BILANȚ DE AN 2020

Acum un an, pe 30 decembrie am decis că e musai să-mi găsesc tihna, liniștea, împăcarea, echilibrul, cu mine însămi și lumea întreagă.

 Cine nu a îngrijit vreodată un părinte, bătrân sau bolnav, ori toate acestea la un loc, și nu l-a însoțit spre Marea Trecere, poate nu va putea înțelege decizia-mi de a purcede într-o nouă călătorie „inițiatică” (la trei luni după moartea tatălui meu), ca multe altele ce au fost în anii precedenți (după moartea mamei).

Oare vi s-a întîmplat să reveniți în  locuri cu care parcă nu v-ați încheiat karma, vă recheamă să reglați „socotelile”? De această dată, a fost o revenire in Egipt. „Fuga în Egipt…”

Zorii zilei de 31 decembrie 2019 ne-au prins pe vârful muntelui Sinai, unde după un pelerinaj de noapte la zero grade și-un vânt năprasnic ce făceau să pară mult mai puține, mi-am dorit să-mi las lacrimile de durere si tristețe după moartea tatălui, ultimul părinte, să-mi las obiceiurile proaste și emoțiile zidite-n mine și moștenite din generațiile înaintașilor mei ce mă țineau blocată în a trăi fericirea, să-mi las regretele, reproșurile la adresa mea și-a tuturor celor ce-mi „provoacă” existența, să-mi regăsesc curajul și bucuria trăirii năvalnice a vieții, asemeni copilului de odinioară din mine, și să-mi deschid brațele ca să pot cuprinde Infinitul.

Ce s-a întâmplat? Ce-am simțit  odată urcată pe cămila unui beduin ce-o purta de căpăstru, ea, ce-mi căra neputințele, inclusiv limitele unui biologic epuizat dar pe care am crezut că-l pot învinge-n urcușul muntelui alături de cei ce mergeam pe urmele lui Moise să ne întâlnim fiecare, flacăra din el?

Cuvintele îmi sunt puține și sărace. 

La jumătatea urcușului, Ego-ul meu cu greu a lăsat o cămilă să-i care neputințele și doar pentru a nu periclita expediția celorlalți, când, o durere acută, ca o gheară, mi s-a înfipt în inimă. Fixată în șaua înaltă a cămilei, priveam hăurile ghicite cu coada ochiului și propria-mi frică, în noaptea unde doar stelele și-un Crai nou ne lumina cărarea roșiatică de piatră ce urca spre vârful muntelui. Visul de a vedea răsăritul pe urma pașilor lui Moise, în pustiul din care-au răsărit cu limbi de foc cele 10 porunci și revelații ale cerului.

Din 2 ianuarie aveam să încep cursurile de scafandru profesionist Level 1 și 5 zile mai târziu aveam să absolv examenul de licențiere în ape internaționale. Nesăbuința de a mă arunca în viață pentru a mă simți vie,  întâlnirea cu viața mării la 20 metri adâncime în splendoare bancurilor de pești colorați de curcubeu și a „munților” de corali luminați de soarele amiezii, învingerea propriei frici de apă, mi-a arătat un culoar pe care nu mai alergasem niciodată în goana vieții de până atunci.

De unde resurse să fac asta când cu o zi înainte îmi era greu să-mi port pașii?

Doar resetarea mentală și conectarea la energia supremă din noi și din afara noastră poate face ca, doar cu o credință cît o boabă de muștar să poți muta munții din loc. Cu siguranță Isus vorbind în parabolă, făcea referire atât la munții dinlăuntrul cât și din afara noastră.

în prag de an nou, RECUNOȘTINȚĂ e cuvântul de ordine la mine. Pentru toate câte au fost și vor dori să vină!

Pentru un an de pandemie, spun recunoștință pentru două călătorii extraordinare, Egipt si Croația, pentru anul de final de master cu colegii și întâlniri (fie și-n zoom), la fel de provocatoare si interesante, recunoștință pentru cursurile din formări, supervizări si specializări suplimentare si complementare, de pedagogie, de psihologie pozitivă, astrologie, medicina energetică, sexologie, licențieri de utilizare a instrumentelor de evaluare clinica acreditate, pentru interviuri, colaborari, etc,  pentru clienții afacerii și deschiderea Cabinetului Individual de Psihologie, recunoștință familiei pentru susținerea chiar si doar de la distantă și nu în ultimul rând recunoștință tatălui meu cel adevărat, bunului DUMNEZEU pentru toată puterea sădită în mine, de a putea realiza toate acestea. Si că m-a învățat să ascult si să mă ascult. Sa-mi ascult corpul, inima și spiritul conectat la Marele Spirit.

Recunoștința pentru sutele de ore de consiliere, coaching și terapie cu clienții ce m-au determinat să mă pregătesc continuu pentru a urca mereu ștacheta și a înțelege că doar evoluția e calea spre performanță.

Recunoștință vouă tuturor celor ce-mi citiți rândurile scrise.

A fost un an extrem de greu, dar extrem de frumos! Cu asta îmi doresc sa rămân.

Va doresc tihnă, iubire și trecere lină în anul ce stă să vină.

 Vă doresc oameni și evenimente de viață care să vă umple sufletul de frumos, de bine, de curat și de drag.

La mulți ani tuturor!!! An magic să aveți!

Cu infinită iubire și recunoștință. Oana Togan.