Sper să ai răbdare cu mine.

E final de an școlar și atât am amânat să scriu acest text ce se vrea scos la lumină că nu mai știu de ce ori cum, nu l-am mai scris până astăzi.

Am mai citit între timp două cărți gândind că dacă vrei să scrii bine, important e să citești mult, însă nici măcar despre asta nu e vorba. M-am „primenit” cu două cărți: „Cât timp infloresc lămâii” de Zoulfa Katouh   și „Iubirea” de Ocavian Blaga, pe care ți le recomand ca lecturi de vacanță din toată inima. Ambele m-au dus în cotloane ascunse ale sufletului meu și m-au înlănțuit atât de adânc încât mi-era greu să revin.

Mă gândeam retrospectiv, (deși îmi cunosc răspunsul) oare ce nebunie, dorință din mine, nesăbuință poate, m-a determinat să-mi neglijez pe alocuri cabinetul, munca mea de 10 ani de care pot spune că mă bucur și am satisfacții profesionale palpabile, și să mă inregimentez în sistemul de invățământ după încă patru ani de pregatire pentru acest lucru, paralel cu activitatea de cabinet.

Trebuie să știți din capul locului că nu iubesc sistemele și se pare că nci ele pe mine. Simt multă încorsetare acolo unde găsesc rigiditate, însă în ciuda acestui lucru, există nenumărate metode de manifestare.

Mi-am  dat demisia in 2010 dintr-un alt sistem, cel de sănătate atunci, după 20 de ani de activitate la patul bolnavului, regim de urgență, când am realizat cât de bolnav era acel sistem ce nu ma mai merita. Din 1989 de când am absolvit Liceul Sanitar, l-am văzut degradându-se sub ochii mei, trecând după cum viața mi-a dictat, prin mai multe orașe din țară.

De data aceasta însă, neavând contact cu sistemul de învățământ de la absolvirea copiilor mei, nu știam exact în ce „ma bag” însă am trăit recunosc, în primul an, 2024-2025 multe provocări. Dar cum nu renunț ușor de regulă, am continuat.

Mai chinuit si în perpetuă tranzitie ca învățământul, cu tot soiul de experimente, după cum viziunea menestreilor (a se citi ministrilor) de la educație au visat noaptea și aplicat a doua zi, nu cred ca a mai fost un domeniu așișdere.

Am găsit o „planetă” ce mi se dezvăluia sub ochi, din mers, alta decât catedrala în care speram să intru pentru a contribui mai mult decât de a primi.

Am aflat de exemplu, în ședința publică de la o doamnă ce statea pe scaunul de- alături, după primul examen de titularizare, ca elevii au 5 vacanțe,mai puțin bun simț, să mă pregătesc sufletește, dacă vreau să rămân în sistem pentru examene anuale perpetui din lipsă de posturi titularizabile și să mă rog pentru elevi potoliți, că-s „scurtcircuitați”de telefoane.

Pe unele refuzam să le cred, și ca o temerară ce sunt, mi-am propus să descopăr singură și explorez universul școlii în general și al elevilor în particular. La orele mele telefoanele stateau pe catedra iar celelalte lucruri s-au reglat de la sine, din mers sau cu mici intervenții unde a fost cazul, dar amiabil și în ton de respect total, profesor față de elevi și elevi față de profesor.

Patologia multă întâlnită în practică, m-a forțat să ies din cabinet și să mă îndrept către școală, acolo unde simțeam că pot contribui prin psihoeducație poate mult mai mult decât până atunci, mai ales în rândul tinerilor ce mi sunt atât de dragi și-i vedeam atât de dezorientați, lipsiți de încredere în ei sau preocupați de întrebări la care nu primeau răspuns, ori atinși de tot felul de dependențe.  

Adolescenții mi-au fost și rămas dragi încă din 2009 de când am descoperit in Cercetașie frumusețea lucrului cu copii, redescoperind de fapt și vindecând părți din mine rămase captive intr-o copilărie întunecată pe alocuri de neputințele adulților din preajmă.

În primul an, am avut 9 ore de inspectii la clasa, mi-am dat examenul de definitivat la final și titularizare, la o săptămână distanță. Când faci toate acestea la 22, 25 ani e intr-un fel, la 53, 54, e un pic diferit pot să-ți spun, asta dacă nu cumva ai susținut și tu un examn de 4 ore recent, din care ieși cu cicatrice pe deget de la atata scris și tot ai concluzionat că n-a fost suficient pentru câte cerințe și timp ai avut.

Anul acesta am mai dat două inspecții deși nu înțeleg  un lucru:  dacă ai definitivat recent, de ce măcar cinci ani nu ai fi păsuit de toată această risipă de timp, cu deplasări, energie și nu în ultimul rând neuroni. Felicitările primite la final de evaluatori și imbrătisarile ori aplauzele copiilor (au fost clase de gimnaziu) a finalul orelor m-au făcut sa zbor 80 km inapoi spre casă.

Când nimereștiîn cele mai vitregi momente ale  învățământului preuniversitar, e nebunie curată să vrei să faci asta. Mi-a spus-o oameni dragi, insă sper ca au înțeles demersul pentru care mi-am asumat acest parcurs. Unii au rămas nedumeriți până astăzi și le dau dreptate. „Dacă aș avea cum aveți dumneavoastră cabinetul, nu mi-ar mai trebui să vin ca debutant in invatamant, veci!”

In primul meu an de învățământ, dezamăgirile se înghesuiau una după alta, ca niște babe oarbe ținându-se parcă de mână.

 Nu despre ele o să scriu azi, o să scriu despre cum s-a văzut de la fereastra mea lucrul cu tinerii, deoarece ca terapeut,  copiii nu mă vor putea dezamăgi niciodată și pentru ei am venit la catedră.

Coli albe când vin pe pământ, se murdăresc de tot ceea ce societatea, părinții, școala pe alocuri , uneori sau mai adesea, scriu pe ele.

Am trăit în propria-mi copilărie neputințele unora și ale altora însă am rămas la premiza că o educație coerentă poate face diferența, indiferent câte revoluții tehnologice,  istorice, isterice, vor atinge sufletul copiilor noștri și de aici asumarea si a acestei misiuni.

 În educatia nonformala de la cercetasi am descoperit ce înseamnă vorba domnului Florian Colceag, cel ce educă excelența, ce înseamnă „predarea prin fascinație” și adaptată pe nevoile reale ale beneficiarilor sistemului de învățământ și nu cum cred unii prin politicile de invățământ incoerente pe alocuri, fără sens pentru copii si pentru părinti, atata timp cât la finalul ciclurilor de învățîmânt se adauga  ca procent majoritar,.. noi șomeri fără competențe reale de viață pentru a-și câștiga o pâine.

. A păstra ceea ce în e util și valoros din  modul tradițional de predare dar și a te adapta e realitatea anului de grație în care ne aflăm, in conexiune reală cu lumea in care tot adultii i-au aruncat pe copiii punandu-le niste unelte in maini (telefoanele) pentru care nici măcar ei insisi ca adulti nu erau pregatiti. Manipularea si spalarea creierelor de aici incepe. Produci o nevoie in piață, apoi ii faci pe oameni dependeti de aceasta. Vom vedea și cât de pregătiți sunt oamenii în a ști când să se opreasca din a folosi acest AI ce dezvoltă „lenea mentală”.

Daca vom privi poate prin sufletele proprii, vom putea cunoaște mai bine  adolescenții de astăzi, asta în caz că am uitat. Fost-am odată și noi tineri, adolescenți cu un sac de visuri în spate din care ne creșteau aripi.

Ale mele au fost cândva retezate si mi-am propus să ajut să le crească altora, așa încheind o socoteală mai veche între mine si Cer…

Am luat contactul cu ei și prin ei, adolescentii, cu lumi întregi uitate în mine la granița dintre conștient și inconștient și ce nu aveam să știu, a fost că fiecare contact ce l-am realizat cu fiece elev, mi-a reamintit de lumină, frumusețe, puritate, dezinvoltură, îndrăzneală, iubire dar și pângărire pe alocuri.

Incă nu știu dacă anul școlar ce va veni mă va cuprinde în el, însă ce am cuprins cu sufletul în acești doi ani la catedră, nu-mi va putea lua nimeni niciodată și mă simt mult mai bogată sufletește.

Acum mai mult ca oricând, tocmai pentru că tinerii sunt intr-un moment de aparent sau manifest dezechilibru, avem datoria morală de a contribui ca specialisti in ameliorarea acestui fenomen tot mai îngrijorător.

Am intrat și optat pentru profesor consilier școlar pentru că profesor psiholog, aveam să aflu, nu exista în organigrame. Înțeleg că vor să introducă, s-au dumirit într-un final că un consilier la sute, chiar si o mie de elevi, e un proiect derizoriu dacă îți dorești rezultate (insemnând desigur, foarte mult decat nimic acolo unde consilierii chiar își fac treaba pentru că am observat și unde nu) și că specialiștii în sănătate mintală sunt tot mai necesari școlii, cadrelor didactice, părinților.

Și as incepe cu o școală a părinților reală paralel cu a copiilor la nivel de psihoeducație. Pentru ca orice s-ar reflecta în comportamentul copilului, acesta nu e decat un simptom al familiei, depasită de situatie pe alocuri, dar și oglinda întregii societăți.

Astept și acea modificare a legislatiei prin care copiii să aibă dreptul să ceara acces la consiliere si psihoterapie de la 13 ani fara acceptul părintilor, care cel mai adesea, se opun accesarii de catre copii lor a acestor servicii cu  teama de a nu se descoperi ceeace de fapt declanseaza neplăceri si disconfort copiilor, insăsi familia de origine si ceea ce se petrece in ea, ori cred in stigmatul pus de o societate, nefamiliarizată inca cu mersul la psihoterapeut, ori în consilere psihologică. Incă mai cred cu tărie ca dacă s-ar face mai multă prevenție, numarul de locuri din spitalele de psihiatrie s-ar reduce și secundar costurile societății pentru recuperarea acelor persoane.

Sanatatea mintală si psihoeducatie vatrebui să devina un mast have dacă ne dorim să mai putem salva din viitor.  Potentialii „candidati” de azi, pe care ii vedem cu ochiul liber uneori, s-ar împuțina si am face tot ce se poate la nivel de preventie, fapt ce a scapat total din vizorul celor indrituiți să o facă.

Predând psihologia, am avut însă șansa oferita de divin, să fac și consiliere cu sute de elevi pe an, ora de oră, nu doar să predau psihologie.  Ce bucurie!

Cumva, o mână nevăzută m-a condus spre ceea ce-mi propusesem inițial și chiar mai mult decât atat.

Am predat psihologia în modul în care ca psihoterapeut am înțeles că ar trebui predată, mergând pe conținuuturile din programa scolară, desigur, dar nescâpând din vedere nevoile identificate în fiecare colectiv de copiii în parte.

Din ședințele de psihoterapie individuale cu copiii, dar și la grupuri, făcute anterior, mi-am extras direcțiile principale de acțiune în a mai salva din derapajele celor afectați de flagelul unei societăți ce se închină la tehnologie în detrimentul ei, departe de esența umană și Dumnezeu.

La începutul anului școlar i-am invitat pe elevi sa-mi scrie in biletele anonime ce asteptari ar avea de la materia pe care le-am predat-o, psihologie, dar si ce teme de interes au, ce si-ar dori să le ofere școala, profesorii, apoi la finalul anului scolar, le-am cerut feedback  cu sugestii de imbunatatire.

 Desigur, acolo unde au fost clase cu două ore de predare pe saptamăna timpul a fost prietenos si a permis parcurgerea a ceea ce mi-am propus, crearea unei conexiuni poate mai profunde,  iar in alte situații, am fost nevoita sa accelerez ritmul pentru cate simteam ca ar fi de oferit. Daca am reusit sau nu, timpul va confirma, extragandu-mi din prezent ceea ce ei mi-au oferit in biletele anonime sau nu, cum au simțit să o facă. Stiu, mai am multe de imbunătățit, insă per total se pare că m-am decsurcat. (vezi imaginile din aceasta postare)

Simt multă recunoștință față de toti elevii mei de la care am învățat și eu la rândul meu lecții extrem de valoroase în acesti doi ani ce au devenit minunati in ciuda tuturor provocarilor si din care aleg sa pastrez mai departe doar darurile (indiferent că au fost clase de profesională sau liceale, fie de profil teoretic sau tehnologic), pentru oportunitatea de a ma primi în universul lor interior prin tot ceea ce le-am propus la clasă, oferindu-mi la final feedbackuri din care mă voi împărtăși onorându-le iubirea de viață și frumos ce o au în inimile lor.

La final de an școlar, acestea sunt serbarea mea.

Pentru mine, având în vedere cât de departe au fost ori sunt membrii familiei mele, acești copii au reprezentat familia mea în iubire de viață și adevăr .Mă simt binecuvântată , la varsta ce o am, să pot alege doar ceea ce-mi place să fac, atat cât îmi va fi îngăduit de divin și simt că sunt pe cale, atât cît voi alege să fiu.

Să avem încredere în ei, în tinerii frumoși ai vremurilor noastre, păstrându-le frumusețea din ochi a vitorului că vor ști, dacă-i vom ghida corespunzator ca dascăli,  să descopere iubirea si măreția din ei înșiși și din afara lor alături de iubire infinită a divinității și a cunoașterii nelimitate.

Să ne fie bine, să ne fie frumos!