„Nu poți spune că iubești o lume dacă nu ai avut curajul să intri în ea și să o lași să te schimbe.”

Ieri, am scris aceste cuvinte pe profilul meu de fb, insta, privind fotografia mea din cabinet ce ti-o las azi și tie, aici.

Mă gândeam cât de recunoscătoare sunt pentru oamenii care îmi trec pragul, pentru curajul lor de a se deschide și pentru felul minunat în care viața, sau poate divinul, mă invită în universurile lor interioare.

De fiecare dată când ușa cabinetului se închide în urma unui om, iar eu mă întorc la mine însămi, realizez că s-a mișcat ceva în interiorul meu. Că am descoperit încă un colț de lume pe care nu îl cunoșteam. Că universuri paralele cu al meu m-au invitat să le explorez și, inevitabil, m-au transformat.

Am iubit oamenii și călătoriile încă din copilărie. Poate pentru că, atunci când ajungi în locuri noi, înțelegi că nu doar tu le descoperi pe ele, ci și ele te descoperă pe tine. Te ating, te modelează, îți schimbă perspectivele și lasă urme subtile în felul în care privești viața.

Dinamica din cabinet, cazuistica, poveștile de viață, traumele, dependențele, tulburările emoționale sau luptele tăcute purtate în spatele unor zâmbete aparent obișnuite sunt, în felul lor, astfel de călătorii. Iar dacă nu ai fost niciodată aproape de această lume, ai fi surprins.

Ai fi surprins să descoperi câtă putere există în fragilitate.Cât curaj se ascunde în spatele unei persoane care spune, pentru prima dată: „Nu mai pot.”
Câtă speranță poate exista în ochii cuiva care a trăit ani întregi convins că nu merită să fie iubit.
Câtă lumină poate apărea în cele mai întunecate locuri ale sufletului.

Fiecare om care intră în cabinet aduce cu el o hartă unică. Uneori, drumul său trece prin teritorii dureroase: abandon, pierdere, violență, anxietate, depresie, rușine sau dependență. Alteori, călătoria este despre sens, despre identitate, despre relații sau despre dorința profundă de a trăi mai autentic.

Îl însoțesc prin propriile labirinturi, respectându-i ritmul, tăcerile și momentele în care simte că nu mai poate face niciun pas.
Și poate că unul dintre cele mai mari privilegii ale acestei profesii este tocmai acesta: să fii martor la renașterea oamenilor.
Să vezi cum, încet, ceea ce părea imposibil devine suportabil.
Cum ceea ce era blocat începe să curgă.
Cum omul care a venit spunând „m-am pierdut” începe să își regăsească drumul către sine.

Există o credință tăcută conform căreia terapeutul este cel care oferă, iar clientul este cel care primește.
Adevărul este că transformarea se produce în ambele sensuri.
Desigur, rolurile sunt clare, limitele profesionale sunt esențiale, iar spațiul terapeutic există pentru cel care vine să fie ajutat. Și totuși, ar fi lipsit de onestitate să spun că plec neschimbată din aceste întâlniri.

Fiecare poveste îmi amintește ceva despre umanitatea din noi, din mine.
Despre fragilitatea noastră.
Despre reziliența noastră.
Despre capacitatea extraordinară de a ne reconstrui, chiar și după ce viața ne-a frânt în bucăți.

La finalul fiecărei zile, rămân cu recunoștința profundă că am fost primită, fie și pentru puțin timp, în universul unor oameni.
Și înțeleg inca o dată că iubirea pentru oameni nu înseamnă să îi salvezi.

Înseamnă să ai curajul să intri în lumea lor cu respect, cu smerenie și cu prezență autentică.
Să le fii alături suficient cât să își amintească faptul că drumul spre vindecare a existat întotdeauna în ei.
Iar apoi să îi privești cum pleacă, puțin mai aproape de cine sunt cu adevărat.
Știind că, într-un fel discret și profund, și tu ai devenit o altă versiune a ta.

De cele mai multe ori, merg în spatele omului care intră în cabinetul meu.
Nu înaintea lui. Nu în locul lui.
Ci în spatele lui, cu respect, cu grijă, cu prezență.

Îl însoțesc în lumi pe care poate nici el nu a avut curajul să le privească până la capăt. În povești vechi, în răni nespuse, în tăceri moștenite, în frici care au devenit fel de a trăi.

Și, de fiecare dată, când ușa se închide, nu mai sunt exact aceeași. Pentru că fiecare om care își deschide sufletul în fața mea îmi amintește ceva esențial: că vindecarea nu este o destinație, ci o călătorie în care avem nevoie să fim văzuți, ținuți și însoțiți.

Poate și tu porți în tine o lume pe care ai obosit să o cari singur.
Poate și tu ai nevoie de un spațiu în care cineva să meargă, pentru o vreme, în spatele tău.

Dacă simți că a venit timpul să intri cu blândețe în propria ta lume, te aștept în cabinet. Si daca simti, poti programa o intalnire la 0766639008

Ai grija de tine! Să-ți fie bine, să-ți fie frumos!