Ca urmare a seminarului ținut live pe facebook în grupul de suport – psihologie feminina ce l-am inițiat „De dragul tău femeie” (https://www.facebook.com/groups/377453656143995), a luat naștere acest articol, ca parte a informațiilor oferite de 1 Martie ca mărțișor.

Multe dintre noi am pierdut legătura cu universurile noastre de glorie, capricioase și specific feminine în favoarea unei viziuni mai ambițioase, mai masculine, asupra succesului. Am fost angrenate, fără să ne dăm seama, manipulate în sensul de a-i egala pe bărbați. Societatea a inventat egalitarismul. 

S-au cerut de-a lungul timpului drepturi egale cu bărbatul și am ajuns pe alocuri să muncim mai mult ca ei ca să avem servicii ca și ei, dar naștem și copii, îi alăptăm, îi creștem, îi educăm, facem teme. Suntem atât de disperate să obținem ceea ce ne imaginăm noi că ne face egalele bărbaților și că ne va aduce fericirea (o carieră de succes, căsătorie, familie, vreo doi copii) încât uităm cine suntem cu adevărat: ființe inteligente, sexy și magice, ființe fără egal.

Am uitat că forța noastră nu constă în a concura cu bărbații sau în dorința de a le semăna ci în acceptarea puterilor noastre naturale, feminine, cum ar fi compasiunea, farmecul ori tandrețea. Suntem vindecătoare intuitive sau amante iscusite. Inimile noastre sunt izvoare de sentimente și ne aflăm într-o continuă căutare a adevărului spiritual.

Lumea are cu adevărat nevoie de femei! Femei asumate, responsabile, capabile să schimbe totul în jurul lor. Se spune că tot ceea ce există în jurul unei femei e creat pe propria sa energie. Și are sens dacă ne gândim la propriul nostru cămin.

Dumnezeu a dat femeii darul intuiției și pe cel de a da viață, deci ne-a lăsat de două ori creatoare dacă îl adăugăm și pe cel din urmă alături de crearea propriului cămin. Nimic în lumea asta nu se mișcă fără energie. Pe energia femeii toți din familie cresc, stagnează sau involuează.

Dacă femeia nu este bine, nu este bine nici bărbatul, nici copiii, nici businessul, nici casa, cam nimic nu este în echilibru.

Ce-și doresc femeile? Este aceasta o întrebare pe buzele bărbaților care sunt cu adevărat preocupați de femeile lor? Desigur! Sunt preocupați de familia, soția, iubita, prietena lor doar că spunându-vă că nu bărbații din viața noastră sunt neapărat vinovați de modul cum se comportă cu noi, ci și noi avem partea de contribuție vom deveni mai indulgente.

Să fim sincere: iubirea cam e tot ce ne dorim, fie bărbat sau femeie.

1. CE ESTE STIMA DE SINE?

Definiție: conform dicționarului explicativ al limbii române, stima de sine  înseamnă a avea considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti.

În sens mai larg, stima de sine înseamnă a avea considerație față de tine însuți, înseamnă să te respecți. Cu alte cuvinte stimă personală reprezintă părerea pe care o ai despre tine despre valorile în care crezi, despre jobul pe care îl ai, realizările la care ai ajuns până în acest moment, modul în care ești văzut de cei din jurul tău, punctele tale tari, punctele tale slabe.

2. CE ESTE FEMINITATEA?

 Feminitatea este ansamblu de trăsături care constituie specificul caracterului feminin. –

CE ÎNSEAMNĂ STIMA DE SINE / RESPECTUL DE SINE?

     Ne-am putea imagina ca ne propunem să abordam un vârf de munte foarte înalt,  sau suficient de provocator pentru noi, pentru ca odată atins obiectivul nostru să putem trăi satisfacția reușitei.

Și raportat la această idee putem spune că lucrurile stau cam așa:

• pe de o parte, cu cât diferența dintre aspirațiile tale și rezultatele tale este mai mică, cu atât stima de sine pe care o ai prezent este mai ridicată;
•  Pe de altă parte, cu cât diferența dintre aspirațiile tale și rezultatele tale este mai mare, cu atât stima pe care o ai în prezent este mai mică.

De foarte multe ori în ședințele de cabinet am primit întrebarea: „Oare merit să fiu o femeie apreciată, iubită, merit să fiu văzută?”

 Odată formulată această întrebare deducem cu ușurință tot tabloul de trăiri și emoții specifice feminine și desigur, vedem cum pornește conceptul de Stimă de sine.

Multe femei cu stimă de sine scăzută au un moral slab și suferă de ceea ce psihiatri numesc distimie. Fără a fi o stare depresivă reală această tulburare antrenează frecvent cel puțin o zi din două o dispoziție tristă. Stima de sine fragilă este unul din criteriile cerute pentru a pune diagnosticul de distimie și se poate merge chiar mai departe. Este posibil de fapt ca într-un mare număr de cazuri nivelul stimei de sine să fie chiar originea tulburării determinând persoanele care suferă de aceasta, să fie prea vulnerabile la evenimentele de viață pe care trebuie să le înfrunte.

CONCEPȚIA DESPRE SINE ca și corespondență între ceea ce ești, calități adică și ceea ce primești din exterior, ceea ce lași să se observe, reprezintă Universul fără margini al unei femei. Complexul urgent cu anume distanță percepută între sine și ceilalți, aceasta este imaginea de sine.

Deși ne străduim să avem hainele potrivite, părul potrivit, corpul potrivit, jobul potrivit, relația potrivită, ceea ce ne dorim realmente este să știm că există cineva care ne iubește și că totul va fi bine.

Știți ceva? Vă este bine chiar în acest moment! Grijile, frica, regretele sunt construcții psihice la care mintea face apel pentru a ne distrage atenția de la faptul că în realitate ne este bine. Realitatea construită în mod conștient și nu căzută în derizoriu.

Acceptarea pe deplin atât a energiilor feminine cât și și masculine face posibilă regăsirea stării de reîntregire a sufletului nostru.

STIMA DE SINE ÎȘI ARE ORIGINEA ÎN COPILARIE

Copii ce vin din familii în care a fost înrădăcinat obiceiul conform căruia „Copilul nu trebuie sărutat decât în somn” va dezvolta o stima scăzută de sine.

 Destul de păguboasă această convingere limitativă mai ales că golul emoțional al copilului ar putea ulterior să nu fie acoperit decât în lungi și numeroase ședințe de psihoterapie.

În cartea sa „Vindecarea copilului interior”, Stefanie Stahl ne prezintă cele patru nevoi psihice fundamentale ale copilului.

1. Nevoia de apartenență – care ne însoțește de la naștere și până la moarte. Sugarul nu poate supraviețui în absența sentimentului de apartenență, copiii foarte mici mor dacă li se refuză contactul corporal. Dar și dincolo de îngrijirea fizică, printre nevoile noastre sufletești fundamentale se numără dorința de a filiere, apartenență și comuniune.

 Nevoia de apartenența a copilului, poate fi încununată de părinți prin neglijare, respingere și/sau abuz. Spectrul neglijării este foarte larg, cu cazurile mai ușoare cu un copil ce se simte neglijat, deoarece părinții altfel iubitori sunt stresați și suprasolicitați de cauze externe, de exemplu pentru că au patru copii și foarte puțini bani pentru a plăti facturile.

 În cazurile mai grave, copiii sunt abuzați fizic de părinți, sau de persoane care  îi îngrijesc și care suferă de tulburări psihice.

2. Nevoia de autonomie și de siguranță

 Pe lângă nevoia de apartenență, copiii au la fel ca adulții nevoie de autonomie si de siguranța.

Între 7 și 14 ani în copilul intră în comunități, școală, calibrează ce spune mediul, ce spun părinții, ce spun profesorii, și ce spune el însuși despre el, vor face și vor da constructul de mai târziu. În cazul celui mic, înseamnă că acesta nu vrea doar să fie îmbrățișat și hrănit, ci vrea și să cerceteze, este curios și putem spune că are un impuls de explorare înnăscut. 

Copiii sunt mândri când pot realiza ceva fără ajutorul părinților. Până și copiii mici insistă „Vreau să fac singur!” Când părinții vor să le vină în ajutor uită că întreaga noastră dezvoltare se bazează pe faptul că devenim autonomi, independenți față de părinții noștri.

Autonomia înseamnă control și controlul înseamnă la rândul lui siguranță. Nevoia copiilor de a se dezvolta autonom poate fi împiedicată și ignorată de părinți, altfel foarte bine intenționați.

 Părinții excesiv de protectori care exercită un control puternic, le dau copiilor prea multe directive și stabilesc granițe prea strâmte, îi afectează în creșterea autonomiei lor. În cursul dezvoltării, copilul internalizează această anxietate și controlul excesiv al părinților, la maturitate, îl va limita în continuare, deoarece se îndoiește de capacitățile sale.

 În schimb, părinții care îndepărtează cu bune intenții prea multe piedici din calea copiilor lor, influențează mai degrabă negativ dezvoltarea celor mici. Copiii lor odată ajunși adulți, nu se vor simți autonomi, ci dependenți de o persoană care să le preia responsabilitățile. La polul opus, se delimitează radical de educația părintească, și intră într-un tipar in care rămân independenți și liberi, exercitând adesea o formă excesivă cu mai multă putere.

3. Nevoia de satisfacere a plăcerii.

O altă nevoie fundamentală a copiilor, precum și a adulților este cea a satisfacerii plăcerii. În acest scop plăcerea poate fi resimțită prin canale extrem de diferite ale percepției, de exemplu, în cazul alimentelor, al sportului, sau al unui film frumos.

 Plăcerea și neplăcerea sunt în strânsă legătură cu emoțiile noastre și reprezintă componente importante ale sistemelor noastre motivaționale. Mai simplu spus, tindem în permanență să ne îndeplinim plăceri și să evităm neplăceri. Așadar să ne satisfacem într-o formă sau alta necesitățile.

Este vital ca omul să învețe să-și regleze senzațiile de plăcere și neplăcere. Adică trebuie să dobândim capacitățile necesare pentru tolerarea frustrării, amânarea recompensei și renunțarea la instincte.

Educația constă, în mare măsură, în a-l învăța pe copil să facă față sentimentelor de plăcere și neplăcere. Găsirea unui echilibru adecvat între îndeplinirea plăcerilor și renunțarea la gratificare imediată este însă pentru majoritatea oamenilor o provocare zilnică, independent de experiențele întipărite în copilul interior.

4.  Nevoia de încredere în sine și recunoaștere

Avem o nevoie înnăscută de a fi apreciați. Aceasta este strâns legată de nevoia noastră de apartenență, deoarece, fără să ne aprecieze cineva, nu putem lega nicio legătură cu acea persoană. Sentimentul de apartenență față de un om este o formă de iubire și recunoaștere: iată motivul pentru care aceste nevoi au, de asemenea, un caracter existențial.

Faptul că tindem spre recunoaștere este asociat și cu altă împrejurare: în perioada în care suntem sugari și ne dăm seama, din comportamentul părinților noștri, dacă suntem doriți sau nu.

 David Schnarch, un binecunoscut cercetător american în domeniul sexualității,  numește acest proces încrederea în sine oglindită. Prin aceasta se înțelege faptul că copilul se oglindește în persoanele care îl îngrijesc, dându-și astfel seama dacă este în regulă sau nu. De exemplu, când mama îi zâmbește, pentru copil e ca și cum ar ține o oglindă în fața ochilor, care-i arată dacă mama se bucură de existența lui. 

Prin acțiunile celor care se îngrijesc de el, copilul dezvoltă încrederea în forțele proprii. Chiar și la maturitate, avem nevoie de recunoaștere din partea altor oameni pentru că suntem condiționați să resimțim încrederea în noi înșine, oglindindu-ne în ceilalți. Acest lucru este valabil așadar și pentru oamenii care au avut parte de încredere în copilăria lor, de multă apreciere, nu doar pentru cei care prezintă un deficit în această privință.

ASPECTUL  FIZIC AL UNEI FEMEI ȘI STIMA DE SINE

Aspectul fizic este una dintre componentele principale ale stimei de sine.

 A te accepta fizic sau a te considera atrăgător facilitează o relație confortabilă cu tine însuți și invers, insatisfacția referitoare la corpul tău se dovedește a fi implicată în numeroase suferințe psihice.

Dar de fapt nu contează atât de mult aspectul fizic real cât mai ales de aspectul presupus, pentru că sunt două fenomene distincte care coexistă. Cum sunt eu cu adevărat, astfel spus cum mă văd ceilalți în realitate și doi, cum mă percep eu pe mine însă, altfel spus, cum cred eu că mă văd ceilalți.

La nivel subconștient, daca avem mai multe kilograme în plus, avem un mesaj ce nu trebuie ignorat: atunci când eram mici cineva nu ne-a observat. La nivel subtil compensăm prin acumulare, pentru ca la maturitate să reglăm imaginea de sine. Cu cât avem o stimă de sine mai scăzută, asta înseamnă că nu ne respectăm nevoile.

Dar nu trebuie sa te biciui pentru asta. În spatele kilogramelor stau mecanisme defensive de apărare, așa numitele copinguri dezadaptative, gen consumare de substanțe, cafea în exces, tutun, alcool, și avem și copingurile adaptative, ce vin dintr-o concepție sănătoasă, prelucrate în terapii sau în procese de autocunoaștere și autodezvoltare.

 Din păcate am consumat tomuri de cărți din propria bibliotecă și doar în procesări profunde am reușit să depășesc traumele copilăriei ce mă țineau în blocajul unei stime de sine scăzute. Stima de sine este ingredientul, aspectul ce își pune amprenta în toate celelalte aspecte ale vieții. Noi spunem adesea că monștrii există în noi, dar monștrii nu există în tine, ci sunt creați de tine. Eu sunt în corpul meu și nu pot sta în afara mea și doar atunci când nu rămân în corpul meu vin monștrii.

EFECTELE STIMEI DE SINE SCĂZUTE: Expresia stimei de sine afectată profund, poate determina:

• relații sociale defectuoase,
• probleme de sănătate,
• psihosomatizare,
• apariția numeroaselor dezechilibre,
• tulburări la nivel hormonal,
• tulburări de dinamică a sexualității feminine,
• probleme ginecologice,  profunde ale femeii.

CA O CONCLUZIE: VOINȚA DĂ SENS ÎN LUCRUL CU SINELE

Cum putem deveni niște femei flexibile?

Potrivit studiilor curente există mai mulți factori comuni care caracterizează persoanele cu stimă de sine. Iată care sunt cei mai importanți cinci dintre aceștia:

• aceste persoane sunt inventive și se pricep de minune să rezolve problemele.
• sunt predispuse să ceară ajutor.
• au convingerea că pot face ceva care să le ajute și să își gestioneze sentimentele și să le facă față.
• au un sistem de susținere propriu.
• sunt conectate cu alți oameni, de pildă cu familia și cu prietenii.

Stima de sine e corelată cu iubirea necondiționată. Și ce te faci atunci când tu pe tine ai uitat să te iubești? E ok, acceptăm nivelul de la care plecăm și construim de aici. Eu atât pot, atât am primit, atât am. Întrebările care se pun sunt: ce fac de acum încolo, ce mi-am propus în deplină maturitate de femeie pe deplin conștientă, fac alegerile cele mai potrivite pentru ca exact de astăzi să pot schimba ceva? E un proces de lungă durată. Pentru a avea un alt fel de discurs interior, îți sugerez să înveți să te iubești, să fii blândă cu tine și asta nu e o formă de imoralitate, E RECADRARE!