Călătorii spre tine însuți – Tenerife și Grand Canaria

LAS PALMAS – GRAND CANARIA – 19 NOIEMBRIE 2018

Scriind cuvintele de mai sus realizez cât de binecuvântată sunt si cum tot Universul a complotat odată cu mine să ajung aici.

 De ce odată cu mine? Poate pentru că de mică copilă, pe dealurile de la „țara” mea mă visam călătorind. Când aveam 6-7 anișori mama avea plan la Colectiv cu normă intreagă și tatăl după ce lucrase pe șantierele patriei prin zona Galați, combinat siderurgic, revenise în sat si devenise proaspat șofer. Ei nu și-au imaginat niciodată în viața lor să ajungă în vreun concediu măcar. Și ghiciți? Nici n-au fost vreodată în vreunul. În ce mă privește, odată descoperind cărțile, călătoream în imaginar peste tot pe unde mă purta gândul: în Paris pe bulevardele largi, cu lampioane și poduri peste Sena, în Catedrala Notre Dame unde personajele cărților ajungeau la întâlnirea cu ei, ori iubirea și în atât de multe alte locuri. Atât Michel Zevaco cât și Victor Hugo mi-au purtat pașii într-acolo și eu nu am făcut mai apoi în timp decât să-i urmez pe niște căi total necunoscute mie, ci doar dezvăluite. Și prin mila lui Dumnezeu am fost și eu acolo. „Nebănuite sunt căile Domnului”. Nu am avut niciodată vreun dubiu că nu va fi așa. Pur și simplu am crezut și știut că la un moment dat voi fi acolo.

Și așa gândind, te oferi voluntar să ajuți atât cât poți la derularea unui proiect pentru copii și mai apoi, peste ani,  ești în vaporaș pe Sena sau în Luvru admirând-o pe Gioconda misterioasă cu surâsul ei, testând dacă e adevărat că te privește cu ochi iscoditori indiferent din ce colț al camerei ai privi-o. Sunt teorii care afirmă că Leonardo da Vinci s-a pictat pe el însuși în acel chip al Giocondei descoperindu-și Anima din sufletul incomplet până atunci doar cu Animus. Apoi au urmat alți scriitori, alte locuri.

Pentru prima oară am văzut marea la 10 ani, când treceamîn clasa a patra. Luasem al treilea an consecutiv premiul întâi și cum locurile în taberele pionierești erau nu puține, ci  foarte putine pentru o școală de țară, cred că vreo trei sau patru locuri  pe vară și de care beneficiau  cei cu „rezultate deosebite la învățătură, disciplină și activitate pionierească”. Și așa, din trei sute si ceva de copii câți eram pe-atunci „generația ceaușeilor”,  eu eram cumva una din beneficiari. Mama și tata doar aflau sau mai bine zis li se aducea la cunoștință, la poartă,  pentru că nu prea dădeau pe la școală, aveau treburi, că fiica lor are  loc în tabără în fiecare an. Prețul plătit de ai mei era oarecum simbolic, cam cât o perechede pantofi Guban de-atunci, 36 de lei, restul fiind completat din fonduri speciale. Se adăugau cumpărăturile de plecare și de obicei atunci mă înnoiam deșcoală: trening, doua trei bluzite, săndăluțe, teniși, maieuri, șosete și ceva bănuți de buzunar, erau cele trebuincioase plecării. „Ai grijă mămică de ele că nu mai are mama bani să-ți ia altele.” Și aveam… Destul de băiețoasă, o rochitică nu prea avea loc în bagaj decât rar.  Cum cazarea și masa erau acoperite, o sută de lei erau mai mult decât suficienți să-mi cumpăr o înghețată la cornet, un cico sau o piersică pe care  le vedeam extrem de rar vara și cel mai ades cadouri pentru cei de-acasă.

Scormonind în memorie și încercând să-mi amintesc cu cine din școala mea am fost în acea tabără, cu ce profesor însoțitor, nu am putut să reperez oameni ci doar locuri și fapte. Și marea. Cu algele ei verzi și valurile ei înspumate… Cu mine încercând să învăț înotul și pentru că nu am reușit așa, de una singură cum imi imaginam că pot învăța de toate, m-am trezit undeva într-o infirmerie cu o doamnă în halat alb scoțându-mi algele din gât. „Uite,vezi? Asta pățești dacă îți imaginezi că te poți juca cu marea…” Nici astăzi nu știu să înot dar știu să mă bucur de mare și uneori să mă joc cu ea…

Banană, îmi amintesc perfect, am mâncat pentru prima dată în clasa a opta, primită de la nasa tatălui meu de botez, la un Crăciun. Primise și ea de la ginerele ei ofițer. Când mi-am dorit bunătăți mama a trebuit să plece la o școală de șase luni la București să-nvețe să facă ciocolată. Am suferit mult ca fetiță ce mergea pentru prima dată la școală și pe care nu avea cine s-o ajute să-și facă codițele în clasa întâi decât bunica. La un moment dat, când nu mai prididea de atâta trebă îmi puse pieptanul în mână: „vezi și tu bunică…”Acesta a fost prețul plătit și absolut necesar pentru a face loc în viața mea curei de dulciuri ce mi-a tratat copilaria ulterioară de amarul din ea… Dependența de dulciuri e ca oricare altă dependență. Mănânci trei ciocolate una după alta și tot  mai simți că e sărată de lacrimi…

Călătoriile exterioare au apărut în viața mea reală, deloc roză la un moment dat preț de vreo 10 ani, după ce mi-am recăpătat „abilitatea” de a visa. Mă-ntunecasem o vreme și acea etapă, realizez acum, trebuia arsă să pot renaște.

Mintea umană are capacitatea de a materializa. „La-nceput a fost cuvântul și cuvântul a fost Dumnezeu.” Totul e să crezi și să accepți ca fiind posibilă o atare chestiune. Și dacă crezi și dacă nu crezi, tot tu ai dreptate. Recunosc că și eu, devenită ulterior o ființă pragmatică, adultă, cu targhete de atins, propuse tot de mine însămi (har Domnului că m-am desprins din cercul lui „a fi angajat” spre cel de angajator al propriei vieți cum imi place mie să-mi spun, cu plusurile și minusurile sale, evident) nu mai reușeam să-mi deschid mintea și inima spre ceea ce știusem de copil: Că orice e posibil atâta timp cât crezi cu ardoare în acel lucru. Cert este că de-a lungul timpului i-am determinat și pe alții să creadă aceste lucruri chiar dacă inițial păream doar o naivă.

În Tenerife văd civilizație izvorâtă din scrum și cenușă la propriu. Insulă vulcanică, apărută din inima de magmă și foc a pământului dornic să așeze în ocean un tărâm de poveste.

Mai văd cum oamenii locului au știut să-și binecuvânteze singuri viața construindu-și autostrăzi pentru a putea aduce alți oameni care să se bucure alături de ei de ce au: nu doar zgură și cenușă cum era inițial.

Străzi întregi formate din piatră cubică vulcanică, ori dale tăiate din blocuri de stâncă de aceeași textură, ți se așează lapicioarele pașilor tăi ducându-te spre golfuri cu plaje, ori pietre de coastă, ori nave de pescuit, ori catedrale. Tu doar trebuie să te lași purtat, să curgi cumva odată cu norii pe care-i privești culcat pe nisip…

În zona portuară, constant câte două sau trei vapoare de croazieră sunt acostate mereu și aduc oameni veniți de pe tot mapamondul fascinați de Tenerife sau Grand Canaria.

 Mă gândesc că dacă la un moment dat nu aș mai ajunge fizic, as putea găsi sigur o formă pentru a fi cu inima.

Știu că mi-au rămas continente de atins, de trăit și simțit, dar exercițiul imaginației ce l-am deprins de copil mă va ajuta să ating poate și stele.

Copilul meu  mi-a spus la un moment dat acum vreo doi, trei ani în urmă niște lucruri ce s-au dovedit extrem de profunde pentru mine ( și mă simt binecuvântată să am așa copii)

„Mama, mintea ne minte…Nu te mai lua asa în serios! “și nu făcuse NLP. Eu am urmat mai apoi  doi ani de formare să mă conving și să-mi reamintesc cum să fac din ea, minte, un instrument de lucru cu mine și cu ceilalți  spre binele meu și-al lor cel mai înalt și i-am dat dreptate atunci doar pentru că oameni de știință s-au aplecat asupra problemei și m-au convins cumva mental.

Alteriori, regăsindu-mă eu pe mine,  îmi spun privindu-mă oarecum ca pe o ciudățenie:

– Mama, tu nu doar creezi o altă realitate în mintea ta, tu chiar trăiești într-o altă realitate.

Adevărat…De fapt, cea care e  Realitatea mea sau a ta, e valabilă? Eu vin și spun: ambele! Real este ceea ce percepi tu. TOTUL e la tine! Eu nu voi putea avea dreptate în ceea ce privește percepția proprie-ți realități. Dar aș putea să te ajut să ți-o definești și să te ajut să încerci să o schimbi dacă ea nu te duce tocmai acolo unde ți-ai dori.( Dar asta într-o ședință de consiliere.)

Și aici pescărușii, porumbeii, copii jucându-se pe străzi sunt la fel.

 Vegetația naturală e altfel. Destul de săracă și pitică, în marea majoritate formată din arbori pitici, cactuși și plante suculente, rezistente la zona aridă de coastă și care au prins rădăcini în zgura scuipată cândva de un vulcan. În lupta pentru supravețuire oamenii locului au creat zone întregi acoperite de sere si solarii în care își cultivă inteligent hrana. Inclusiv culturi bananiere controlate termic prin foliere pe deasupra lor ce determina gradul de coacere și gradarea acesteia în vederea unei recoltări succesive și continue. Panourile solare și eoliene le dau energia…

O bogăție de sortimente de legume mi-a fost dat să văd într-o piață ca un catalog cu tot ce mintea și-ar putea imagina că și-ar doriniște papile gustative.( vezi foto)

După Tenerife, Las Palmas-Grand Canaria a fost noua destinație.

Un oraș ca o perlă crescută în scoică, unde firul de nisip odată pătruns în ea, scoica, o determină să reacționeze prin căi doar de natură știută, și ca o formă de supravețuire împotriva vicisitudinei crează o substanță ce în timp, strat după strat în jurul firului de nisip se așează sideful, care va naște perla, inițial doar pentru a o proteja de corpul străin.

Așa imi imaginez că au apărut toate stațiunile de pe insulele acestea vulcanice. Perle născute în timp din zgură și cenușă prin slefuirea stâncilor neprielnice și aride inițial sfințite de mâna și mintea omului pentru a supravețui.

Dunele de nisip din Mas Palomas sunt un fel de El Dorado unde cutezători din lumea întreagă vin să descopere ineditul zonei. Asemănătoare fizic cumva celor ce le-am găsit in Peru, ori Egipt acestea m-au frapat prin „apariția” lor oarecum neașteptată. După ce am mers cu autobuzul, preț de o oră și jumătate pe ruta Las Palmas- Mas Palomas,  am coborât din el în inima stațiunii apoi am avut de petrecut la pas încă jumătate de oră și la o schimbare de directie pe o străduță relativ micuță ce ne-a oferit-o google maps, am avut senzația iminentă de teleportare în Egipt.

O energie asemănătoare celei de acolo, cumva primară și regeneratoare în același timp, ca o renaștere.

În apele oceanului Atlantic am ales să-mi las tot ce nu-mi mai slujește, gândurile ce mă sabotează sau orice alte forme de energie și vibrație joasă ce-mi împiedică zborul, în briza curenților veniți de pe ape mi-am șoptit dorințele de aproape sfârșit de an și noi începuturi.

 Așa au prins contur noi proiecte sau decizia fermă de a da formă celor ce așteptau de multă vreme, ca un balans între două lumi (vorba lui Octavian Goga- ziua negustor, noaptea poet).

Cum spuneam la un moment dat într-un interviu, călătoriile exterioare au venit în cazul meu consecința unei călătorii asidue spre mine însămi,  în sute, mii de ore de introspecție și studiind psihologia, de a mă reclădi și recupera pe mine cea pierdută la un moment dat, cea care știam că pot fi: un om mai bun în fiece de astăzi față de cât am fost ieri, cu cele ce am și-mi sunt îngăduite de acea forță mai presus decât mine să le împlinesc.

Astăzi încerc să dau mai departe spunând că viața„ m-a antrenat” să pot „antrena” și  pe alții ca și speaker motivațional, life coach, consilier de dezvoltare personală, NLP- terapeut și psihoterapeut (în formare și supervizare pe parenting, relații de cuplu și familie)

 Dacă ai avut răbdarea și curiozitatea de a citi și urmări cele expuse și dacă mi-ai citit de-a lungul timpului textele pe pagina mea de FB. și așteptai un blog unde să o poți face, a sosit momentul șă te invit ca pe viitor să urmărești  atât articole noi cât și evenimentele de dezvoltare personală ce le pregătesc imediat,  aici.

Aceste evenimente vor fi atât pentru tineri căt și pentru părinți, adulți ce-si caută echilibrul și bucuria de a trăi într-o lume tot mai plină de stres, femei care-și vor înapoi sufletul de atâta netrăire a propriei ființe, toate, le veți găsi pe pagina mea oficială www.oanatogan.com – care e în lucru-  dar și pe pagina personală de FB Oana Togan și pagina Terapie de Echilibru.

Voi încheia cu un citat drag mie: „ Nu vei putea alege când să mori. Sau cum. Vei putea alege doar cum să trăiești. Acum.” autor necunoscut.

                               Cu infinită iubire, lumină și binecuvântare a voastră, Oana Togan

Un gând despre &8222;Călătorii spre tine însuți – Tenerife și Grand Canaria&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s