Unii spun că timpul a fost o invenție a oamenilor pentru a-și face mai puțin efemera și dureroasa trecerea lor pe pământ. Anii sunt ca niște borne de kilometraj pe un drum ce încă nu-l cunoști, dar de care ai nevoie pentru a te raporta la ei în curgerea lor. În ceea ce mă privește,…
Etichetă: speaker motivational
Comunicarea ca o metodă de a călători spre ceilalți și spre tine însuți
Vă scriu din Istanbul- Turcia. De această data am ajuns aici din motive imperioase aș spune, lucruri amânate de mult timp, din sfera medicală. După ce am lucrat timp de 20 ani într-un sistem de sănătate publică de stat (revoluția din 1989 m-a prins de gardă în maternitate) care m-a dezamăgit profund și am asistat…
Graduate
Știți, în asemenea momente, oamenii au tendința de a spune „sunt recunoscătoare că mă aflu unde sunt… familiei, soțului, părinților”, etc, iar eu vin și vă spun: „îmi port recunoștință mie și lui Dumnezeu”. Dacă nu am mai scris, a fost pentru că au trecut peste mine două anotimpuri mult prea încărcate. Am absolvit Fac….
FEMEIA, SIMBOL ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT!
Duminică, 3 martie 2019, Librăria Cărturești, Palas Mall. FEMEIA, SIMBOL ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT! De câte ori sunt invitată ca speaker ori participant, și am ocazia să cunosc și să stau în preajma unor oameni care au ce dărui și care o fac fără rezerve, nu-mi permit să refuz invitația. Mă îmbogățesc. Poate pentru că…
DIALOGURI ESENTIALE – 28 FEBRUARIE – OAMENI DE SUCCES – Invitat Oana Țogan
O primăvară plină de speranță, încredere și bucurie! Îmi place să fac lucrurile într-o dinamică proprie cu care rezonez, urmare a experiențelor de viață acumulate până acum, puse sub emblema autenticului. De cele mai multe ori cărările se arată singure. Mă aflu într-un punct al existenței mele în care simt că e momentul să dau…