Kintsugi

Sunt multe motivele pentru care m-au impresionat japonezii. Unul ar fi autodisciplina și-mi amintesc cum, distruși ca popor la propriu și la figurat, au ieșit din cel de-al Doilea Război Mondial și au reușit să revină în supremația țărilor puternice ale lumii. Fascinația istoriei lor păgâne cu harachiri-ul la rang de artă în păstrarea propriei demnități umane, apoi festivalul cireșilor în floare și arta de a fi gheișă descoperite în operele lui James Cromwell, mă fac să pun pe lista de visuri o călătorie în Țara Soarelui Răsare.

Cum am ajuns de la cultura și istoria Japoniei la reconstrucția unui destin și psihoterapie, veți înțelege imediat.

În general prin procesul terapeutic demontezi, scoți la suprafață convingeri, lucruri, amintiri, fapte reprimate ce nu ne mai sunt de folos. Pentru a putea deveni din nou funcționali, pentru a ne putea din nou simți în conectare cu Eul și Sinele nostru profund, scoatem una câte una dramele noastre profunde: istoria Eului raportată la realitatea din acel moment și la bateria de resurse pe care le aveam în dotare atunci. Nimic prea mult, nimic prea puțin, ci doar exact așa cum a fost. Vasul prețios al vieții fiecăruia dintre noi s-a spart în mii de bucățele și ne-am reinventat continuu. Uneori ne-am adunat bucățile sparte de pe jos și chiar de le-am lipit, tot defecți ni s-a spus c-am rămas în ochii celorlalți, ba mai mult, unii au fost aruncați la groapa de gunoi a istoriilor familiale plecând din aceasta lume cu destine poate glorioase, dar îngropate într-o grămadă de cioburi. Unii apropiați poate se vor fi oglindit într-un ciob al olului, altădată lăcuit și smăltuit ce era umplut cu grâne, ori uleiuri, condimente, mirodenii, ori simpla apa vie.

În Japonia există un model de artă, numit Kintsugi.

Acesta este conceptul general prin care se subliniază sau accentuează imperfecțiuni, vizualizând adăugirile și reparațiile ca un punct focal care poate fi sărbătorit, în loc de absența unor bucăți. Artiștii moderni experimentează cu această tehnică străveche ca un mijloc de analiză a ideii de pierdere, de sinteză și de îmbunătățire prin distrugere și reparație sau renaștere. (Wikipedia)

Revenind la ,,reparația” oamenilor, vin și mă întreb oare când vă deveni dezirabila o asemenea afișare a cicatricilor oamenilor? În arta Kintsugi, acele bucăți din olul inițial sunt lipite cu un compost cu adevărat prețios la propriu, în tehnică e folosita pudra de aur, argint sau platină, îmbinată cu migala și răbdarea procesului reconstructiv prin care la final vasul de lut e reconstituit în întregime. E întreg, dar se vede istoria din el prin strălucirea oferită cu grație de reconstrucția și reintegrarea în circuitul vieții, poate chiar ca și exponat.

Mi s-a părut realmente grandios un asemenea procedeu.

Refacerea psihicului unui om o asemăn cu arta Kintsugi. O reconstituire ar trebui să-i redea celui în cauza o dublă conotație de noblețe. Vasul e mult mai strălucitor după refacere și-și arată istoria zbuciumată în rândurile rămase ca epistolă a unui destin supraviețuitor.

Și japonezii inițial au ignorat această formă de artă ca manifestare în spațiul contemporan. Cu timpul, kintsugi și metodele de reparare înrudite au fost prezentate la expoziții și galerii pe tot mapamondul în spații consacrate în afara Japoniei, inițial ca: la Freer Gallery de la Smithsonian, Muzeul Metropolitan de Artă și Muzeul de Artă Herbert F. Johnson, iar mai apoi în toată lumea.

Un supraviețuitor al unor dependențe ori traume, abuzuri de tot felul, pentru mine vor rămâne asemeni acestor oluri de lut reparate prin tehnica Kintsugi, cu mult, mult mai prețioase decât erau inițial în perfecțiunea creatorului său. Poate vor fi și cioburi rămase lipsă. Acceptarea acestei forme finale vine din perspectiva a cel puțin două puncte de vedere, dacă nu chiar a mai multor perechi de ochi. A celui ce se privește pe el nu doar ca pe un morman de cioburi, dar și a celui ce a reușit realipirea părților la loc. Cât despre ceilalți, vor putea poate să accepte în final că spărturile sunt doar locuri pe unde pătrunde lumina.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s