Cel mai bun medicament pentru om, este tot omul…
Știi bine că sunt un spirit liber și-mi croiesc propriile cărări în astă lume, așa că dacă simți că rezonezi cu asta, citește până la final.
Toamna, e anotimp al culegerii roadelor ce ne apropie de momentul evaluării modului în care acțiunile noastre din trecut ne-au condus la roadele prezente atât sub aspect exterior cât și interior.
Imediat după revenirea de la Brașov, pentru că aveam deja rezervată participarea la un curs-atelier de terapii prin arte combinate (la care am participat pentru a 2-a oară, la aprofundare) am desfăcut bagajele pentru a reface altele și am plecat la drum.
Mereu am căutat contextele de învățare și trăire experențială după ce am epuizat biblioteci. Imi spuneam critic că nu s-a prins mare lucru de mine și am înțeles că e momentul descoperirii unei noi metode de autocunoaștere și vindecare.
Conectarea la flowul inconștintului colectiv și de-acolo în interiorul sufletului tău, vine dinspre oameni, ca forță, grup, comunitate. Pandemia ne-a arătat și testat în egală măsură pe acest palier.
Și tu poți și te invit să participi la astfel de evenimente!! Pot fi revelatoare pentru cel/cea care le experimentează!
Tehnicile de terapie de grup, fie că sunt prin muzică, meditații, dezbatere sau prin arte combinate se pretează în egală măsură atât pentru copii cât și pentru adulți.
Experiența de lucru cu copiii la Cercetasi suprapusă peste cea de psihoterapeut mă indreptățesc astăzi să fac la grupuri ceea ce am testat pe propria-mi piele: să aduc copilul interior la masă cu adultul sau să susțin cadrul terapeutic în care copiii să se dezvolte vindecând anumite stări de anxietate, comunicare defectuoasă, inteligență emoțională ori de alta factură.
Poate deja știi sau poate nu, sunt și psiholog voluntar in cadrul Asociației Conventus Mirabilis din Iasi și am răspus chemării de a lucra la activițățile asociației pe secția Oncologie a Spitalului de copii Sf. Maria din Iasi.
Îți recomand să-ți dai voie să experimentezi forța grupului, a comunității de oameni dornici ca și tine de evoluție în relaxare și bucurie.
Vorbesc cu cei care râvnesc din umbră la o viață frumoasă ce știu că o merită, liberă, din spațiul căreia să aibă curajul să facă pasul către visul lor.
Poate o dată pe săptămănă, sau la 2 săptămâni, într-un răgaz de 1 oră și jumătate, cele primite aici vor atârna în balanță atunci cănd vei plăti o distracție în oraș cu 150 lei, în contrapartidă cu beneficiile primite în intâlnirea terapeutică de grup și efectele ei pe termen lung. Dacă ești unul dintre ei, contactează-mă și-ți voi oferi detalii.
Demarez odată cu debutul lunii noiembrie înscrierile pentru noi grupe de lucru atăt pentru adulți cât și pentru copiii.
Uite, hai să verifici, hai să testezi dacă treaba asta de a lucra cu tine, cu oamenii și de a ne ajuta reciproc, spre salturi semnificative în evoluție, este pentru tine. S-ar putea să nu fie. Fiecare primim atat cât suntem deschiși să primim.
De ce fac asta? Pentru că locurile în terapia 1-1 cu mine sunt limitate fizic ca timp, lucrez la cabinet atât în Iași cât și la Pascani sau on line, după feedbackul primit în privat, e timpul unor noi grupe de lucru pentu a fi în sprijinul a cât mai multe persoane.
Voi fi facilitatorul acestor întâlniri ca psiholog, psihoterapeut, trainer si formator și da, abia aștept să te cunosc pentru că știu și am testat în numeroase astfel de contexte terapia de grup.
Vino să afli dacă poți face ce zici că vrei să faci, să înveți metode care te ajută să trăiești viața pe care ți-o dorești, să simți conexiunea cu oamenii, să îți vindeci anxietățile și să simți că ești în contribuție cu adevărat conectat la tine, emoțiile tale și să te bucuri ca un copil de tot ceea ce viața îti oferă.
Sună acum și rezervă-ti locul!
INSCRIERILE pentru grupele IAȘI si PAȘCANI au numar limitat, atat pentru adulți cât și pentru copii. DACĂ doresti pt. grupa on line Zoom specifica acest lucru.
Pentru detalii contact la 0766639008 sau oana_togan@yahoo.com / terapiedeechilibru@gmail.com
Lasa judecățile de orice fel și testează! Te rog să nu mă crezi pe cuvant. Sunt aici pentru tine si copilul tău! Să fie cu bucurie, împăcare și vindecare!
