STIMĂ DE SINE ȘI FEMINITATE CONCEPȚII DESPRE: ÎNCREDEREA ÎN SINE, IUBIREA DE SINE

Ca urmare a seminarului ținut live pe facebook în grupul de suport – psihologie feminina ce l-am inițiat „De dragul tău femeie” (https://www.facebook.com/groups/377453656143995), a luat naștere acest articol, ca parte a informațiilor oferite de 1 Martie ca marțișor.

Multe dintre noi am pierdut legătura cu universurile noastre de glorie, capricioase și specific feminine în favoarea unei viziuni mai ambițioase, mai masculine, asupra succesului. Am fost angrenate, fără să ne dăm seama, manipulate în sensul de a-i egala pe bărbați. Societatea a inventat egalitarismul. 

S-au cerut de-a lungul timpului drepturi egale cu bărbatul și am ajuns pe alocuri să muncim mai mult ca ei ca să avem servicii ca și ei, dar naștem și copii, îi alăptăm, ii creștem, îi educăm, facem teme. Suntem atât de disperate să obținem ceea ce ne imaginăm noi că ne face egalele bărbaților și că ne va aduce fericirea (o carieră de succes, căsătorie, familie, vreo doi copii) încât uităm cine suntem cu adevărat: ființe inteligente, sexy și magice, ființe fără egal.

Am uitat că forța noastră nu constă în a concura cu bărbații sau în dorința de a le semăna ci în acceptarea puterilor noastre naturale, feminine, cum ar fi compasiunea, farmecul ori tandrețea. Suntem vindecătoare intuitive sau amante iscusite. Inimile noastre sunt izvoare de sentimente și ne aflăm într-o continuă căutare a adevărului spiritual.

Lumea are cu adevărat nevoie de femei! Femei asumate, responsabile, capabile să schimbe totul în jurul lor. Se spune că tot ceea ce există în jurul unei femei e creat pe propria sa energie. Și are sens dacă ne gândim la propriul nostru cămin.

Dumnezeu a dat femeii darul intuiției și pe cel de a da viață, deci ne-a lăsat de două ori creatoare dacă îl adăugăm și pe cel din urmă alături de crearea propriului cămin. Nimic în lumea asta nu se mișcă fără energie. Pe energia femeii toți din familie cresc, stagnează sau involuează.

Dacă femeia nu este bine, nu este bine nici bărbatul, nici copiii, nici businessul, nici casa, cam nimic nu este în echilibru.

Ce-și doresc femeile? Este aceasta o întrebare pe buzele bărbaților care sunt cu adevărat preocupați de femeile lor? Desigur! Sunt preocupați de familia, soția, iubita, prietena lor doar că spunându-vă că nu bărbații din viața noastră sunt neapărat vinovați de modul cum se comportă cu noi, ci și noi avem partea de contribuție vom deveni mai indulgente.

Să fim sincere: iubirea cam e tot ce ne dorim, fie bărbat sau femeie.

1. CE ESTE STIMA DE SINE?

Definiție: conform dicționarului explicativ al limbii române, stima de sine  – STIMA – stimez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. A avea stimă, considerație pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr.estimer. sursa: DEX ’09 (2009).

În sens mai larg, stima de sine înseamnă a avea considerație față de tine însuți, înseamnă să te respecți. Cu alte cuvinte stimă personală reprezintă părerea pe care o ai despre tine despre valorile în care crezi, despre jobul pe care îl ai, realizările la care ai ajuns până în acest moment, modul în care ești văzut de cei din jurul tău, punctele tale tari, punctele tale slabe.

2. CE ESTE FEMINITATEA?

FEMINITÁTE s.f. Totalitatea trăsăturilor care constituie specificul caracterului femeilor. [Cf. fr. féminité]. Sursa DN (1986)

FEMINITÁTE s. f. Ansamblu de trăsături care constituie specificul caracterului feminin. – Din fr. féminité. Sursa Dex. 09 (2009)

CE ÎNSEAMNĂ STIMA DE SINE / RESPECTUL DE SINE?

     Ne-am putea imagina ca ne propunem să abordam un vârf de munte foarte înalt,  sau suficient de provocator pentru noi, pentru ca odată atins obiectivul nostru să putem trăi satisfacția reușitei.

Și raportat la această idee putem spune că lucrurile stau cam așa:

  • pe de o parte, cu cât diferența dintre aspirațiile tale și rezultatele tale este mai mică, cu atât stima de sine pe care o ai prezent este mai ridicată;
  •  Pe de altă parte, cu cât diferența dintre aspirațiile tale și rezultatele tale este mai mare, cu atât stima pe care o ai în prezent este mai mică.

De foarte multe ori în ședințele de cabinet am primit întrebarea: „Oare merit să fiu o femeie apreciată, iubită, merit să fiu văzută?”

 Odată formulată această întrebare deducem cu ușurință tot tabloul de trăiri și emoții specifice feminine și desigur, vedem cum pornește conceptul de Stimă de sine.

Multe femei cu stimă de sine scăzută au un moral slab și suferă de ceea ce psihiatri numesc distimie. Fără a fi o stare depresivă reală această tulburare antrenează frecvent cel puțin o zi din două o dispoziție tristă. Stima de sine fragilă este unul din criteriile cerute pentru a pune diagnosticul de distimie și se poate merge chiar mai departe. Este posibil de fapt ca într-un mare număr de cazuri nivelul stimei de sine să fie chiar originea tulburării determinând persoanele care suferă de aceasta, să fie prea vulnerabile la evenimentele de viață pe care trebuie să le înfrunte.

CONCEPȚIA DESPRE SINE ca și corespondență între ceea ce ești, calități adică și ceea ce primești din exterior, ceea ce lași să se observe, reprezintă Universul fără margini al unei femei. Complexul urgent cu anume distanță percepută între sine și ceilalți, aceasta este imaginea de sine.

Deși ne străduim să avem hainele potrivite, părul potrivit, corpul potrivit, jobul potrivit, relația potrivită, ceea ce ne dorim realmente este să știm că există cineva care ne iubește și că totul va fi bine.

Știți ceva? Vă este bine chiar în acest moment! Grijile, frica, regretele sunt construcții psihice la care mintea face apel pentru a ne distrage atenția de la faptul că în realitate ne este bine. Realitatea construită în mod conștient și nu căzută în derizoriu.

Acceptarea pe deplin atât a energiilor feminine cât și și masculine face posibilă regăsirea stării de reîntregire a sufletului nostru.

STIMA DE SINE ÎȘI ARE ORIGINEA ÎN COPILARIE

Copii ce vin din familii în care a fost înrădăcinat obiceiul conform căruia „Copilul nu trebuie sărutat decât în somn” va dezvolta o stima scăzută de sine.

 Destul de păguboasă această convingere limitativă mai ales că golul emoțional al copilului ar putea ulterior să nu fie acoperit decât în lungi și numeroase ședințe de psihoterapie.

În cartea sa „Vindecarea copilului interior”, Stefanie Stahl ne prezintă cele patru nevoi psihice fundamentale ale copilului.

1. Nevoia de apartenență – care ne însoțește de la naștere și până la moarte. Sugarul nu poate supraviețui în absența sentimentului de apartenență, copiii foarte mici mor dacă li se refuză contactul corporal. Dar și dincolo de îngrijirea fizică, printre nevoile noastre sufletești fundamentale se numără dorința de a filiere, apartenență și comuniune.

 Nevoia de apartenența a copilului, poate fi încununată de părinți prin neglijare, respingere și/sau abuz. Spectrul neglijării este foarte larg, cu cazurile mai ușoare cu un copil ce se simte neglijat, deoarece părinții altfel iubitori sunt stresați și suprasolicitați de cauze externe, de exemplu pentru că au patru copii și foarte puțini bani pentru a plăti facturile.

 În cazurile mai grave, copiii sunt abuzați fizic de părinți, sau de persoane care  îi îngrijesc și care suferă de tulburări psihice.

2. Nevoia de autonomie și de siguranță

 Pe lângă nevoia de apartenență, copiii au la fel ca adulții nevoie de autonomie si de siguranța.

Între 7 și 14 ani în copilul intră în comunități, școală, calibrează ce spune mediul, ce spun părinții, ce spun profesorii, și ce spune el însuși despre el, vor face și vor da constructul de mai târziu. În cazul celui mic, înseamnă că acesta nu vrea doar să fie îmbrățișat și hrănit, ci vrea și să cerceteze, este curios și putem spune că are un impuls de explorare înnăscut. 

Copiii sunt mândri când pot realiza ceva fără ajutorul părinților. Până și copiii mici insistă „Vreau să fac singur!” Când părinții vor să le vină în ajutor uită că întreaga noastră dezvoltare se bazează pe faptul că devenim autonomi, independenți față de părinții noștri.

Autonomia înseamnă control și controlul înseamnă la rândul lui siguranță. Nevoia copiilor de a se dezvolta autonom poate fi împiedicată și ignorată de părinți, altfel foarte bine intenționați.

 Părinții excesiv de protectori care exercită un control puternic, le dau copiilor prea multe directive și stabilesc granițe prea strâmte, îi afectează în creșterea autonomiei lor. În cursul dezvoltării, copilul internalizează această anxietate și controlul excesiv al părinților, la maturitate, îl va limita în continuare, deoarece se îndoiește de capacitățile sale.

 În schimb, părinții care îndepărtează cu bune intenții prea multe piedici din calea copiilor lor, influențează mai degrabă negativ dezvoltarea celor mici. Copiii lor odată ajunși adulți, nu se vor simți autonomi, ci dependenți de o persoană care să le preia responsabilitățile. La polul opus, se delimitează radical de educația părintească, și intră într-un tipar in care rămân independenți și liberi, exercitând adesea o formă excesivă cu mai multă putere.

3. Nevoia de satisfacere a plăcerii.

O altă nevoie fundamentală a copiilor, precum și a adulților este cea a satisfacerii plăcerii. În acest scop plăcerea poate fi resimțită prin canale extrem de diferite ale percepției, de exemplu, în cazul alimentelor, al sportului, sau al unui film frumos.

 Plăcerea și neplăcerea sunt în strânsă legătură cu emoțiile noastre și reprezintă componente importante ale sistemelor noastre motivaționale. Mai simplu spus, tindem în permanență să ne îndeplinim plăceri și să evităm neplăceri. Așadar să ne satisfacem într-o formă sau alta necesitățile.

Este vital ca omul să învețe să-și regleze senzațiile de plăcere și neplăcere. Adică trebuie să dobândim capacitățile necesare pentru tolerarea frustrării, amânarea recompensei și renunțarea la instincte.

Educația constă, în mare măsură, în a-l învăța pe copil să facă față sentimentelor de plăcere și neplăcere. Găsirea unui echilibru adecvat între îndeplinirea plăcerilor și renunțarea la gratificare imediată este însă pentru majoritatea oamenilor o provocare zilnică, independent de experiențele întipărite în copilul interior.

4.  Nevoia de încredere în sine și recunoaștere

Avem o nevoie înnăscută de a fi apreciați. Aceasta este strâns legată de nevoia noastră de apartenență, deoarece, fără să ne aprecieze cineva, nu putem lega nicio legătură cu acea persoană. Sentimentul de apartenență față de un om este o formă de iubire și recunoaștere: iată motivul pentru care aceste nevoi au, de asemenea, un caracter existențial.

Faptul că tindem spre recunoaștere este asociat și cu altă împrejurare: în perioada în care suntem sugari și ne dăm seama, din comportamentul părinților noștri, dacă suntem doriți sau nu.

 David Schnarch, un binecunoscut cercetător american în domeniul sexualității,  numește acest proces încrederea în sine oglindită. Prin aceasta se înțelege faptul că copilul se oglindește în persoanele care îl îngrijesc, dându-și astfel seama dacă este în regulă sau nu. De exemplu, când mama îi zâmbește, pentru copil e ca și cum ar ține o oglindă în fața ochilor, care-i arată dacă mama se bucură de existența lui. 

Prin acțiunile celor care se îngrijesc de el, copilul dezvoltă încrederea în forțele proprii. Chiar și la maturitate, avem nevoie de recunoaștere din partea altor oameni pentru că suntem condiționați să resimțim încrederea în noi înșine, oglindindu-ne în ceilalți. Acest lucru este valabil așadar și pentru oamenii care au avut parte de încredere în copilăria lor, de multă apreciere, nu doar pentru cei care prezintă un deficit în această privință.

ASPECTUL  FIZIC AL UNEI FEMEI ȘI STIMA DE SINE

Aspectul fizic este una dintre componentele principale ale stimei de sine.

 A te accepta fizic sau a te considera atrăgător facilitează o relație confortabilă cu tine însuți și invers, insatisfacția referitoare la corpul tău se dovedește a fi implicată în numeroase suferințe psihice.

Dar de fapt nu contează atât de mult aspectul fizic real cât mai ales de aspectul presupus, pentru că sunt două fenomene distincte care coexistă. Cum sunt eu cu adevărat, astfel spus cum mă văd ceilalți în realitate și doi, cum mă percep eu pe mine însă, altfel spus, cum cred eu că mă văd ceilalți.

La nivel subconștient, daca avem mai multe kilograme în plus, avem un mesaj ce nu trebuie ignorat: atunci când eram mici cineva nu ne-a observat. La nivel subtil compensăm prin acumulare, pentru ca la maturitate să reglăm imaginea de sine. Cu cât avem o stimă de sine mai scăzută, asta înseamnă că nu ne respectăm nevoile.

Dar nu trebuie sa te biciui pentru asta. În spatele kilogramelor stau mecanisme defensive de apărare, așa numitele copinguri dezadaptative, gen consumare de substanțe, cafea în exces, tutun, alcool, și avem și copingurile adaptative, ce vin dintr-o concepție sănătoasă, prelucrate în terapii sau în procese de autocunoaștere și autodezvoltare.

 Din păcate am consumat tomuri de cărți din propria bibliotecă și doar în procesări profunde am reușit să depășesc traumele copilăriei ce mă țineau în blocajul unei stime de sine scăzute. Stima de sine este ingredientul, aspectul ce își pune amprenta în toate celelalte aspecte ale vieții. Noi spunem adesea că monștrii există în noi, dar monștrii nu există în tine, ci sunt creați de tine. Eu sunt în corpul meu și nu pot sta în afara mea și doar atunci când nu rămân în corpul meu vin monștrii.

EFECTELE STIMEI DE SINE SCĂZUTE: Expresia stimei de sine afectată profund, poate determina:

  • relații de sănătate defectuoase,
  • psihosomatizare,
  • apariția numeroaselor dezechilibre,
  • tulburări la nivel hormonal,
  • tulburări de dinamică a sexualității feminine,
  • probleme ginecologice,  profunde ale femeii.

CA O CONCLUZIE: VOINȚA DĂ SENS ÎN LUCRUL CU SINELE

Cum putem deveni niște femei flexibile?

Potrivit studiilor curente există mai mulți factori comuni care caracterizează persoanele cu stimă de sine. Iată care sunt cei mai importanți cinci dintre aceștia:

  • aceste persoane sunt inventive și se pricep de minune să rezolve problemele.
  • sunt predispuse să ceară ajutor.
  • au convingerea că pot face ceva care să le ajute și să își gestioneze sentimentele și să le facă față.
  • au un sistem de susținere propriu.
  • sunt conectate cu alți oameni, de pildă cu familia și cu prietenii.

Stima de sine e corelată cu iubirea necondiționată. Și ce te faci atunci când tu pe tine ai uitat să te iubești? E ok, acceptăm nivelul de la care plecăm și construim de aici. Eu atât pot, atât am primit, atât am. Întrebările care se pun sunt: ce fac de acum încolo, ce mi-am propus în deplină maturitate de femeie pe deplin conștientă, fac alegerile cele mai potrivite pentru ca exact de astăzi să pot schimba ceva? E un proces de lungă durată. Pentru a avea un alt fel de discurs interior, îți sugerez să înveți să te iubești, să fii blândă cu tine și asta nu e o formă de imoralitate, E RECADRARE!

Cu drag de oameni și de echilibru, psiholog Oana Țogan

https://www.facebook.com/psihologOanaTogan

https://www.facebook.com/groups/377453656143995

Călătorii spre tine însuți – Tenerife și Grand Canaria

LAS PALMAS – GRAND CANARIA – 19 NOIEMBRIE 2018

Scriind cuvintele de mai sus realizez cât de binecuvântată sunt si cum tot Universul a complotat odată cu mine să ajung aici.

 De ce odată cu mine? Poate pentru că de mică copilă, pe dealurile de la „țara” mea mă visam călătorind. Când aveam 6-7 anișori mama avea plan la Colectiv cu normă intreagă și tatăl după ce lucrase pe șantierele patriei prin zona Galați, combinat siderurgic, revenise în sat si devenise proaspat șofer. Ei nu și-au imaginat niciodată în viața lor să ajungă în vreun concediu măcar. Și ghiciți? Nici n-au fost vreodată în vreunul. În ce mă privește, odată descoperind cărțile, călătoream în imaginar peste tot pe unde mă purta gândul: în Paris pe bulevardele largi, cu lampioane și poduri peste Sena, în Catedrala Notre Dame unde personajele cărților ajungeau la întâlnirea cu ei, ori iubirea și în atât de multe alte locuri. Atât Michel Zevaco cât și Victor Hugo mi-au purtat pașii într-acolo și eu nu am făcut mai apoi în timp decât să-i urmez pe niște căi total necunoscute mie, ci doar dezvăluite. Și prin mila lui Dumnezeu am fost și eu acolo. „Nebănuite sunt căile Domnului”. Nu am avut niciodată vreun dubiu că nu va fi așa. Pur și simplu am crezut și știut că la un moment dat voi fi acolo.

Și așa gândind, te oferi voluntar să ajuți atât cât poți la derularea unui proiect pentru copii și mai apoi, peste ani,  ești în vaporaș pe Sena sau în Luvru admirând-o pe Gioconda misterioasă cu surâsul ei, testând dacă e adevărat că te privește cu ochi iscoditori indiferent din ce colț al camerei ai privi-o. Sunt teorii care afirmă că Leonardo da Vinci s-a pictat pe el însuși în acel chip al Giocondei descoperindu-și Anima din sufletul incomplet până atunci doar cu Animus. Apoi au urmat alți scriitori, alte locuri.

Pentru prima oară am văzut marea la 10 ani, când treceamîn clasa a patra. Luasem al treilea an consecutiv premiul întâi și cum locurile în taberele pionierești erau nu puține, ci  foarte putine pentru o școală de țară, cred că vreo trei sau patru locuri  pe vară și de care beneficiau  cei cu „rezultate deosebite la învățătură, disciplină și activitate pionierească”. Și așa, din trei sute si ceva de copii câți eram pe-atunci „generația ceaușeilor”,  eu eram cumva una din beneficiari. Mama și tata doar aflau sau mai bine zis li se aducea la cunoștință, la poartă,  pentru că nu prea dădeau pe la școală, aveau treburi, că fiica lor are  loc în tabără în fiecare an. Prețul plătit de ai mei era oarecum simbolic, cam cât o perechede pantofi Guban de-atunci, 36 de lei, restul fiind completat din fonduri speciale. Se adăugau cumpărăturile de plecare și de obicei atunci mă înnoiam deșcoală: trening, doua trei bluzite, săndăluțe, teniși, maieuri, șosete și ceva bănuți de buzunar, erau cele trebuincioase plecării. „Ai grijă mămică de ele că nu mai are mama bani să-ți ia altele.” Și aveam… Destul de băiețoasă, o rochitică nu prea avea loc în bagaj decât rar.  Cum cazarea și masa erau acoperite, o sută de lei erau mai mult decât suficienți să-mi cumpăr o înghețată la cornet, un cico sau o piersică pe care  le vedeam extrem de rar vara și cel mai ades cadouri pentru cei de-acasă.

Scormonind în memorie și încercând să-mi amintesc cu cine din școala mea am fost în acea tabără, cu ce profesor însoțitor, nu am putut să reperez oameni ci doar locuri și fapte. Și marea. Cu algele ei verzi și valurile ei înspumate… Cu mine încercând să învăț înotul și pentru că nu am reușit așa, de una singură cum imi imaginam că pot învăța de toate, m-am trezit undeva într-o infirmerie cu o doamnă în halat alb scoțându-mi algele din gât. „Uite,vezi? Asta pățești dacă îți imaginezi că te poți juca cu marea…” Nici astăzi nu știu să înot dar știu să mă bucur de mare și uneori să mă joc cu ea…

Banană, îmi amintesc perfect, am mâncat pentru prima dată în clasa a opta, primită de la nasa tatălui meu de botez, la un Crăciun. Primise și ea de la ginerele ei ofițer. Când mi-am dorit bunătăți mama a trebuit să plece la o școală de șase luni la București să-nvețe să facă ciocolată. Am suferit mult ca fetiță ce mergea pentru prima dată la școală și pe care nu avea cine s-o ajute să-și facă codițele în clasa întâi decât bunica. La un moment dat, când nu mai prididea de atâta trebă îmi puse pieptanul în mână: „vezi și tu bunică…”Acesta a fost prețul plătit și absolut necesar pentru a face loc în viața mea curei de dulciuri ce mi-a tratat copilaria ulterioară de amarul din ea… Dependența de dulciuri e ca oricare altă dependență. Mănânci trei ciocolate una după alta și tot  mai simți că e sărată de lacrimi…

Călătoriile exterioare au apărut în viața mea reală, deloc roză la un moment dat preț de vreo 10 ani, după ce mi-am recăpătat „abilitatea” de a visa. Mă-ntunecasem o vreme și acea etapă, realizez acum, trebuia arsă să pot renaște.

Mintea umană are capacitatea de a materializa. „La-nceput a fost cuvântul și cuvântul a fost Dumnezeu.” Totul e să crezi și să accepți ca fiind posibilă o atare chestiune. Și dacă crezi și dacă nu crezi, tot tu ai dreptate. Recunosc că și eu, devenită ulterior o ființă pragmatică, adultă, cu targhete de atins, propuse tot de mine însămi (har Domnului că m-am desprins din cercul lui „a fi angajat” spre cel de angajator al propriei vieți cum imi place mie să-mi spun, cu plusurile și minusurile sale, evident) nu mai reușeam să-mi deschid mintea și inima spre ceea ce știusem de copil: Că orice e posibil atâta timp cât crezi cu ardoare în acel lucru. Cert este că de-a lungul timpului i-am determinat și pe alții să creadă aceste lucruri chiar dacă inițial păream doar o naivă.

În Tenerife văd civilizație izvorâtă din scrum și cenușă la propriu. Insulă vulcanică, apărută din inima de magmă și foc a pământului dornic să așeze în ocean un tărâm de poveste.

Mai văd cum oamenii locului au știut să-și binecuvânteze singuri viața construindu-și autostrăzi pentru a putea aduce alți oameni care să se bucure alături de ei de ce au: nu doar zgură și cenușă cum era inițial.

Străzi întregi formate din piatră cubică vulcanică, ori dale tăiate din blocuri de stâncă de aceeași textură, ți se așează lapicioarele pașilor tăi ducându-te spre golfuri cu plaje, ori pietre de coastă, ori nave de pescuit, ori catedrale. Tu doar trebuie să te lași purtat, să curgi cumva odată cu norii pe care-i privești culcat pe nisip…

În zona portuară, constant câte două sau trei vapoare de croazieră sunt acostate mereu și aduc oameni veniți de pe tot mapamondul fascinați de Tenerife sau Grand Canaria.

 Mă gândesc că dacă la un moment dat nu aș mai ajunge fizic, as putea găsi sigur o formă pentru a fi cu inima.

Știu că mi-au rămas continente de atins, de trăit și simțit, dar exercițiul imaginației ce l-am deprins de copil mă va ajuta să ating poate și stele.

Copilul meu  mi-a spus la un moment dat acum vreo doi, trei ani în urmă niște lucruri ce s-au dovedit extrem de profunde pentru mine ( și mă simt binecuvântată să am așa copii)

„Mama, mintea ne minte…Nu te mai lua asa în serios! “și nu făcuse NLP. Eu am urmat mai apoi  doi ani de formare să mă conving și să-mi reamintesc cum să fac din ea, minte, un instrument de lucru cu mine și cu ceilalți  spre binele meu și-al lor cel mai înalt și i-am dat dreptate atunci doar pentru că oameni de știință s-au aplecat asupra problemei și m-au convins cumva mental.

Alteriori, regăsindu-mă eu pe mine,  îmi spun privindu-mă oarecum ca pe o ciudățenie:

– Mama, tu nu doar creezi o altă realitate în mintea ta, tu chiar trăiești într-o altă realitate.

Adevărat…De fapt, cea care e  Realitatea mea sau a ta, e valabilă? Eu vin și spun: ambele! Real este ceea ce percepi tu. TOTUL e la tine! Eu nu voi putea avea dreptate în ceea ce privește percepția proprie-ți realități. Dar aș putea să te ajut să ți-o definești și să te ajut să încerci să o schimbi dacă ea nu te duce tocmai acolo unde ți-ai dori.( Dar asta într-o ședință de consiliere.)

Și aici pescărușii, porumbeii, copii jucându-se pe străzi sunt la fel.

 Vegetația naturală e altfel. Destul de săracă și pitică, în marea majoritate formată din arbori pitici, cactuși și plante suculente, rezistente la zona aridă de coastă și care au prins rădăcini în zgura scuipată cândva de un vulcan. În lupta pentru supravețuire oamenii locului au creat zone întregi acoperite de sere si solarii în care își cultivă inteligent hrana. Inclusiv culturi bananiere controlate termic prin foliere pe deasupra lor ce determina gradul de coacere și gradarea acesteia în vederea unei recoltări succesive și continue. Panourile solare și eoliene le dau energia…

O bogăție de sortimente de legume mi-a fost dat să văd într-o piață ca un catalog cu tot ce mintea și-ar putea imagina că și-ar doriniște papile gustative.( vezi foto)

După Tenerife, Las Palmas-Grand Canaria a fost noua destinație.

Un oraș ca o perlă crescută în scoică, unde firul de nisip odată pătruns în ea, scoica, o determină să reacționeze prin căi doar de natură știută, și ca o formă de supravețuire împotriva vicisitudinei crează o substanță ce în timp, strat după strat în jurul firului de nisip se așează sideful, care va naște perla, inițial doar pentru a o proteja de corpul străin.

Așa imi imaginez că au apărut toate stațiunile de pe insulele acestea vulcanice. Perle născute în timp din zgură și cenușă prin slefuirea stâncilor neprielnice și aride inițial sfințite de mâna și mintea omului pentru a supravețui.

Dunele de nisip din Mas Palomas sunt un fel de El Dorado unde cutezători din lumea întreagă vin să descopere ineditul zonei. Asemănătoare fizic cumva celor ce le-am găsit in Peru, ori Egipt acestea m-au frapat prin „apariția” lor oarecum neașteptată. După ce am mers cu autobuzul, preț de o oră și jumătate pe ruta Las Palmas- Mas Palomas,  am coborât din el în inima stațiunii apoi am avut de petrecut la pas încă jumătate de oră și la o schimbare de directie pe o străduță relativ micuță ce ne-a oferit-o google maps, am avut senzația iminentă de teleportare în Egipt.

O energie asemănătoare celei de acolo, cumva primară și regeneratoare în același timp, ca o renaștere.

În apele oceanului Atlantic am ales să-mi las tot ce nu-mi mai slujește, gândurile ce mă sabotează sau orice alte forme de energie și vibrație joasă ce-mi împiedică zborul, în briza curenților veniți de pe ape mi-am șoptit dorințele de aproape sfârșit de an și noi începuturi.

 Așa au prins contur noi proiecte sau decizia fermă de a da formă celor ce așteptau de multă vreme, ca un balans între două lumi (vorba lui Octavian Goga- ziua negustor, noaptea poet).

Cum spuneam la un moment dat într-un interviu, călătoriile exterioare au venit în cazul meu consecința unei călătorii asidue spre mine însămi,  în sute, mii de ore de introspecție și studiind psihologia, de a mă reclădi și recupera pe mine cea pierdută la un moment dat, cea care știam că pot fi: un om mai bun în fiece de astăzi față de cât am fost ieri, cu cele ce am și-mi sunt îngăduite de acea forță mai presus decât mine să le împlinesc.

Astăzi încerc să dau mai departe spunând că viața„ m-a antrenat” să pot „antrena” și  pe alții ca și speaker motivațional, life coach, consilier de dezvoltare personală, NLP- terapeut și psihoterapeut (în formare și supervizare pe parenting, relații de cuplu și familie)

 Dacă ai avut răbdarea și curiozitatea de a citi și urmări cele expuse și dacă mi-ai citit de-a lungul timpului textele pe pagina mea de FB. și așteptai un blog unde să o poți face, a sosit momentul șă te invit ca pe viitor să urmărești  atât articole noi cât și evenimentele de dezvoltare personală ce le pregătesc imediat,  aici.

Aceste evenimente vor fi atât pentru tineri căt și pentru părinți, adulți ce-si caută echilibrul și bucuria de a trăi într-o lume tot mai plină de stres, femei care-și vor înapoi sufletul de atâta netrăire a propriei ființe, toate, le veți găsi pe pagina mea oficială www.oanatogan.com – care e în lucru-  dar și pe pagina personală de FB Oana Togan și pagina Terapie de Echilibru.

Voi încheia cu un citat drag mie: „ Nu vei putea alege când să mori. Sau cum. Vei putea alege doar cum să trăiești. Acum.” autor necunoscut.

                               Cu infinită iubire, lumină și binecuvântare a voastră, Oana Togan