Experiența EMPRETEC – drumul spre Next Level

E 1 Martie, și urările mele către tine, cel ce citești aceste rânduri,  vin dintr-un registru dictat de vremurile în care trăim.

Voiam să-ți împărtășesc experiența trăită în cele nouă zile de EMPRETEC  „Entrepreneurship competencies in circular economy”  la care am participat în București, ca urmare a bucuriei de a fi selectată să particip cu bursă gratuită acolo. O fac cu o intarziere de două zile și cumva cu stângăcie…

Despre întreaga experiență? Ar trebui neapărat să fii acolo, că să guști cu adevărat o experiență prin care poți condensa în 9 zile experiența de studiu a unei Facultăți de economie, de real business,  sau altcumva spus, ca să treci de la un nivel la altul în propria-ți cariera dar și ca om. E o trăire extrem de intensă, uneori proiectele și taskurile de lucru te duc tărziu în noapte sau chiar iți pot ocupa toată noaptea, depinde cât ești de determinat să obții acea diplomă de final, dar nu numai atât… E asumare, e determinare, e efort, e bucuria lucrului în echipă, e despre gestionarea emoțiilor duse în extremis sub presiunea lucrului intens.

Dacă prin tot ceea ce faci zi de zi, pe cont propriu, iți dorești să-ți scalezi rezultatele și impactul muncii tale, e pentru tine și-ți recomand cu inima această experiență.

Personal am simțit că organizatorii, prin programul internațional derulat acum în București, dar și în multe alte țări europene, ne-au izolat parca într-o alta lume, în care am am concentrat în 9 zile experiența unei vieți de antreprenor cu taskuri reale, proiecte asumate reale pe care trebuia să le duci la bun sfârșit și pe plus, cu parteneriate și emoții între protagoniști asemenea vieții reale. Deși aveai acces la televiziune, internet, concentrarea pe sarcini, modul în care am fost ghidați, ne-a condus spre atingerea propriilor obiective, ca pact între tine și tine, dar și ca ieșire din cotidian. Am intrat în joc cu totul, am fost atenționați să ne asigurăm că businessurile reale sunt lăsate, daca nu pe mana altcuiva, cel puțin în backgraund pentru 9 zile.

O experiență EXTRAORDINARĂ, și o spun ca om ce de aproape 8 ani am parcurs mii de ore de curs și peste 80 de cursuri de dezvoltare personală, pe lângă o noua licență și un nou masterat.

La final, am dat fiecare dintre participanți, în mod personal, o definiție a ceea ce facem și a clienților cu care lucrăm în mod obișnuit.

ÎMI PLACE SĂ SPUN CĂ ANTREPRENORUL E ATOMUL SOCIAL. DIN INTERACȚIUNEA LUI CU CEILALȚI OAMENI EL POATE NAȘTE O NOUA LUME! Și poate mai mult că oricând, acum, pe timp de război, intra în scenă arta și dibăcia de a construi când alții distrug, ca acum în lume.

Ca LIFE & BUSINESS PERFORMANCE COACH, ca psiholog clinician și psihoterapeut, ajut oameni valoroși să-și învingă propriile temeri și limite pentru a-și arăta valoarea reală. Să-și redobândească puterea înapoi.

Ca antreprenor cu 15 ani de experiență mi-am testat multe limite, am căzut și m-am reinventat, m-am luptat pentru salvarea businessului meu inițial, aflat în altă sferă de activitate decât cea din care acționez astăzi cu precădere.

 Îmi place să-mi spun că sunt DEZVOLTATOR DE OAMENI sau ANTRENOR DE FERICIRE și dacă te-ai dedicat unui demers antreprenorial sau ai construit un obiectiv important pentru tine și familia ta, sau comunitatea în care te afli, știi bine ce spun, că totul are un preț.

Și eu am plătit prețul cu vârf și îndesat pentru că n-am știut cum, nu cunoșteam pârghiile prin care să combin aria profesională cu cea personală pentru a fi în echilibru. Știi și tu, uneori, banii pot fi extrem de scumpi… la fel ca și timpul.

 Ca femeie, mamă , soție, (pentru că e martie și nu pot să nu ating subiectul) am ratat mult, când mă focusam doar pe business, am căzut și m-am ridicat din propriul abis.

Mi-am dorit atingerea obiectivelor cu orice preț, excluzând propria viață, familia. Copiii, soțul, părinții, toți au avut de suferit apoi am suferit conștientizând că nu mai pot schimba mare lucru, doar pot să-mi schimb comportamentele sperând să găsesc formula câștigătoare prin care să pot îmbina în echilibru toate aceste elemente principale ale vieții mele. Și am găsit-o! În cele 9 zile din Camp atelier EMPRETEC mi-am confirmat că direcția în care sunt e una fară cale de întors.

Viață, aceasta scenă pe care ne jucam rolul, vine să ne ocrotească de noi înșine, de netraire, de rutină.

Cu cât ești mai conectat la tine, la valoarea reală ce o reprezinți, cu atât iți vei da voie să-ți explorezi adevăratul potențial de care ești capabil.

Prin tot ceea ce fac, prin metoda de lucru cu care lucrez, te ajut să-ți recâștigi anii de viață pe care simți că i-ai irosit poate la fel că și mine căutând o reconciliere între  tine, antreprenor/antreprenoare, și tine bărbat sau femeie. Și asta doar funcție de cât de dispus ești să-ți dai voie să explorezi adevăratul potențial de care ești capabil, dar încă nu știi asta, sau ai uitat.

Nu contează la ce nivel financiar te afli daca emoțional te simți neîmplinit. Și asta știu. Am fost acolo.  Nu contează de câte ori cazi, important e să te ridici de fiecare dată cu și mai mare determinare versus să renunți, să te predai deznădejdii, abandonului.

Antreprenorii construiesc lumi, creează locuri de muncă, oferă calitate prin ceea ce fac pentru că au un: „DE CE FAC ASTA? ” cu semnificație personală. Și daca la prima mână ești tentat să spui: pentru bani, te asigur că performanța vine pentru că pune pe primul plan satisfacția clienților săi. Banii vin în mod secundar prestației sale.

Daca ai un „DE CE FAC ASTA” al tău, fie că ești sau nu antreprenor, cu siguranță vei găsi o cale să afli și „Cum?”…

Nu este despre câtă încredere ai sau nu în tine acum, ci despre ce anume poți schimba în comportamentele tale.

E posibil ca deși ești focusat pe planul tău de lucru, anumite piedici să vina din tine însuți. Aici e rolul meu să intervin doar că lucrurile acestea le procesezi în acțiune, în a face și nu în a sta.

Putem privi la televizor ceea ce se întâmplă în lume, e important să fim informați, dar nu deveniți scavii informațiilor  negative doar din foamea de a fi îmbibați cu adrenalina pe care ți-o dau. Pe termen lung dau dependență și ghici? Timpul se scurge în defavoarea ta, scade concentrarea pe lucrurile ce le ai de făcut și … TRECE PRIMĂVARA ABIA ÎNCEPUTĂ

Cea mai bună cale este cale a ta! Rămâi cu inima și sufletul conectat la prezentul tău, ajută daca poți și cât poți, dar în primul rând nu uita de tine și obiectivele tale!

Las mai jos imagini cu oamenii minunați, momentele trăite și momentul de final al ABSOLVIRII EMPRETEC.

Interaga lume vă arata altfel daca vei fi un jucător și nu doar un observator.

În final îți propun un exercițiu de imaginație. Pune un ochi în interiorul tău să vezi caracteristicile ce te țin pe loc, apoi drept mărțișor în primăvară să-ți răspunzi la întrebarea: Ce aleg să schimb la mine pentru a-mi atinge potențialul maxim ca bărbat sau femeie, antreprenor sau nu? Tu ce ai schimba? Aștept răspunsul tău în comentarii sau în privat, sunt foarte curioasă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s