,,Nu-mi spune că luna strălucește, arată-mi lumina lunii în cioburile de pe jos…”
A. Cehov
M-am cufundat de atât de multe ori în mine, încât era să mă înec de câteva ori…
Atunci când pleci într-o astfel de călătorie, spre tine, e bine să-ți asumi drumul propriei cunoașteri. Este o călătorie pe cât de stranie pe atât de periculoasă. Dar e în regulă! O forță magică te va învălui și proteja. Tu doar lasă-te purtat și rămâi ancorat în clipa prezentă, în aici și acum și toate misterele lumii ți se pot dezvălui. Însă, doar când îți vei dori cu adevărat să te cunoști!
Avem toate resursele în noi pentru a reuși în tot ceea ce ne-am propus. Atunci când afirmăm: eu pot sau eu nu pot; și într-un caz și în celălalt avem dreptate. Dar voi cei ce mă urmăriți sunt convinsă că deja știți asta sau cel puțin o dată în viață ați fost tentați să puneți problema astfel.
Poate ceea ce vă voi spune în continuare s-ar putea să vă șocheze: nu știu să înot și cu toate astea: I did it!!
Dincolo de toată copilăria nu tocmai fericită ce-am avut-o, mă simt binecuvântată! Am primit odată cu acest dar nesfârșit, viața, … un infinit: de la primele ore ale dimineții și până în momentul când stingem lumina în cameră și ne așezăm în pat spre odihnă.
Dar oare cât de deschiși avem ochii interiori să primim darurile vieții sau câte ziduri de protecție ne-am construit în jurul nostru pentru a ne proteja de această lume, lumea pe care o construim fiecare în parte: eu, tu, el, ea, noi, voi, ei. Tot ceea ce vedem în jurul nostru este produsul propriei noastre percepții. Dacă vedem lumea bună sau rea e doar unghiul nostru de vedere.
Când am pornit pe drumul autocunoașterii, obsedată fiind de copil de întrebări ca ,,Cine sunt de fapt? Si de ce am venit în această lume?” am realizat că sunt mai mult decât ceea ce se vedea la exterior: un trup, corp ce mă purta de colo-colo. De aici a început povestea vieții mele, un copil născut într-o familie modestă, de oameni muncitori, dar care au preluat ei înșiși emoții și obiceiuri nesănătoase și autodistructive.
Un copil ce și-a asumat, construit și trăit propria poveste. A îmbrăcat haina salvatorului pentru toată familia de a-i îngriji și susține de la bunica bolnavă la pat, figura principală de atașament, până la figurile parentale, mama și tata. Conform motto-ului de la început, copilul meu interior cu care am călătorit si călătoresc și astăzi, și-a dorit să vadă lumina lunii, strălucirea și măreția ei în cioburile ce le avea pe jos… Nici măcar nu a așteptat pe nimeni să i le arate luminând…
Cu toții avem cădere și urcare împletite în sinusoidala vieții și Blaga a pus o întrebare capitală într-un vers: ,,Nu știi că numa-n lacuri cu noroi în fund, cresc nuferi?” Vezi cover-ul paginii mele de cabinet pe FB: Terapie de echilibru sau motto-ul meu: Viața m-a antrenat ca să te inspir!
Uneori e apăsător și pentru mine. Dar dacă avem asemenea binecuvântări, suntem datori să dăm mai departe. Evident, onorându-ne mai întâi sufletul nostru. Așa s-a explicat activitatea redusă pe canalele social media de până acum. Un travaliu de doliul e bine de trăit, nu de suprimat, în liniștea și spațiul emoțional de care ai nevoie, de preferat acompaniat psihologic.
Ultimii 5 ani din viață au fost pentru mine parcursul cu și mai mare curiozitate acestui drum, al autocunoașterii, autodezvoltării și formării mele ca psiholog și terapeut. Nu era nimic de dovedit nimănui, ci doar mie că pot evada din capcana propriei minți, a programelor de familie cu care am venit și în care am trăit. Unele programe mă urmăresc și astăzi, însă psihologul ce-am devenit între timp, are la îndemână instrumentele de destructurare a lor.
,,Mi-am luat timp…” e o expresie ce s-ar traduce: fii blândă cu tine, ai răbdare și fă totul în ritmul tău, nu te grăbi. Eu cea care am supraviețuit făcând totul sub presiunea unui ,,trebuie” continuu ce mă devora și desființa ca identitate, am concluzionat că doar de trăit nu aveam vreme fiind manager in propria-mi firma, asist. med. la spital, mamă și nu mămică acasă (o dezbatere viitoare despre cei doi termeni aparent sinonimi), studentă ever, gospodină ce punea zacuști și conserve la borcan, voluntară ce visa o lume mai bună construind Cercetașii din Pașcani.
Ca oricare dintre voi instinctul de a-mi pune măști, de a-mi crea paravane, ziduri de protecție m-a ajutat, dar cu niște costuri pe care doar în fața propriei conștiințe le poți contabiliza. Când ai cinci din cele șapte traume ce pot marca și mutila viața ulterioară a unui om ce poate fi încadrat la Sindrom posttraumatic, nu e foarte confortabil…
Experiența ce v-o împărtășesc acum e o obsesie a mea din copilărie, de pe vremea când urmăream în vremuri apuse, programul TV de doar 2 ore pe zi. Teleenciclopedia era, după Mihaela, emisiunea mea favorită vs. Discovery Channel de după revoluție (sau ce-o fi fost ea, nu discut politică).
Fascinația mării și mai apoi a oceanelor lumii pe care am avut șansa să le privesc călătorind cu avionul sau pe vase de croazieră, mi-au readus dorul de ape din adâncuri…
Pentru mine fiece călătorie exterioară face parte din drumul către mine însămi. Am mers în locuri, să-mi aflu locul…și m-am bucurat ca un copil de fiece loc.
O altă arie a preocupării mele după traume e vindecarea fricilor. Odată cu această experiență am procesat teama de apă, atacul de panică și teama de moarte.
Am la activ doua ,,tentative” de înec. Prima în vacanța de vară când treceam din clasa a 3-a într-a 4-a, la Năvodari. Intram in apă ,,la fluier” doar la semnal și doar cu ,,cordonul” toți odată ținându-ne de mâini. Pe culoarul meu de înaintare s-a interpus o excavație în mare. Îmi aminteam doar momentul de usturime în ochi și gât de la înghițit apa sărată, zbuciumul din mâini pentru a urca către suprafață și m-am trezit undeva pe un pat de infirmerie în timp ce-mi scoteau alge din gat. A doua oară, la 17 ani, vacanță Eforie Sud, fascinația mării își făcea datoria. Înotam, așa cum în mintea mea credeam că știu, dar paralel cu țărmul. Totul părea atât de simplu, apa sărată își făcea datoria, verdele marii mă-nvăluia. Colegele, care se descurcau: hai Oana că știi să-înoți! Obișnuită să pun picioarele pe nisipul din mare când oboseam, îmbibată organic de adrenalina momentului, mi-am dorit să mă odihnesc. Picioarele mele la un moment dat nu au mai găsit nisipul și circuitul neuronal existent în subconștient s-a reactivat, a ieșit la suprafață atacul de panică, și s-a reprodus situațional un moment pe care-l mai trăisem cândva. Apa părea să mă înghită spre adâncuri și un înger păzitor (căruia îi sunt recunoscătoare și azi, oriunde s-ar afla) era in preajma și m-a tras către mal, in persoana unui domn aflat ,,pe faza”.
Teama de moarte si frica de înec au fost două laitmotivuri în propria-mi viață.
Ceea ce pot afirma astăzi cu tărie? Singura cale de vindecare a fricii, este să treci prin ea. La nivel teoretic studiasem tomuri, aplicasem pe diverse frici, de diverse intensități, ce le-am disecat bucată cu bucată, dar practic, în acest registru nu aveam un progres. Moartea tatălui meu din această vară m-a forțat să mai acced o treaptă. Rând pe rând au plecat toți, astăzi nemaivând ca rudă de gradul I decât un frate, în Londra.
A fost muntele de aur al lui Moise, muntele Sinai, deloc primitor pe timpul nopții în această perioadă a anului, a fost pelerinajul de noapte pentru salutarea răsăritului de soare, conectarea cu Divinul și se pare că toate s-au aliniat la debut de an cu ceva ce nu era planificat concret. Era în câmp. În câmpul conștientului colectiv. Mindfulnessul practicat constant, iți poate aduce revelații.
Momentul de a decide să-ți învingi fricile, e la tine.
,,Greu nu e să faci anumite lucruri, ci să te pui în situația de a le face” spunea cineva.
Mental îmi doream să aflu, să văd cu proprii mei ochi adâncurile mării ce mă fascinau și atrăgeau într-un mod inexplicabil, aproape magnetic. În special în Marea Roșie.
Cu cât te înverșunezi să faci sau să-ți dorești anumite lucruri, cu atât pare că se-ndepărtează. Nu-i așa? Însă în spate stau etape de pregătire mentală, de relaxare și când ești cu adevărat pregătit să faci pasul, vei simți pur și simplu și decizia va veni instant. E mult de lucru până aici, dar merită.
Să fii maestrul propriei tale vieți!
Să trăiești liber de frici și angoase!
Asta aș numi înțelegere. Dacă înțelegi, pentru că toți am devenit ,,mentaliști” în timpurile în care avem deadline-uri, targhete de atins, timp limitat ca resursă, capătă sens totul și dincolo de mental.
Când totul pare ilogic în jurul nostru, nu e cazul să dăm noi o logică. Nu trebuie decât să acceptăm realitatea. După acceptare vine logica. Nu în negare, nu în încrâncenare. Cercetătorii din domeniul psihologiei care au dezvoltat numeroase studii în acceptarea realității susțin: dacă realitatea este ilogică (așa cum susținem în anumite momente), atunci înseamnă că e ceva greșit în logica noastră. Ce putem schimba? Putem schimba logica, dar nu putem schimba realitatea. Nesiguranța face parte intrinsecă din viață-și e bine că e așa, pentru ca asta face ca viața să fie libertate, să fie o continuă surpriză. Nu știi niciodată ce o să ți se întâmple.
Oare ce va urma?
Mie această întrebare nu mi-a adus incertitudine, ci Libertate!
Sunt scafandru profesionist aflat la prima treaptă acreditată internațional (PADI: Professional Association of Diving Instructors) în ape deschise (Open Water Diver )!
Am revenit la Marea Roșie după 6 ani. Atunci a fost Hurgada, cu excursii la și în piramide, cu Valea Regilor, Luxor, Cairo cu Muzeul de Egiptologie. Acum a fost Sharm-El-Sheikh și recunosc cu mâna pe inimă, această zonă are parcă mai mult șarm…
Iubesc muntele, mi-i tată acum, iar mamă mi-este marea… Deocamdată Marea Roșie m-ambrățișat prima ca și scafandru.
Despre Marea Roșie?
,,În nord se află peninsula Sinai, Golful Aqaba și Golful Suez (care face legătura cu canalul Suez). Marea are circa 1 900 km lungime și o lățime maximă de 300 km. Fundul mării are o adâncime maximă de 2 500 m în fosa mediană centrală și o adâncime medie de 500 m; prezintă – de asemenea – o platformă continentală extinsă, cunoscută atât pentru viața submarină, cât și pentru coralii săi. Marea are o suprafață de circa 450 000 km² și reprezintă mediul de viață a numeroase specii de nevertebrate și a 200 de specii de corali. Face parte din Marele Rift African și este cea mai nordică mare tropicală a lumii.
Numele mării nu indică culoarea apei, care nu este roșie. Poate proveni de la exploziile sezoniere ale cyanobacteriei Trichodesmium erythraeum, de culoare roșie, în apropiere de suprafața apei. O altă sursă ar putea fi munții bogați în minerale de culoare roșie aflați în apropiere, care poartă numele de „הרי אדום” (harei edom).
O altă ipoteză o determină numele himariților, un trib local al cărui nume însuși înseamnă „roșu”. O altă teorie ar indica faptul că numele „roșu” se referă la direcția „sud” în același mod în care numele Mării Negre se poate referi la „nord”. Această teorie se bazează pe faptul că unele limbi asiatice foloseau culorile pentru a se referi la direcțiile cardinale.
Marea este cunoscută pentru locurile de scufundare, fiind o destinație turistică căutată. A fost „descoperită” ca o destinație pentru scufundări de către Hans Hass în anii 1950, și mai târziu de către Jacques-Yves Cousteau. Printre stațiunile cele mai populare se numără Sharm-El-Sheikh și Hurghada în Egipt, într-o zonă cunoscută ca Riviera Mării Roșii.
Curcubeul din adâncuri
Denumirea Mării Roșii nu denotă însă câtuși de puțin bogăția de culori a florei și faunei subacvatice.
Temperatura ridicată a apei la suprafață permite conviețuirea a sute de specii de pești tropicali. O bogăție de culori la care se adaugă și culorile vii ale coralilor. Reciful Woodhouse este cel mai lung recif din stramtoarea Tiran, dar şi cel mai puţin vizitat dintre cele patru şi asta fiindcă forma sa îngustă nu oferă adăpost pentru bărci. Punctul cel mai înalt al recifului începe la suprafaţa apei şi coboară până la 45 m. Aici sunt crevase locuite de ţipari uriaşi, peşti din familia Epinephelinae şi peşti-balon veninoşi. Lângă zidul recifului sunt turnuri de coral, care adăpostesc moluşte şi peşti-ţeavă (din specia Syngnathinae). Reciful Woodhouse este ideal pentru scufundări de suprafaţă şi pentru scufundătorii experimentaţi.
Sursa wikipedia
Dacă ți-a fost util acest articol scris la început de an pe tema vindecării traumelor și fricilor plecând de la experiența personală aștept comentariile tale mai jos și nu ezita să mă contactezi dacă tu crezi că-ți pot fi de folos la cabinet sau ședințe on-line 1-1.
Aveți grijă de voi pentru a vă putea bucura în mod real de darurile vieții. Totul e să ieșim din MATRIX! Voi sunteți curcubeul!
Va las imagini dintr-o călătorie! ( sau mai multe 🙂 )
Psiholog Oana Țogan 
