mele într-o carte (apariția ei i se datorează).

Calde și sincere mulțumiri doamnei Pasat Carmen, o poetă de excepție, membră a Ligii Scriitorilor din România cea care a semnat prefața cărții și care din păcate nu a putut fi prezentă fizic, însă prezența spirituală a dumneaei ne-a învăluit pe toți în lipsă.
Multumiri pentru prezență și încântare doamnei profesor Mia Preutu, de la Colegiul Mihail Sadoveanu Pașcani, fost director al Casei de Cultură, ce ne-a încăntat cu discursul dumneaei plin de căldură și sensibilitate.

La finalul întâlnirii am fost cu toții încântați de două prezențe artistice de excepție: Nicoleta Colceiar soprană, solistă a Operei din Timișoara, fostă colegă de liceu, care a răspuns cu atâta căldură invitației mele și a făcut deplasarea din Timișoara special pentru acest eveniment și la clape dna Adina Alupei, artist al Operei din Iași. Din program, două arii și două lieduri. Un regal.

V-am simțit pe toți atât de aproape, încât lacrimile de bucurie au fost greu de stăpânit (și nu-mi mai amintesc când s-a întâmplat asta ultima dată): copii mei dragi, fiica mea venită de la Cluj cu cinci colegi de grupă de la facultate, fiul meu căruia îi mulțumesc că a făcut echipă alături de mine în organizare, prietenele mele dragi, colegelor de facultate și master, colegi de la cursuri și specializări, dnei dr. Cocalia și nu în ultimul rând…FOSTELOR MELE COLEGE DE LICEU SANITAR, promoția 1989, care mi-au făcut o surpriza imensă venind alături de mine în Iași și cu care m-am revăzut dupa 30 de ani și care și-au amintit de adolescenta ce scria și le împărtășea ce scrie. Viața de căministe ne-a oferit oportunitatea de a fi mai mult decât colege, mai mult decât prietene… Vă mulțumesc din toată inima mea că mi-ați oferit prilejul de a trăi și simți asemenea emoții!! Chiar și acum când scriu după atâtea ore încă va strâng la piept. COPLEȘITOR!

Am depănat apoi timp de ceasuri bune amintiri. Mulțumesc Dana pentru inspirația de a veni cu fotografiile liceenelor de altădată din sala de clasă, din excursii pe munte, de la mare și câte altele și astfel lansarea s-a transformat în prima și unica reuniune de liceu după 30 de ani: Nicoleta Colceiar, Monica Curcudel, Claudia Negulescu, Elena Iosub, Porea Elena, Dana Cazacu și subsemnata. Am savurat fiece clipă, fiece moment și fiece privire a voastră, a tuturor celor prezenți și vă mulțumesc pentru asta.
Din Cluj, Timișoara, Bacău, Miercurea Ciuc, Gheorghieni, Roman și Iași, cumva mi s-a părut că am îmbrățișat ieri cu toată inima mea… un rotund.
Urmați-vă visele și ele vă vor conduce în primul rând către inima voastră și-apoi a celorlalți! Un om ce nu mai visează, e ca și cum a murit. Cunosc și cu siguranță și voi ați cunoscut oameni ce au murit la 20, 30 de ani dar încă respiră…
Viața, această scenă, indiferent de parcursul ei, cu tot ceea ce ne oferă, vine să ne ocrotească de noi înșine, de rutină, de netrăire. În afara experienței de „a fi” și „a simți”, noi nu existăm cu adevărat.
Secretul fericirii, din punctul meu de vedere, constă în a-ți rămâne fidel ție, vieții tale, de la început și până la sfârșit. Nu renunțați nici o clipă să credeți în voi, în resursele și capacitățile voastre.
Lăsați-vă surprinși de viață, de tot ceea ce ea va oferă și viața vă va surprinde.


RECUNOȘTINȚĂ TUTUROR PENTRU REGALUL BUCURIEI FĂRĂ MARGINI!!


PS. Prin gestul de caritate oferit prin cumpărarea cărților s-au adunat 750 lei, bănuți ce vor ajunge la Ioana și Marian, acei copii cărora am ales să le donez fondurile rezultate în urma celor două lansări.

Vă aștept cu drag pe cei care știu că v-ați dorit să-mi fiți aproape dar și din motive obiective nu ați fost prezenți. Următoarea lansare e la Pașcani, pe 2 noiembrie.

Graduate

Știți, în asemenea momente, oamenii au tendința de a spune „sunt recunoscătoare că mă aflu unde sunt… familiei, soțului, părinților”, etc, iar eu vin și vă spun: „îmi port recunoștință mie și lui Dumnezeu”.

Dacă nu am mai scris, a fost pentru că au trecut peste mine două anotimpuri mult prea încărcate. Am absolvit Fac. de Psihologie din cadrul Universității ,,Al.I.Cuza” și sunt masterandă (la buget) la Psihologie clinică și psihoterapie. Un vis împlinit.

De ce? Poate pentru că mi-am dorit de copil să-nțeleg de ce m-am născut din niște părinți pe care nu-i înțeleg, ce parcă nu-s ai mei, apoi matură fiind, eu însămi cu copii, să-mi doresc să înțeleg de ce copilul meu mă urăște… Știu, e dureros ce scriu, dar e crudul meu adevăr…

Și „să mă aflu”, adică…să mă înțeleg eu, pe mine, să-mi înțeleg locul și rostul meu de-a fi.

Facultatea de Psihologie a venit firesc în viața mea ca prima iubire și ultima… având în vedere „traseul” (sic).

 De pe vremea liceului, când citeam cărți oarecum interzise, ,,Simbolistica viselor” lui Freud, eu însămi o curtată de tot soiul de vise ce au avut mesaje profunde de-a lungul vremii, limpezi până la un moment dat și mai apoi de neînțeles…

De la 16 ani mă preocupa psihicul alor mei, apoi al meu…

Totul se învârte, poate și timpul, și dacă nu-ți înveți lecția „timpului”, care e trecerea ta aici, vei intra în roată… Roata șoarecului, a șobolanului de laborator.

Viața fiecăruia dintre noi e… laboratorul, să nu-ți imaginezi alte „istorii”.

Vei învăța lecția, sau poate nu…

Și te vei minuna de ce mereu și mereu ți se întâmplă aceleași lucruri, uneori parcă trase la indigo.

Ce anume oare te face să atragi asemenea lucruri, oameni, fapte, în viața ta?

Nu e nimic de înțeles…

Ci poate să te înțelegi tu, pe tine însuți și pe Dumnezeu.

Suferi? E OK! Suferința e secretul tău cu Dumnezeu.

Și-atunci când suferi, un întreg Univers ți se deschide cu un milion de posibilități.

Tu ești cel ce alegi… ce dorești să fie, dintr-un milion.

Pare incredibil, nu-i așa?

Dar cum ar fi să nu ți se mai întâmpe nimic și să rămâi blocat. Simți asta?

-Doamne, nu mai vreau să simt nimic! Curmă durerea rogu-te!

Ai murit. Ai înghețat într-o secundă infinită…

Și-ți plângi de milă. E un nou Univers. Acum ești ok?

Nu, te judeci și de-acolo de unde ești. Îți construiești singur lumea din jurul tău pe care ți-o dorești astfel? Nu prea cred.

Ideea de Multivers mi-a apărut la un moment dat într-una din lecturile ce erau lăsate la capitolul: de făcut atunci și numai atunci când voi fi liniștită. Și liniștea aceea nu mai venea în haosul vieții, încă o mai așteptam într-un colț al minții mele, deși ea, liniștea, era cu mine tot timpul. Nu trebuia decât să o accesez. Atât. Să deschid o portiță, poartă, fantă, ce-o fi. Să-i dau voie să fie…

Implică asumare, nu-i așa?

E mai ușor să dăm vina pe ceilalți…

În fiece secundă a vieții tale ești ceea ce ești pentru că tu ai ales să fii așa.

De toate ne dă Dumnezeu, Creatorul, Buddha, Alah, ziceti-i cum vreți, inclusiv liberul arbitru. De aici, mingea e în teren la tine. Ce faci cu ea, cu ce ai și cum și ce dai mai departe, e între tine și Dumnezeu. ”Fă rai din ce ai”…

Indiferent ce-ar fi!

Ai durere, suferință, nu-ți rămâne decât să alchimizezi cenușa în praf de stele și lumină.

Dai suferință, ghicești ce vei primi?

Dai lumină? Va fi iubire.

Poate azi e doar o luminiță pâlpâind într-un morman uriaș de paie și bălegar, dar care la un moment dat se poate dovedi a fi un proces infailibil de adaptare către o flacără arzând. Când? Ai răbdare. Într-un orizont de timp, o zi, o lună sau poate un an, o secundă, va izbucni o vâlvătaie care va aprinde mai mult areal în jurul tău decât îți vei putea imagina vreodată.

Așa că…fii tu lumina! Și dă-o mai departe.

Aveți încredere în viitorii psihologi! Sunt pregătiți să vă aștepte.

OMS- Organizația Mondială a Sănătătii- afirmă că, după anul 2020, pe locul doi în topul incidentiei bolilor în rândul populației globului, după afecțiunile cardiovasculare, va fi depresia.

Nu ca un moft, sau că e la modă, ci ca un strigăt de atâta neiubire. Nu mai știm să ne iubim pe noi, cât pe ceilalți… Cine-și va asuma asta?

Eu cred că ar trebui să ne-acceptăm întunericul. Poate să înțelegem că ades el nu ne aparține neapărat, ci că l-am preluat de la părinți, uneori ca pe un dat, că ne-a fost transmis din generațiile foste înaintea noastră până la noi (eu așa am perceput de copil), dar dacă avem o obligație morală pentru ceea ce blamăm, aceea ar fi ca noi să facem lumină în noi înșine. Pentru a nu lăsa generațiilor viitoare să curețe mizeria în urma noastră…

Chiar dacă uneori sunteți răpuși de întuneric, fiți blânzi cu voi! Ajutati-i pe cei ce merită cel mai puțin, pentru că ei au cea mai multă nevoie!

Cunoscându-ne propriul trecut, al familiilor noastre, ne vom cunoaște mai bine. Noi suntem suma tuturor înaintașilor noștri.

Văd bine cum e la mine, care de la șase ani am înțeles că trebuie să înțeleg de ce așa părinți și nu altfel…

Ideea ar fi să acceptăm oamenii de lângă noi, iubit, iubită, coleg, frate, părinte, (tați chiar și așa cum e al meu, cu demență, alcoolic, aproape pe finish) bunici, etc fix așa cum sunt. Nu pentru ceea ce face sau pentru cum este, ci doar pentru că este. Omul nu e comportamentul. Unii ajung ca, printr-un comportament autodistructiv, să nu mai fie oameni. Le-a fost teamă la început să ceară ajutor, apoi ego-ul lor i-a acaparat și s-au complăcut în starea de fapt. N-au cerut ajutor. Poate aici e sarcina celor dragi, celor cărora încă le pasă de acea persoană, mai înainte de a ajunge ca nici lor să nu le mai pese. Un om care s-a pierdut pe el însuși, credeți-mă, nu mai are nimic de pierdut. Și e înfiorător când ajungi acolo. E un pustiu nesfârșit și nici pe Fata Morgana nu o mai zărești, e doar frig și întuneric. Tu cu tine. Atunci pe Dumnezeu, sau particula martor din fizica cuantică, l-ai scos din ecuație. Acesta e un alt Univers. Poți să-i spui Iad. Paralel cu tot ce vedeți când trageți jaluzelele, perdeaua la camera dimineața. Parte a Multiversului ce-l trăiești. În acest plan 3D, cam aste-ți sunt opțiunile primare. Printr-o extensie a conștiiinței, poți accesa mai multe dimensiuni din Multivers. Totul e să le accepți ca fiind posibile.

Cioran spunea într-un interviu că ,,negarea negării și a divinului” au fost esența prolificului în scrierile sale și supape de a nu se pierde pe sine în toată existența sa de rătăcitor în afara existenței unei orânduiri atemporale și aspațiale.

Fanii săi nu sunt decât niște căutători, ei înșiși rătăciți în hățișurile propriilor catacombe ale minții. ”Dacă n-aș fi scris, probabil m-aș fi sinucis.” mai spunea.

Eliberarea de tot acest catharsis prin scris l-a eliberat.

Am scris și eu în atare condiții.

Fiece om întâlnit pe cale, chiar și cel care ne înjură, claxonează în trafic, sau plânge la un colț de stradă, are un mesaj pentru noi. Important e să-l ascultăm ca și cum ar fi al nostru- mesajul.

Semne primim zilnic, dar le ignorăm, sau, eu recunosc, uneori mi-i teamă de ele. Refuzul evidenței, aș numi-o.

Când au venit prea multe și prea adevărate, am cerut să se oprească. Mă schizoidau parcă mai mult decât eram. Priveam așa spre oameni și, indiferent de ce spuneau cu propriile cuvinte, la mine ajungea mesajul real. Vedeam cumva ceea ce nu voiam să văd, auzeam ce nu doream să aud, privind doar în mijlocul frunții lor. Și mă durea cumplit. Ego-ul meu nu prea „digera” situația. Mi-a jucat farsa să-mi comunice ce importantă mi-s și ce menire importantă am eu și capcana a fost gata, iar eu, încă un personaj ușor de prins în ea.

Și s-au oprit mesajele. Nu eram suficient de pregătită să le primesc… Ele veneau să-mi lumineze calea de fapt în renunțarea la ego, devenit Supremul.

Luminați-vă pe voi înșivă mai întâi , indiferent dacă sunteți copiii cuiva, iubiți, soți, părinți, socri, bunici și-apoi veți avea de luminat o lume întreagă.

Fiți propria lumină din propriul întuneric! Exersez asta zilnic. Uneori nu-mi iese. Mă împac cu gândul că sunt doar un OM.

Și, dacă ați citit până aici, aveți încredere în psihologi! Căutați-l pe cel potrivit pentru voi, cu care rezonați. Poate să vă fie sprijin o perioadă, apoi, de unii singuri, să pășiți pe o cale mai luminoasă decât cea de ieri.

DIALOGURI ESENTIALE – 28 FEBRUARIE – OAMENI DE SUCCES – Invitat Oana Țogan

O primăvară plină de speranță, încredere și bucurie!

Îmi place să fac lucrurile într-o dinamică proprie cu care rezonez, urmare a experiențelor de viață acumulate până acum, puse sub emblema autenticului. De cele mai multe ori cărările se arată singure.

Mă aflu într-un punct al existenței mele în care simt că e momentul să dau mai departe, să-mi dărui cunoștințele și informațiile acumulate, să împărtășesc din experiența de viață, atât personală cât și profesională și din expertiza dobândită.

Luați-vă o clipă de răgaz atunci când e potrivit pentru voi și vizionare plăcută!

CRONICĂ DE EVENIMENT

Și a fost seminarul…
Am dorit să deschid seria de evenimente dedicate femeilor în orașul care m-a consacrat și primit în anul 2002. Acest seminar de stimă de sine și feminitate l-am oferit comunității în dar, ca un preambul de Dragobete și a fost ca un mărțișor în avans adresat tuturor femeilor din Pașcani. M-am întrebat de ce-mi doresc să fac asta (coincidență sau nu tocmai de ziua cercetașului)?


Poate pentru că mi-aș fi dorit să aflu mai devreme anumite lucruri pentru a mă scuti de niște suferințe atât pe mine cât și pe cei dragi mie și acum îmi doresc să dau mai departe? Poate pentru că sufăr atunci când văd multă tristețe în jur și oameni pierduți în ei înșiși ce nu par să întrevadă ieșirea din labirintul minții lor, dar nici nu par pregătiți să-și demareze salvarea?Poate pentru că viața m-a pus în niște situații majore de supravețuire la propriu și la figurat, atât fizic cât și emoțional dar pe care astăzi le binecuvintez ca fiind mentorii mei? Poate pentru că…


Multe dintre noi am pierdut legătura cu universurile noastre de glorie, capricioase si specific feminine în favoarea unei viziuni mai ambitioase, mai masculine, asupra succesului. Am fost angrenate, fără să ne dăm seama, manipulate în sensul de a-i egala pe bărbați. S-au cerut de-a lungul timpului drepturi egale cu bărbatul și am ajuns pe alocuri să muncim mai mult ca ei, ca să avem servicii ca și ei, dar naștem și copii, îi alăptăm, ii creștem, îi educăm, facem teme, etc. Suntem atât de disperate să obținem ceea ce ne imaginăm noi că ne face egalele bărbaților și că ne va aduce fericirea (o carieră de succes, căsătorie, familie, vreo doi copii) încât uităm cine suntem cu adevărat: ființe inteligente, sexy și magice, ființe fără egal.


Am uitat că forța noastră nu constă în a concura cu bărbatii sau în dorința de a le semăna ci în acceptarea puterilor noastre naturale, feminine, cum ar fi compasiunea, farmecul ori tandrețea. Suntem vindecătoare intuitive sau amante iscusite. Inimile noastre sunt izvoare de sentimente și ne aflăm într-o continuă căutare a adevărului spiritual.


Lumea are cu adevărat nevoie de femei! Femei asumate, responsabile, capabile să schimbe totul în jurul lor. Se spune că tot ceea ce există în jurul unei femei e creat pe propria sa energie. Și are sens dacă ne gândim la propriul nostru cămin. Fiecare femeie are tot ce-i trebuie în interiorul ei pentru a fi fericită. Diferă doar vibrația de la care nivel accesează emoțiile pe care le trăiește face diferența. Le accesezi de pe un nivel de competiție și concurență, vei manifesta plenar masculinul din tine și te vei mira de ce nu-ți găsești un partener și nu se apropie nici un bărbat de tine. Dar atragem ceea ce emanăm. Emanăm stress și competiție, vor veni către noi persoane la fel de stresate sau dacă vor veni persoane echilibrate acestea se vor îndepărta imediat ce-ți simt energia reală, indiferent cât de frumos, ori feminin e ambalată. Se simte psihoemoțional.


Noi femeile ne dorim să preluăm calități una de la cealaltă, și e minunat că e așa doar că e important să le și filtrăm acele aspecte prin expresia sufletească proprie.
Puterea de voință este cea care schimbă bărbatul și puterea de inspirație este cea care schimbă femeia.Femeia adevărată funcționează prin intuiția proprie. Atunci când reușim să ne conectăm la propria ființă, nu dăm greș niciodată. Cred cu tărie în puterea interioară a fiecărei femei, cred în forța ei de creație, redescoperire și devenire.
A fost o reală bucurie să fiu înconjurată de femei ce își doresc autocunoașterea, devenirea și trăirea plenară a ființei lor lăuntrice.

La final, cele 24 femei venite din Iași, Roman, Bacău și Pașcani și-au exprimat feedback-ul legat de eveniment. La întrebarea: Care este motivul ce v-a determinat să participați la acest eveniment? Răspunsule au fost după cum urmează:
• „Să aflu mai multe despre noi femeile și să-mi completez un gol interior”

• „Lucrez cu mine pe partea de stimă de sine, mă aflu într-un moment în care am luat prea mult în serios părerile altora, aveam nevoie să mă recalibrez și nu m-am înșelat, am început să o fac”

• „Mi s-a părut interesantă tema seminarului”.

• „Acumularea de noi informații, dezvoltare personală”

• „Iubesc acest gen de activități, este un moment în viața mea în care aveam nevoie de ceea ce am auzit aici”

• „Aflarea lucrurilor noi în ceea ce privește redescoperirea noastră ca femeie”

• „Am dorit să vin la acest eveniment pentru a afla informații care să mă ajute să imi dezvolt stima de sine”

• „Pentru a cunoaște oameni noi, pentru a mă conecta la energii noi, pentru a mă conecta cu propria persoană, pentru a petrece timp de calitate”

• Dezvoltere personală

• Personalitatea Oanei

• Cunoașterea de nou.

• Curiozitatea, dorința de a descoperi lucruri noi.

• Etc


La întrebarea: Care sunt ariile de interes pe care ați dori să le regăsiți în tematica unor viitoare evenimente? După abordarea anumitor subiecte se pare că se dorește o continuare a celor expuse și acest lucru s-a reflectat în răspunsurile formulate:

• Găsirea liniștii interioare.

• Cine sunt eu?

• Relațiile cu copii și îmbunătățirea lor, relațiile cu soțul și ieșirea din anumite situații critice ale cuplului

• Tehnici străvechi de redescoperire a feminității

• Tehnici de acordare cu natura

• Orice propune Oana este în regulă

• Liniște interioară.

• Terapii alternative, feminitate.

• Tehnici mai concrete dedezvoltare a feminității

• Terapia de echilibru

• Legătura mama-copii (fete) pentru îndrumare în viitor.

• Feminitatea ca stil de viață

• Inteligența emoțională

• Orice temă veți alege, va fi minunată cu siguranță!

• Feminitate ca stil de viață


Ce considerați că ar putea fi îmbunătățit?

• Sunteți pe drumul cel bun, aveți stil, claritate, o voce minunată. V-aș închiria să vă ascult continuu.

• Am dori să fim antrenate mai mult în discuții.

• Un mare mulțumesc! Om plin de poezie, de soare, de prezența de „a fi” și „a simți”. Cu prețuire!

• Exemple reale de vindecare psihică

• Interacțiunea cu participanții, să poată împărtăși și ei din experiența pozitivă/negativă

• Expozitiv mai puțin, interacțiune mai multă

• Totul a fost foarte bine și am avut multe lucruri de învățat.

• A fost o seară minunată, deși timpul scurt, chiar m-am regăsit în câteva situații din cele povestite. Mi-a plăcut enorm, abia aștept următoarea întâlnire. Felicitări și mult succes!

• Evenimentul să fie interactiv. Succes în continuare!

• Câteva exerciții practice cu corpul.

• Mai mult timp ca durată și mai multe întâlniri.• Întoddeauna se poate îmbunătăți.


La final se impun niște lămuriri:
E foarte greu să pot cuprinde în 2-3 ore cât durează de regulă un seminar, informații acumulate în mii de ore de cursuri ce le-am urmat în țară și străinătate, cât și în pregătirea din cadrul Facultății de Psihologie, ori cea individuală din zeci de cărți.

Chiar acum câd scriu, pentru că am întârziat un pic cu cronica acestui eveniment, a fost pentru că ieri și astăzi am avut la Iași un nou modul de formare ca psihoterapeut integrativ. Sunt lucruri asumate, pentru că acum aceasta îmi e profesia de life coach și psihoterapeut NLP, practician Theta Healing.


De-a lungul vremii am investit în mine peste 10000 de euro dorind să mă cunosc, să mă susțin, să învăț de la cei mai buni traineri, să devin o femeie independentă și autonomă, capabilă să lase în urmă traume emoționale, resentimente ce nu-mi mai slujesc, să iert, să uit ce nu-mi trebuiește pentru a-mi da voie să zbor și să-mi ating obiectivele.


Mai multe exerciții practice, pentru cine va dori să experimenteze și să cunoască mai multe detalii premium, deschidem seria de Workshop-uri deocamdată săptămânale. Interacțiunea practică între participanți se face după securizarea unui grup, unde fiecare membru se poate simți confortabil și relaxat, ceea ce se va întâmpla în cadrul „Serilor de feminitate” în Iasi și Pașcani.
Pentru mai multe detalii solicitați înscrierea în grupul închis: „Cine ești tu femeie?”


Dacă nu ați reușit să ajungeți la Pașcani urmăriți locațiile viitoare ale evenimentului pe pagina Oana Togan, Terapie de echilibru, sau pe site-ul http://www.oanatogan.com.


Cu infinită iubire și recunoștință, Oana Togan


Eveniment organizat de Oana Togan by Terapie de echilibru si sponsorizat de magazinul Andana Style – https://www.facebook.com/AndanaStyle/ (Esplanada Pascani, langa Sfera Optic) si de Boutique’ul Cu Dulcegării (https://www.facebook.com/boutiqueulcudulcegarii/)

Stimă de sine și feminitate

Seminar practic de redescoperirea puterii interioare


Motivul pentru care oamenii nu-și ating obiectivele este faptul că ceea ce văd in jurul lor este mai convingător decât ceea ce este în capul lor.

OANA IACOB ȚOGAN mă numesc.

În urmă cu 10 ani mi-am dorit și am reușit să creez o comunitate de voluntariat, un proiect frumos, Centru Local “Crinii” Pașcani, ONG parte a Organizației Naționale Cercetașii României, ca urmare a imboldului de a determina o schimbare reală în comunitatea în care trăiam și îmi desfășuram activitatea. O comunitate de oameni integri, implicați, școală de leadership a tinerilor cu respect pentru natură și semenii lor.

Astăzi în postura de coach și psihoterapeut NLP vin către dumneavoastră cu un nou proiect, o nouă provocare, aceea de a crea o comunitate de femei împlinite, asumate, respectate pentru ceea ce sunt și pot fi cu adevărat.

Tot ce voi prezenta în cadrul acestui seminar cu siguranță nu va face decât să intregească imaginea pe care fiece femeie o are despre ea însăși sau să-și dorească o upgradare a ceea ce este deja.

Putem vindeca răni, traume, atașamente atâta timp cât ne dorim cu adevărat să ne vindecăm.
Pentru că viața însăși e un proces continuu de vindecare, eu însămi am avut și încă mai am de integrat părți.
Nu partenerul iți creează rănile (exceptat cele fizice, evident), el doar apasă butoanele care acesează răni deja existente.

Acolo unde iți este atenția, acolo e și energia ta.
După trei ani de studiu și aprofundare in domeniul psihologiei, după ce am avut contact cu tot mai multe femei ce s-au pierdut pe sine și au uitat cine și ceea ce sunt cu adevărat, m-am decis să deschid seria de evenimente: seminarii și workshop-uri de lucru pe tema: Stima de sine și feminitate

Vom muta atenția pe ceea ce vrei să trăiești cu adevărat și ne vom uita în altă parte… la noi înșine!
Dacă mă cunosc pe mine știu ce decizii să iau ca să am succes când mi se oferă oportunități, dacă nu mă cunosc, voi avea oportunități, dar ele nu mă vor cunoaște pe mine.

Te aștept la un seminar gratuit de 3 ore, pe parcursul căruia ne vom da voie să trăim în inimă, ca un preambul al sărbătorii de Dragobete! E darul meu pentru tine, ca un mărțișor pe care să-l porți în suflet în această primăvară, un debut de a lucra împreună la cel mai minunat proiect al tău: Tu însăți!

Despre ce vom vorbi:
• Stimă de sine și tehnici de autocunoaștere
• Convingeri limitative
• Despre relații
• Echilibrarea energiilor yin si yang, feminin-masculin în viața noastră
• Feminitate: exerciții pentru minte, trup și suflet

Cu infinită iubire și recunoștință, Oana Țogan by Terapie de echilibru

https://www.facebook.com/events/308363176530522/

SETAREA OBIECTIVELOR ÎN NOUL AN… ÎN PAȘI

Pentru mine anul nou începe de vreo 27 de ani în februarie.

Poate pentru că pe 14 februarie la ora 14 m-am căsătorit (pe-atunci nimeni nu știa de Valentine,s day), poate pentru că schimbări majore în viața mea gen mutat cu familia dintr-un oraș în altul, de la nord la sud și invers, examene peste examene, demisii, călătorii, toate acestea și câte altele în februarie s-au petrecut. Chiar și lucruri extrem de dureroase. Așa că acum, mai mult ca oricând, odată trecută și sesiunea de examene, îmi setez obiective.

Nu știu de ce oamenilor în general, le place să creadă că există persoane gen ,,guru” care dacă au sau nu, dar afișează  starea de bine, prosperitatea, au neapărat și formula magică de succes.

Ei bine, nu a fost, nu este și nici nu cred că va exista vreodată o așa formulă. Este doar o himeră și din punctul meu de vedere, pentru că m-am lăsat și eu purtată spre evenimente gen: Cinci pași pentru…, Sase pași  spre… ei bine, pentru acele persoane care au concluzionat ,,pașii,”  aceia probabil, au fost pașii lor spre succes dar nu se potrivesc neaparat și pentru mine.

Aceasta e capcana vremurilor în care trăim, fiind prea absorbiți de bifarea agendei zilnice, realizăm că nu ne mai rămâne timp de trăit, de iubit, de stat cu copiii și disperați uneori suntem dispuși să plătim oricât, numai să aflăm formula în câți pași o fi ea, să ne salvăm.

Cam așa am început eu să merg la diverse seminarii și conferințe, work-shopuri. Voiam cumva să fentez, să găsesc calea cea mai scurtă către fericire.

Cu timpul m-am vindecat de această utopie acceptând că dacă ceva i se potrivește unui om asta nu înseamnă neapărat că mi s-ar potrivi și mie. Cu siguranță cel ce prezintă pașii, prin experiența lui de viață, mă poate inspira, a ajuns la niște concluzii pe care din preaplinul lui vrea să le împărtășească în mod real cu tine.  Tu mergi, să vă vedeți și să-l vezi cu ochii tăi, în carne și oase,  doar EL a reușit, nu? Și vrei să afli neapărat și cum.

 Ajungi acolo, vezi uneori lume peste lume, alteori mai putină, depinde de aria de interes, iei loc in sală și asculți prelegerea.  Interesant, parcă n-ai mai auzit asta, a! pe asta o știu din cartea aia sau articolul lui cutare, dar… Dă-mi formula aia odată să mă duc acasă că nici acum nu am prea mult timp, sunt rupt după serviciu si mi-am lăsat copii cu vecina și le-am promis copiilor să mai aștepte puțin pentru că mama sau tata vor avea în curând mai mult timp și pentru ei…

 Care e ideea? Ideea e că acele lucruri, noțiuni sunt perfect valabile pe harta mentală a celui ce le emite. Cu experiența sa de viață, cu trăirile și emoțiile proprii.  Acei 3,5, whatever, pași spre succes, spre dobândirea echilibrului interior, spre fericire,  spre orice doriți voi, sunt valabili pe cărarea acelui om.

 E minunat dacă te inspiră,  dar condiția minimă și suficientă uneori ca cineva să se schimbe la un moment dat este ca cel în cauză să-și dorească din toata inima și cu fiece celulă să se schimbe prin muncă și acțiune conștientă. Să nu aștepte formule, rețete de vindecare ori ca altcineva să facă treaba în locul lui. Nu vrea, își va plânge mai departe de milă.

„Când elevul e pregătit, mentorul apare.” Poți să mă crezi sau nu dar tot așteptând profesorul în carne și oase am realizat că viața, pas cu pas, prin alegerile stabilite de ea ori de mine, mi-a fost cel mai bun mentor. Este foarte adevărat că mi-am ales modele în viață dar nu am avut vreun mentor care să mă ia de mână și să-mi spună acum faci asta, ori asta sau în cutare mod și chip. Nu!

 Așa se face că viața m-a purtat pe valurile ei și ascultându-mi sufletul am ales ca după douazeci de ani ca asistent medical la patul bolnavului in regim de urgență, apoi și inițiator,  fondator al unui ONG să-mi dau demisia și să mă dedic ONG-ului și micii afaceri începută inițial în paralel și cu Facultatea de Economie și cu jobul, apoi să o dezvolt iar acum să-mi urmez din nou calea sufletului, să mă retrag ușor ușor din zona businessului actual făcând ceea ce-mi doresc să fac până la sfârșit: să dezvolt alte proiecte: cu, pentru și despre oameni, să scriu, să călătoresc ca și până acum, să pot ajuta  și să mă dedic psihologiei și beneficiarilor ei.

Acceptați-vă viața fix așa cum este. Ea e Mentorul vostru care vă va îndruma cu fiecare pas ce-l faceți imediat după ce încuiați ușa apartamentului sau poarta casei  în urma voastră. Doar priviți viața cu atenție, clipa prezentă, în scârțâitul cizmelor pe zăpada înmărmurită de trecerea voastră pe-acolo. Voi sunteți Prezența însăși  a vieții și fericirii ce-o purtați în voi zilnic. Câți pași vor fi pâna la atingerea obiectivelor voastre, de voi depine și de niciun guru.

Prioritizarea lucrurilor esențiale, care sunt cu adevărat importante pentru voi, familia, copii, poate un hoby amânat  și care vă atinge sufletul, contează mai mult decât orice acumulare materiala.

Eșuăm pe alocuri și eșecul face parte din succes. E de fapt școala succesului. Și dacă veți auzi oameni ce vă vor da pașii de care spuneam la început că funționează sigur pentru tine dacă îi faci, oricâți ar fi: 2, 3, 10, cu formula lor exactă și precisă în ordinea indicată, să nu-i credeți neapărat pe cuvânt. Nu că ei ar minți! Ci doar pentru că ăia sunt pașii lor!!

Asa ca daca sunteți printre acei care și-au propus să-și aloce un buget pentru dezvoltare personală, e minunat!  Ai putea începe prin a-ți lua soțul, soția, prietenul, prietena, iubitul, iubita, și copii (cei ce-i au)  și să mergeți la săniuș undeva sau într-un loc unde ați tot amânat de mult timp că veți merge sau pur și simpu pe un deal. În relaxare să fie și în afara spațiului de locuit!

 E iarnă ca-n poveștile lui Andersen, și după ce veți savura jocul și veți trăi reapropierea celor dragi, se va fi numit că v-ați dezvoltat emoțional și personal în același timp. Și e un moment bun să faceți planuri impreună, să analizați dorințele fiecăruia, nevoile emoționale ale fiecăruia pentru că acestea sunt primele care nu sunt luate în seamă, și astfel se va crea un egregor de emoție și energie frumoasă comună ce va avea puterea să materializeze dacă nu  tot, măcar o parte importantă din ce v-ați propus.

Am reținut cândva expresia conform căreia „uitându-ți sufletul îți pierzi puterea„ și oricât de paradoxal ar suna „renunțând la putere, îți regăsești sufletul…”

 Și cu îngăduință și blândețe să trăiești în urma pașilor tăi, nu neapărat ai altora, ci doar încărcați cu propria-ți energie, observându-ți evoluția cu obiectivitate. Obiectivele tale sunt doar ale tale și nicio rețetă din lume nu se va potrivi perfect pentru tine.

 Puterea de generare a materializării visului tău va fi mereu la tine. Așa că visați și iubiți-vă mult! Mai întâi pe voi apoi tot ce vă înconjoară.

Voi încheia cu un citat drag mie:

„ Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide.” Evanghelia după Matei Cap. 7

                                         Cu infinită iubire și recunoștință, Oana Țogan by Terapie de echilibru