Despre copiii noștri și inteligența emoțională

Despre cât de inteligenți emoțional suntem, nu ne-a întrebat nimeni niciodată. Suntem evaluați asupra inteligenței prin teste de IQ si totuși la rezultate egale,ceva face diferența.

Inteligența la învățătură nu te pregătește pentru vâltoarea sau pentru situațiile cu care te întâlnești la nivelul vicisitudinilor vieții. Un IQ ridicat nu este o garanție de prosperitate, bunăstare, prestigiu sau fericire în viață, pentru că școlile noastre pun accent pe capacitatea de memorare și stocare a informațiilor, ignorând inteligența emoțională, un set de trăsături, ce le putem numi caracter și care contează imens în destinul nostru personal.

Cu adevărat tulburător este rezultatul numeroaselor studii psihologice efectuate asupra unui mare număr de părinți și profesori care indică tendința mondială a generației actuale de copii de a avea mai multe probleme emoționale ca în trecut: sunt mai singuri și deprimați, mai furioși șimai nestăpâniți, mai înclinați să se îngrijoreze din orice, mai emotivi și mai agresivi.

Cele mai multe studii au fost făcute în Statele Unite, având în vedere costurile mari aferente efectuării acestora și pot fi extrapolate asupra copiilor și tinerilor de pe întreg mapamondul, inclusiv la noi în țară, limbajul tinerilor fiind acela al unei profunde „înstrăinări” în lumea „îngustă” și totuși atât de vastă a tehnologiei la purtător: telefoane, tablete ce au devenit o extensie amâinilor acestora.

O posibilă soluție la această situație ar fi fără nici o tăgadă pregătirea tinerilor pentru viață cuoferirea unei alternative de conectare la propria ființă și abandonarea pentru câteva ore pe zi a lumii tehnologice. Din păcate părinții au fost prinși în capcana oferirii copiilor lor a unui telefon performant de la vârste din ce în ce mai fragede cu prețul „cumpărării” acelor momente de respiro, odihnă cu ei înșiși. „Bine că stă liniștit să pot să-mi trag și eu sufletul” dar cu ce preț…

Ce scapa însă din vedere e aspectul că adolescența și copilăria sunt breșe de oportunitate pentru a forma obiceiuri emoționale esențiale care le vor domina întreaga existență și modul de viață..

În ceea ce mă privește am dorit să schimb ceva odată cu dobândirea acestei conștientizări și drept consecință am considerat oportună înființarea la Pașcani a unui centru local al Organizației Naționale Cercetașii României. În 2009 Scoala Altfel nu exista, dar am știut că cercetășia este alături de a fi voluntariat, educație nonformală, a învăța prin a face, cel mai ades în natură, empatie, școală de lidership și lista ar putea continua. America și state europene dezvoltate alocă anual sume importante organizatiei fiind cotată de interes public. Nu pot nădăjdui decât că va veni vremea când acest interes să existe și la noi.

Revenind la a fi inteligența emoțional, acest aspect pune în centru aptitudinile necesare pentru viață. Să fim capabili să ne stăpânim un impuls emoțional, să ghicim sentimentele cele mai ascunse ale celui de lângă noi, să știm cum să ne comportăm într-o relație de orice tip ar fi (socială, de prietenie, maritală etc.)

Aristotel spunea că e rară întâmplarea „să te înfurii pe cine trebuie, cât trebuie, când trebuie, pentru ceea ce trebuie și cum trebuie.” Tot el mai zicea că „problema nu constă în existența emoțiilor ci în felul în care dăm inteligență emoțiilor noastre”- Etica nicomahică.

Pe vremea când am descoperit cartea lui Dale Carnegie-„ Secretele succesului-Cum să îti faci prieteni și să devii o persoană influientă” locuiam în Brăila și destul de tânără la 25 de ani, am avut sentimentul că am descoperit o comoară și mă întrebam (cum mă întreb și acum) oare de ce acele noțiuni nu se predau în școli de la ciclul primar, gimnazial?

O populație sănătoasă din punct de vedere emoțional este fericită și mai greu de manipulat. Grijile sunt cauza în ce privește efectul devastator asupra performanțelor mintale de orice fel și anxietatea e care subminează intelectul. Pe moment acest aspect nu pare de interes național. Nu am nici o temere că preocuparea asupra acestui aspect va fi dezirabilă pe măsură ce tot mai mulți vom dezvolta o „trezire” în masă, și când masa critic se va atinge, lucrurile vor merge de la sine, natural. Îmi place să spun și cred cu tărie ca fiecare are exact ceea ce merită: caindivid, ca oraș, ca țară, ca planetă ( fară a fi prea pretențioasă formularea). E suficient să privim în jurul nostru, și vom avea imaginea a ccea ce suntem la nivel profund.

Despre ,, abilitatea” de a visa mareț, de a relationa ecologic cu toți cei cu care interacționăm, despre relatia cu noi inșine, despre ce reprezintă inteligența emoțională, recadrarea unor situații, acestea au fost și vor fi puncte de atins în workshopurile ce le-am derulat pe grupede tineri de liceu, tot ca voluntar. Un next level al activităților din cercetășie.

În urmă cu șaisprezece ani, în 2002 am cumpărat o carte fix în ziua în care am început să împachetez lucrurile la mutarea finală din Brăila spre locul de baștină, Dulcești –Neamț. Dacă nu știați se pare că atunci când mergi într-o librărie, cărțile te aleg pe tine și nu invers. Nu e ca și cum știu că am nevoie de titlul x sau y pe care îl command pe net, ori de oriunde.

Când vei merge cu prima ocazie într-o librărie, dacă îți vei da voie să te lași purtat de intuiție, te vei simți atras de fix ceea tu ai nevoie, asta dacă și ești pregătit să primești.

„Inteligența emoțională” a lui Daniel Goleman, se pare că m-a ales pe mine, dar abia acum patru ani am început să aprofundez conceptul de a fi intelligent emoțional. Deși o mai răsfoisem, se pare că eu însămi fiind „în lucru”, pe „șantierul autocunoașterii”, am regăsit-o când eram cu adevărat pregătită să o primesc. Nu mai auzisem până atunci de autor dar ce am regăsit peste ani stă scris: „La încheierea unei etape” 12.02 2002 și avea să capete un anume sens peste ani.

Copiii, adolescenții și tinerii de azi nu mai vor tomuri de noțiuni teoretice. Vor exerciții practice de învățare și de alfabetizare emoțională: „cum să reușesc să am succes și o viață împlinită.”

Alegerea unei viitoare profesii în acord cu sufletulși interesul propriu (și nu cel al părinților, al tutorelui) ar putea fi calea spre corectarea anumitor carențe în gestionarea emoționalului. Educarea procesului de asumare a propriilor dorințe, într-un mod ecologic pentru ei, cu consultarea psihologică pe orientare profesională ar putea fi în viitor un pas important în ridicarea unei noi generații de adulți conștienți, compleți și fericiți.

Revederea de Moș Nicolae cu ei (la interval de olună) mi-a bucurat sufletul și de la discuțiile despre visuri, obiective, relații și comunicare am trecut la alegerea inteligentă a viitoarei profesii, alegere bazată pe emoții care ne definesc sau ne-au definit din totdeauna doar că anumite programe, condiționări, limitări din familie, societate ne-au făcut poate să ne dorim altceva, ce ar putea să nu fie al nostru.

Să alegi să te faci polițistă pentru că ți-a plăcut sportul dintot deauna și vrei să te pui în slujba binelui, să alegi designul pentru că pictai când erai mică, ori mecanic pentru că-ți plac de copil mașinile, ori IT-ul …pentru bani- și asta a fost o opțiune, etc, toate pot deveni realitate pentru acești copii într-un orizont de mâine…