Reframing sau Cum Schimbarea Perspectivei Redefinește Realitatea

Atunci când lucrez cu clienții/clientele mele urmăresc modul cum se raportează aceștia la o anume realitate dincolo de convingerile limitative reieșite din limbaj, sau propriile mecanisme de apărare dezvoltate, sau forma de atașament dezvoltată în prima copilărie, etc. Astăzi vin cu o povestire spre tine și câteva lămuriri despre reframing sau schimbarea perspectivei ce o abordez prin tehnici practice de lucru, pentru scăderea gradului de stres și anxietate, pe care să le aplici și tu.

Îmi amintesc când cineva, în urmă cu mulți ani (vreo 15 mai exact), îmi sugera „De ce iei lucrurile așa în personal?!”
Și eram extrem de contrariată.

Cum Doamne iartă-mă să nu o iau în personal, când e vorba despre Mine, despre viața Mea, despre ceea ce trăiesc cu durere, neliniște, dintr-o rană pe care doar eu o știu, ca tu să vii să-ți dai cu părerea „Să nu o mai iau în personal”… Oare îți sună cunoscut?

Atunci n-am înțeles ce voia de fapt să-mi comunice amica mea…

Semnificația sau sensul, a venit ceva mai târziu, când fiul meu, adolescent pe-atunci, mi-a zis cu un calm ce venea dintr-o mare înțelepciune:  „Mam! Oprește-te! Nu te mai lua așa în serios!”…

 Nu știu ce, cum și în ce fel, dar cred că poți intui modul cum au pătruns aceste propoziții scurte în câmpul meu energetic și în subconștientul meu, în corpul, mintea, stomacul meu, mai ceva ca un fulger…

Conduceam mașina spre Iași, către un control medical al copilului.

 Un soare blând de primăvară, în primele ore ale dimineții ne învăluia jucăuș, și după toată agitația mea că nu-mi ieșeau anumite planuri, plăți către furnizori neachitați, etc, eram într-o teamă de nu putea controla totul, de a nu-mi scăpa ceva ce ar putea avea consecințe neplăcute asupra familiei…. Mai trăisem asta? Desigur, cu vârf și îndesat, când el, copilul, trecuse printr-un moment greu cu mai mulți ani în urmă, însă auzind acele cuvinte, venite din partea lui, SERENITATEA s-a pogorât asupra mea, asupra noastră…

Nimeni nu a mai spus un sunet, preț de un ceas până la destinație,  însă atunci s-au suprapus cuvintele copilului meu peste cele ale amicei care-mi spusese să nu mai iau lucrurile în personal și făceau mult sens…

S-A FĂCUT INSTANT PACE…

 După ce treci praguri de neimaginat ca fiind posibile, gen situații grele, de viață și de moarte, toate celelalte probleme par „mizilicuri”, fără semnificație. Eu uitasem acest lucru și fiul meu, mi-a reamintit… Trecusem prin multe amândoi, împreună…

 Uneori sunt necesare multe ore de terapie, pe-atunci aveam doar câteva, dar în mod cert nu suficiente să pot surprinde schimbarea percepției asupra lucrurilor însă, uneori e suficientă O SINGURA IDEE care să facă diferența.

 Acesta a fost preambulul, așa cum îți spuneam anterior și astăzi ți-am pregătit un articol despre REFRAMING sau despre schimbarea percepției asupra situațiilor problematice ce sper să te ajute în viața de zi cu zi.

Reframing-ul, sau schimbarea perspectivei asupra situațiilor stresante, poate juca un rol crucial în gestionarea emoțiilor și reducerea nivelului de anxietate. Iată câteva strategii de reframing pe care le poți utiliza:

1. Reformulează Gândurile Negative:

  • Identifică gândurile negative care contribuie la stres.
  • Reformulează-le în mod pozitiv și echilibrat. De exemplu, înlocuiește „Nu pot face față asta” cu „Chiar dacă este dificil, pot lua măsuri pas cu pas”.

2. Adoptă O Perspectivă Mai Largă:

  • Încearcă să privești situația dintr-o perspectivă mai largă.
  • Întreabă-te cum vei privi această situație peste câteva luni sau ani. Este posibil să-ți dai seama că ceea ce pare stresant acum poate avea o importanță mai mică pe termen lung.

3. Găsește Aspecte Pozitive:

  • Focalizează-te pe aspectele pozitive ale unei situații stresante.
  • Identifică oportunitățile de creștere personală sau învățare.

4. Dezvoltă Empatie:

  • Încercă să vezi situația din perspectiva altor persoane implicate.
  • Cum ar vedea situația un prieten sau un coleg? Această schimbare de perspectivă poate oferi înțelepciune suplimentară.

5. Concentrează-te pe Ce Poți Controla:

  • Delimitează între aspectele pe care le poți controla și cele asupra cărora nu ai control.
  • Acționează asupra aspectelor pe care le poți schimba și acceptă cele pe care nu le poți controla.

6. Recunoaște Gândurile Catastrofice:

  • Identifică gândurile exagerate și catastrofice care alimentează anxietatea.
  • Întreabă-te dacă există dovezi solide care să susțină aceste gânduri sau dacă sunt mai degrabă produsul fricii.

7. Aplică Tehnica „5 Ani Mai Târziu”:

  • Imagină-ți cum vei privi înapoi la această situație peste 5 ani.
  • Această perspectivă poate oferi claritate asupra importanței reale a situației în viitor.

8. Folosește Afirmații Pozitive:

  • Creează afirmații pozitive și repetă-le atunci când simți că te cufunzi în gânduri negative.
  • Aceste afirmații pot întări gândirea pozitivă și pot reduce anxietatea.

9. Învață Din Experiențe Anterioare:

  • Reflectează asupra modului în care ai gestionat situații stresante în trecut.
  • Ce strategii au funcționat? Cum poți aplica acele învățăminte în situația actuală?

Reframing-ul nu elimină complet stresul, dar poate oferi o perspectivă mai echilibrată și mai pozitivă asupra situațiilor dificile. Experimentează cu aceste strategii și ajustează-le în funcție de nevoile și preferințele tale personale.

și dacă te ajută și pe tine,

PS 1 „Nu te mai lua așa în serios!”

 „Nu mai lua totul în personal!”..

 Știu că poate părea dificil de atins acest prag, dar te asigur că nu e imposibil… Ba chiar poate deveni mai simplu decât te gândești poate acum.

PS 2

Dacă îi ai, ascultă-ți mai des copiii cu inima. Au venit cu multe mesaje pentru noi. Totul e să- asculți, nu să-i auzi…

Te-mbrațișez și te salut până data viitoare.

Ai grijă de tine!

Cu drag, Oana.

Lasă un comentariu