Graduate

Știți, în asemenea momente, oamenii au tendința de a spune „sunt recunoscătoare că mă aflu unde sunt… familiei, soțului, părinților”, etc, iar eu vin și vă spun: „îmi port recunoștință mie și lui Dumnezeu”.

Dacă nu am mai scris, a fost pentru că au trecut peste mine două anotimpuri mult prea încărcate. Am absolvit Fac. de Psihologie din cadrul Universității ,,Al.I.Cuza” și sunt masterandă (la buget) la Psihologie clinică și psihoterapie. Un vis împlinit.

De ce? Poate pentru că mi-am dorit de copil să-nțeleg de ce m-am născut din niște părinți pe care nu-i înțeleg, ce parcă nu-s ai mei, apoi matură fiind, eu însămi cu copii, să-mi doresc să înțeleg de ce copilul meu mă urăște… Știu, e dureros ce scriu, dar e crudul meu adevăr…

Și „să mă aflu”, adică…să mă înțeleg eu, pe mine, să-mi înțeleg locul și rostul meu de-a fi.

Facultatea de Psihologie a venit firesc în viața mea ca prima iubire și ultima… având în vedere „traseul” (sic).

 De pe vremea liceului, când citeam cărți oarecum interzise, ,,Simbolistica viselor” lui Freud, eu însămi o curtată de tot soiul de vise ce au avut mesaje profunde de-a lungul vremii, limpezi până la un moment dat și mai apoi de neînțeles…

De la 16 ani mă preocupa psihicul alor mei, apoi al meu…

Totul se învârte, poate și timpul, și dacă nu-ți înveți lecția „timpului”, care e trecerea ta aici, vei intra în roată… Roata șoarecului, a șobolanului de laborator.

Viața fiecăruia dintre noi e… laboratorul, să nu-ți imaginezi alte „istorii”.

Vei învăța lecția, sau poate nu…

Și te vei minuna de ce mereu și mereu ți se întâmplă aceleași lucruri, uneori parcă trase la indigo.

Ce anume oare te face să atragi asemenea lucruri, oameni, fapte, în viața ta?

Nu e nimic de înțeles…

Ci poate să te înțelegi tu, pe tine însuți și pe Dumnezeu.

Suferi? E OK! Suferința e secretul tău cu Dumnezeu.

Și-atunci când suferi, un întreg Univers ți se deschide cu un milion de posibilități.

Tu ești cel ce alegi… ce dorești să fie, dintr-un milion.

Pare incredibil, nu-i așa?

Dar cum ar fi să nu ți se mai întâmpe nimic și să rămâi blocat. Simți asta?

-Doamne, nu mai vreau să simt nimic! Curmă durerea rogu-te!

Ai murit. Ai înghețat într-o secundă infinită…

Și-ți plângi de milă. E un nou Univers. Acum ești ok?

Nu, te judeci și de-acolo de unde ești. Îți construiești singur lumea din jurul tău pe care ți-o dorești astfel? Nu prea cred.

Ideea de Multivers mi-a apărut la un moment dat într-una din lecturile ce erau lăsate la capitolul: de făcut atunci și numai atunci când voi fi liniștită. Și liniștea aceea nu mai venea în haosul vieții, încă o mai așteptam într-un colț al minții mele, deși ea, liniștea, era cu mine tot timpul. Nu trebuia decât să o accesez. Atât. Să deschid o portiță, poartă, fantă, ce-o fi. Să-i dau voie să fie…

Implică asumare, nu-i așa?

E mai ușor să dăm vina pe ceilalți…

În fiece secundă a vieții tale ești ceea ce ești pentru că tu ai ales să fii așa.

De toate ne dă Dumnezeu, Creatorul, Buddha, Alah, ziceti-i cum vreți, inclusiv liberul arbitru. De aici, mingea e în teren la tine. Ce faci cu ea, cu ce ai și cum și ce dai mai departe, e între tine și Dumnezeu. ”Fă rai din ce ai”…

Indiferent ce-ar fi!

Ai durere, suferință, nu-ți rămâne decât să alchimizezi cenușa în praf de stele și lumină.

Dai suferință, ghicești ce vei primi?

Dai lumină? Va fi iubire.

Poate azi e doar o luminiță pâlpâind într-un morman uriaș de paie și bălegar, dar care la un moment dat se poate dovedi a fi un proces infailibil de adaptare către o flacără arzând. Când? Ai răbdare. Într-un orizont de timp, o zi, o lună sau poate un an, o secundă, va izbucni o vâlvătaie care va aprinde mai mult areal în jurul tău decât îți vei putea imagina vreodată.

Așa că…fii tu lumina! Și dă-o mai departe.

Aveți încredere în viitorii psihologi! Sunt pregătiți să vă aștepte.

OMS- Organizația Mondială a Sănătătii- afirmă că, după anul 2020, pe locul doi în topul incidentiei bolilor în rândul populației globului, după afecțiunile cardiovasculare, va fi depresia.

Nu ca un moft, sau că e la modă, ci ca un strigăt de atâta neiubire. Nu mai știm să ne iubim pe noi, cât pe ceilalți… Cine-și va asuma asta?

Eu cred că ar trebui să ne-acceptăm întunericul. Poate să înțelegem că ades el nu ne aparține neapărat, ci că l-am preluat de la părinți, uneori ca pe un dat, că ne-a fost transmis din generațiile foste înaintea noastră până la noi (eu așa am perceput de copil), dar dacă avem o obligație morală pentru ceea ce blamăm, aceea ar fi ca noi să facem lumină în noi înșine. Pentru a nu lăsa generațiilor viitoare să curețe mizeria în urma noastră…

Chiar dacă uneori sunteți răpuși de întuneric, fiți blânzi cu voi! Ajutati-i pe cei ce merită cel mai puțin, pentru că ei au cea mai multă nevoie!

Cunoscându-ne propriul trecut, al familiilor noastre, ne vom cunoaște mai bine. Noi suntem suma tuturor înaintașilor noștri.

Văd bine cum e la mine, care de la șase ani am înțeles că trebuie să înțeleg de ce așa părinți și nu altfel…

Ideea ar fi să acceptăm oamenii de lângă noi, iubit, iubită, coleg, frate, părinte, (tați chiar și așa cum e al meu, cu demență, alcoolic, aproape pe finish) bunici, etc fix așa cum sunt. Nu pentru ceea ce face sau pentru cum este, ci doar pentru că este. Omul nu e comportamentul. Unii ajung ca, printr-un comportament autodistructiv, să nu mai fie oameni. Le-a fost teamă la început să ceară ajutor, apoi ego-ul lor i-a acaparat și s-au complăcut în starea de fapt. N-au cerut ajutor. Poate aici e sarcina celor dragi, celor cărora încă le pasă de acea persoană, mai înainte de a ajunge ca nici lor să nu le mai pese. Un om care s-a pierdut pe el însuși, credeți-mă, nu mai are nimic de pierdut. Și e înfiorător când ajungi acolo. E un pustiu nesfârșit și nici pe Fata Morgana nu o mai zărești, e doar frig și întuneric. Tu cu tine. Atunci pe Dumnezeu, sau particula martor din fizica cuantică, l-ai scos din ecuație. Acesta e un alt Univers. Poți să-i spui Iad. Paralel cu tot ce vedeți când trageți jaluzelele, perdeaua la camera dimineața. Parte a Multiversului ce-l trăiești. În acest plan 3D, cam aste-ți sunt opțiunile primare. Printr-o extensie a conștiiinței, poți accesa mai multe dimensiuni din Multivers. Totul e să le accepți ca fiind posibile.

Cioran spunea într-un interviu că ,,negarea negării și a divinului” au fost esența prolificului în scrierile sale și supape de a nu se pierde pe sine în toată existența sa de rătăcitor în afara existenței unei orânduiri atemporale și aspațiale.

Fanii săi nu sunt decât niște căutători, ei înșiși rătăciți în hățișurile propriilor catacombe ale minții. ”Dacă n-aș fi scris, probabil m-aș fi sinucis.” mai spunea.

Eliberarea de tot acest catharsis prin scris l-a eliberat.

Am scris și eu în atare condiții.

Fiece om întâlnit pe cale, chiar și cel care ne înjură, claxonează în trafic, sau plânge la un colț de stradă, are un mesaj pentru noi. Important e să-l ascultăm ca și cum ar fi al nostru- mesajul.

Semne primim zilnic, dar le ignorăm, sau, eu recunosc, uneori mi-i teamă de ele. Refuzul evidenței, aș numi-o.

Când au venit prea multe și prea adevărate, am cerut să se oprească. Mă schizoidau parcă mai mult decât eram. Priveam așa spre oameni și, indiferent de ce spuneau cu propriile cuvinte, la mine ajungea mesajul real. Vedeam cumva ceea ce nu voiam să văd, auzeam ce nu doream să aud, privind doar în mijlocul frunții lor. Și mă durea cumplit. Ego-ul meu nu prea „digera” situația. Mi-a jucat farsa să-mi comunice ce importantă mi-s și ce menire importantă am eu și capcana a fost gata, iar eu, încă un personaj ușor de prins în ea.

Și s-au oprit mesajele. Nu eram suficient de pregătită să le primesc… Ele veneau să-mi lumineze calea de fapt în renunțarea la ego, devenit Supremul.

Luminați-vă pe voi înșivă mai întâi , indiferent dacă sunteți copiii cuiva, iubiți, soți, părinți, socri, bunici și-apoi veți avea de luminat o lume întreagă.

Fiți propria lumină din propriul întuneric! Exersez asta zilnic. Uneori nu-mi iese. Mă împac cu gândul că sunt doar un OM.

Și, dacă ați citit până aici, aveți încredere în psihologi! Căutați-l pe cel potrivit pentru voi, cu care rezonați. Poate să vă fie sprijin o perioadă, apoi, de unii singuri, să pășiți pe o cale mai luminoasă decât cea de ieri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s