DESPRE COPILUL INTERIOR – preambul de 1 Iunie

Îmi place să cred că nu sunt un psiholog „făcut doar din cărți”. Viața însăși a avut grijă să-mi ofere numeroase lecții și m-a determinat sa fiu nevoită să gestionez trăiri, evenimente copleșitoare, dintre cele mai puternice și pe care uneori nu le-am gestionat așa cum m-aș fi dorit.

Pentru că tot mai multe dinamici de acest gen îmi vin la cabinet, dar și printr-o analiză proprie, m-am decis să scriu acest articol ca un preambul de 1 iunie. Valabilitatea celor scrise sunt cu adresabilitate atât pentru femei cât și pentru bărbați.

Sentimentele pe care le avem, precum și sentimentul eșecului în viață, depind în principal de temperamentul nostru înnăscut și de experiențele noastre din copilărie.

 În ceea ce mă privește am fost un copil care a avut atâta energie cât pentru doi, pentru a se autosusține, a supraviețui, un copil căruia îi plăcea tot timpul să creeze și să antreneze și pe alții în joacă,  în bucurie, în descoperire, un copil lider, ajunsă comandant de pionieri pe vremea aceea. Astrele au ajutat „leuțul”  indiferent ce i-a fost „servit” în viață, chiar dacă am aflat ulterior că nu am fost un copil prea dorit de tânăra mea mamă de 21 ani. Acum ea nu mai este, de fapt niciunul dintre părinți, însă îmi amintesc că înainte să se stingă, m-a rugat să o iert pentru faptul că până ce am împlinit nouă luni, spera să mor. Apariția mea prematură, un bebeluș ce nu se mai opera din plâns, lipsa de suport a soțului, tatăl meu era „în armata” , a se înțelege stagiul militar obligatoriu de doi ani pe-atunci, o soacră rigidă, traiul în lipsuri, au determinat-o pe biata să ajungă la astfel de gânduri disfuncționale, ea însăși provenind dintr-o familie foarte săracă.

Reconstituirea traseului propriu de viață, mai specific primii șapte ani, pasionată fiind și de Psihogenealogie, mi-a oferit o „hartă” a mediului familial în care am apărut.

După vârsta de 6 ani pe când eram în clasa I-a, mama a plecat la București pentru o perioadă de șase luni la un curs de școlarizare. După acea absența a mamei, la debut de școală în clasa I, (cam cum pleacă acum părinții români în străinătate și lasă în grija bunici(ce)lor copiii), cadrul familial după revenirea mamei, a fost presărat cu numeroase scene de familie (crize de gelozie) ce nu-mi mai ofereau același mediu securizant de pană atunci.

Într-un cadru mai general, în disputele adulților, copii ajung adesea spectatori de serviciu. Cum ei își iubesc în egală măsură atât pe mama cât și pe tata, mi se pare o întrebare mai mult decât stupidă să întrebi un copilaș de 3-4-6 anișori „pe cine iubești mai mult? pe mama sau pe tata?” Aproape că nu-i dai varianta de mijloc: „pe amândoi”, cum altfel, doar așa și simte. Cu timpul va învăța cum să răspundă și nu va fi pentru ca asta își dorește el, ci doar pentru a nu supăra pe nimeni, pentru a se conforma.

O influență importantă o au în acest caz, convingerile noastre inconștiente. Prin convingere, se înțelege în psihologie, un crez profund ancorat, care exprimă o atitudine față de noi înșine sau față de relațiile noastre interumane. Multe convingeri se formează în primii ani de viață, prin interacțiunea dintre copil și persoanele cele mai apropiate acestuia.

Analiza tranzacțională  ne explică foarte frumos o interpretare a pozițiilor de viață prin care ne raportăm în relația cu noi și cu ceilalți. O convingere interioară poate fi de exemplu: „sunt ok” sau „nu sunt ok”. De regulă internalizăm în cursul copilăriei noastre și după aceea, convingeri deopotrivă pozitive și negative. Convingerile pozitive, cum ar fi „sunt ok” se formează în situațiile în care ne simțim acceptați și iubiți de cele mai importante persoane pentru noi, ele ne dau putere. 

Convingerile negative cum ar fi „nu sunt ok” se formează dimpotrivă în situațiile în care simțim ceva greșit la noi și ne simțim respinși. Acestea ne slăbesc.

Un părinte indisponibil emoțional pentru copilul său, fie că muncește foarte mult sau este chiar workoholic (el însuși fugind în muncă pentru a pleca din zona nefericirii proprii), fie este dependent de anumite substanțe toxice (alcool, droguri, jocuri de noroc, pornografie, etc) va dezvolta în copilul său convingerea negativă cum că „eu nu sunt ok, de aceea tata nu mă iubește.”

 Copiii mici traduc totul în „mă iubește” sau „nu mă iubește” și surprinzător, acei primi șapte ani de viață par ulterior a se derula ciclic în aceeași termeni de „mă iubește„ sau „nu mă iubește” vs. „sunt Ok” „nu sunt OK” chiar dacă ai 20, 25, 30, 45 sau câți or fi pentru tine ca și adult, asta dacă nu cumva ai urmat deja un parcurs terapeutic, pentru care te felicit, și în care ai reușit să-ți identifici tiparele disfuncționale.

 Din zona convingerii negative „eu nu sunt ok” apare de obicei „copilul umbra”. Acest concept l-am găsit în cartea ,,Vindecarea copilului interior” de Stefanie Stahl, în căutările mele de a mă înțelege și vindeca atunci când totul părea să deraieze de pe o traiectorie firească.

  Acest copil, „invizibil” cum îl mai găsim după alți autori, cuprinde convingerile noastre negative și sentimentele apăsătoare ce rezultă în urma acestor convingeri cum ar fi: tristețea, frica, neajutorarea sau furia. De aici rezultă, în schimb, mecanismele de apărare emoțională pe care le-am dezvoltat pentru a face față acestor sentimente sau pentru a nu le mai simți în cel mai bun caz. Dramatic este când nu mai simți nimic, acesta este un comportament deja din sfera coping-ului de stres posttraumatic, ce va fi o altă temă de abordat.

Mecanismele de apărare tipice sunt: retragerea, dorința de armonie, căutarea perfecțiunii, înclinația spre agresivitate, singurătatea sau chiar setea de putere și dorința de a deține controlul.

 De cealaltă parte, „copilul lumina” după Stefanie Stahl, însumează experiențele noastre pozitive și sentimentele bune din noi. Acest concept se referă la tot ceea ce îi face pe copii să fie veseli: spontaneitatea, spiritul de aventură, curiozitatea, inconștiență, vitalitatea, dinamismul și cheful de viață copilul lumina este de fapt o metaforă pentru partea sănătoasă din noi și parte intactă încrederii noastre în propriile forte.

Bineînțeles că și oamenii care au dus un bagaj foarte greu din copilărie au și părți sănătoase în personalitatea lor și cunosc momente totuși în care sunt veseli, curioși, jucăuși, ce țin de copilul lumină, însă la omenii care au în urma lor o copilărie foarte apăsătoare, iese la iveală mult prea rar copilul vesel.

 O astfel de întâlnire cu copilul meu interior și prin prelucrarea a ceea ce am găsit acolo, a luat naștere apoi volumul de versuri „Obsesia luminii”, poezia ca terapie prin scris, în care se concentrau deopotrivă amintiri, angoase și sentimente înălțătoare. Adultul din mine rătăcit între atâtea incertitudini nu mai reușea să treacă granița către „copilul-lumină” și veselia dispăruse din viața mea.

Apariția uneori inexplicabilă a stărilor de nefericire, sentimentul de frustrare din pricina lipsei de control asupra furiei, fac adesea din acel adult un personaj confuz, pentru că în ciuda efortului susținut de depășire a acestor stări, uneori reușește, alteori nu. Personal, m-am supus acestui personaj și în ani de prelucrare a temelor, de procese terapeutice.

Ideal ar fi să cerem „copilului luminos” să sprijine și îmbrățișeze „copilul întunecat”. Nu de judecată ar mai avea nevoie el acum! Pe mine, copilul interior m-a învățat să iert, să uit și să merg mai departe. Mi-a trebuit să împlinesc vârsta de 40 ani să-mi pot ierta părinții, să înțeleg și integrez faptul că atât au putut oferi într-un cadru contextual mai larg de viată, de educație, dezvoltare, primit de ei înșiși de la părinții lor. Știm vorba de duh: „De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere…”

Experiențele pe care le avem și trăim până la vârsta de șapte ani în această primă etapă de dezvoltare, alături de cele mai apropiate persoane, se întipăresc, astfel, mai adânc în creierul nostru. „Ai sau nu ai cei șapte ani de-acasă?”- se pune ades problema. Sau ați mai auzit expresia „N-ai nici măcar cei șapte ani de-acasă!” reprezintă de fapt oglinda a ceea ce am primit fără ca noi să putem, ca și copii, să acționăm în vreun fel. Desigur cei șapte ani conțin reguli de bună cuviință, de etică și morală societală. Vulnerabilitatea în care se afla copilul atunci nu ne dă se pare credit când adresăm invective cuiva în acest sens. E ușor să pui etichete…

Felul în care suntem tratați de părinți devine un model al tuturor relațiilor noastre pe tot parcursul vieții. Din relația cu ei învățăm ceea ce trebuie să așteptăm de la noi și de la relațiile noastre interumane. Încrederea în forțele proprii, și totodată în alți oameni, se formează în acești prin ani de viață și întru-un caz mai puțin fericit, tot acum ia naștere și neîncrederea în ceilalți, în relațiile noastre.

 O percepție distorsionată a realității, este să analizezi totul dintr-o perspectivă de alb sau negrul, totul sau nimic. Lipsa flexibilității, incapacitatea de a percepe și nuanțele intermediare din spectrul curcubeului, duc în analiza dihotomica de catalogare în totul e alb, sau totul e negru.  Deschiderea spre a percepe spectrul curcubeului, ROGVAIV: roșu, orange, galben, verde, albastru, indigo, violet, încurajează spre un acordaj poetic cu realitatea, si-atunci, poate și un pic de roz, gri, bleu, reduce o eventuală rigiditate. Secretul adaptabilității ființei umane la toate provocările vieții, constă în flexibilitate.

Să ne educăm pe noi, adulții, în primul rând și copiii vor prelua modelul. „Modelarea”, un concept din Programarea Neurolingvistică, la acest aspect se refera.

Să sărbătorim Copilul interior din fiecare dintre noi și alături de copiii noștri să facem un spațiu de lumină in care să ne regăsim unii cu alții și să ne oglindim luminoși copiii în părinți , părinții în proprii copii.

La mulți ani tuturor copiilor din noi și din afara noastră!

Cu drag de oameni și de echilibru – psiholog clinician Oana Țogan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s