MENTOR ȘI DISCIPOL

Cu toții în această viața am fost pe rând mentor dar și discipol ori invers, discipol apoi mentor. V-ați gândit oare la acest aspect privind retrospectiv în viața voastră?

Personal acum câteva zile am trăit o revelație urmarea unei întâlniri providențiale, ce mi-o doream de mult timp și mi-a fost suficientă cât să declanșeze în sufletul meu avalanșe de conștientizări.

Adeseori mi s-a spus că am inspirat, că fără să știu, sau să-mi doresc, am fost mentor. Recunoștință vouă tuturor!

Pentru unii modul în care am plonjat cu extaz dintr-un registru , profesie , demers in altul/alta a născut controverse, pentru alții, i-a determinat să se întrebe și să mă întrebe de unde energia de a face aceste salturi în registre atît de diferite, apoi mi-au urmat exemplul.  Sunt multe astfel de persoane (colegi de breaslă, dascăli, cercetași, concetățeni etc) dar acum îmi amintesc cu precădere  două persoane, pe care am avut bucuria si onoarea sa le cunosc in periplul formarilor mele, una la modulul practitioner NLP, alta in cadrul unei scolii de formare ca și terapeut, ce au avut curajul să-și dea demisia din posturi importante, călduțe de conducere și relativ bine plătite de bugetar și să întreprindă pe cont propriu un business conform chemării inimii, după ce mi-au văzut cariera de după momentul demisiei din spital in urma cu mai bine de 10 ani.

 Astăzi discipolii și-au depășit cu  mult „maestra” și nu e nimic mai onorant și magic, din punctul meu de vedere.

„Cum?” sau mai bine zis: „de ce?” am urmat drumul asta de la asistent medical la antreprenor si acum psiholog ține cumva de mentorat și mentori?

Viața cu provocările ei mi-a fost mentor, adult fiind, apoi oamenii ce i-am întâlnit pe cale.  După ce mare perioadă din viață am acționat doar „conform”, un soi de rebeliune m-a stăpânit la vârsta maturității. Poate rămăsesem restantă adolescentei din mine ce a dictat tardive alegeri, dintr-un sentiment de descătușare din condiționările, convingerile și limitările impuse în perimetrul casei părintești, de a nu ieși din tiparul impus.

E suficient poate sa ne gândim la părinții noștri care invariabil, întru-un mod conștient ori inconștient ne-au fost mentori (primele modele în viața fiecăruia dintre noi sunt Mama și Tata) și noi le-am urmat ca discipoli.

Am preluat de la ei convingeri, obiceiuri, pattern-uri care in anumite  cazuri ne-au slujit în altele poate ne-au sabotat. NU e nimic bine sau rău, pur și simplu acest ciclu mentor-discipol la nivel parental există. Există chiar și în lipsa părinților, manifestat din direcția persoanei de atașament (bunici, tutore) către copil.

Isus însuși, modelul inimitabil încă pe acest Pământ, a urmat Tatălui Mentor si cei doisprezece apostoli i-au fost Discipoli. Intru-un anumit mod cred ca și pământenii l-au inspirat pe Isus în a transmite Tatălui cum e să trăiești in lutul dat, care-ți sunt provocările si trăirile , limitările ca muritor si trăitor de suflet intr-un spațiu carnal supus biologicului, supraviețuirii, instinctelor, fricilor, tentațiilor de orice fel și alchimia transcenderii din spațiul material către cel spiritual.

Asistent medical fiind am pus seringa-n mana câtorva serii de practicante la acea vreme și le-am ghidat spre practica reală de a administra medicamente injectabil si perfuzabil însoțindu-le efectiv la patul bolnavului și încurajându-le să facă efectiv procedur, onorând pacientul dar si pe ele însele dintr-un spațiu de empatie și rezonanță pentru suferința acestuia.  Am fost și eu cândva stagiară și adesea mi-am promis că nu voi face ceea ce, ca si comportament colegial, oglindeau colegele mai în vârstă imediat după revoluție. În 1989 la Sala de nașteri în Maternitatea Roman, am trăit multă umilință, ignorare, indisponibilitate de a ți se arata, ori a te îndruma.

Cu elevele practicante ce le-am avut in preajmă cândva, mă întâlnesc și astăzi pe stradă cu ele și-mi mulțumesc iar una dintre ele afirm cu mândrie că și-a depășit maestra, ajungând in funcție de top management și asta nu poate decât să mă onoreze. Asta am făcut și voi face și cu mai tinerii mei colegi studenți ai Facultății de Psihologie.

Când discipolul își întrece maestrul pe palierul său de activitate însuși Dumnezeu cred că se bucură!

Se spune adesea că atunci când elevul e pregătit, maestrul apare si nu m-aș fi putut nici o clipă să mă gândesc că la rândul meu aș putea fi inspirată de o discipolă căreia i-am fost mentor la un moment dat, cu 15 ani in urmă. Gândindu-mă la efectele întâlnirii cu pricina de care aminteam mai la începutul acestui articol, aș afirma că a fost transformatoare și plină de semnificație și sens.

Dacă rămâi în zona de EGO, de suficiență,  riști să nu mai poți evolua. Gradul de expertiză la care poți ajunge poate deveni fără să conștientizezi frâna însăși a evoluției tale.

„Știu că nu știu nimic” spunea Socrate și acesta pare a fi secretul Evoluției reale.

 Să fii mentor, și să te surprinzi învățând de la elevii tăi, pacienții/clienții tăi în cazul meu în instanța actuală, e geniul vieții însăși cu darul ei cu tot.

Un alt moment mult anterior celor evocate mai sus, îmi amintesc că era la finalul Liceului Sanitar, clasa a XII-a, înainte de susținerea Bacalaureatului și in autogara Roman, unde schimbam trenul cu un autobuz pe ruta Bacău-Dulcești către satul natal, am fost oprită de o mai tânără colegă de generală care m-a remarcat în mulțime, în forfota autogărilor de altădată, sâmbăta, și care întâmplare m-a marcat pentru mult timp și-mi vine acum în memorie.

Era cred cu 6 ani mai mică și a ținut să-mi spună că din clasa a 3-a mă urmărea și admira, de pe vremea când eram proaspăt numită comandată de unitate la pionieri pe școală și comună, în doar clasa a 5-a, premiată pe la concursuri si olimpiade școlare iar apoi când mi-a apărut un articol la Scânteia Tineretului in clasa a X-a și de care erau mândri foștii  profesori, consăteni și toată școala mea, umbla cu ziarul in ghiozdan.

N-am să uit niciodată năuceala, greutatea pe care acea întâlnire mi-a pus-o pe umeri, lipsa mea de reacție, consternarea,  dovada vie a faptului că nu știam să primesc. Probabil un „Măăă… bucur!” și acela nesigur, a fost unica reacție ce-am avut-o in timp ce-mi priveam interlocutoarea in gol.

Gândind la modul general, și analizând acum din perspectivă psihologică, așa comportament ni se trage din faptul că nu am fost educați să știm să primim. „A nu, lăsați, nu-i mare lucru!” spunem adesea în astfel de circumstanțe.

 A fi modest e un lucru absolut de bun simt (și aici cu ceva granițe) dar când vine ca si coping din familia unde sa iei premiul întâi în fiecare an nu e mare lucru pentru părinții tăi care nu vin niciodată la serbarea de premiere…poate fi. Ulterior femeie ajungând un astfel de coping te duce în bula in care și când primești un compliment de la un bărbat nu știi cum gestiona și ți se pare nerelevant pentru tine , poate exagerat, în loc să știi să primești Așa ajung bărbații la rândul lor să fie descurajați în a mai manifesta exprimarea de complimente și femeile incapabile să le primească, să se bucure de ele, ca o rostogolire a bulgărelui. .

Ca mamă, părinte, oare cum vei reacționa tu însăți dacă nu conștientizezi că e un tipar perfecționismul ? că niciodată nu erai destul/ă, că prin orice  făceai extraordinar tu nu doreai decât să capeți atenție și iubire din partea figurilor de atașament, în speță, din partea părinților  prea ocupați să-și rezolve conflictele lor interioare. Predictibil, nu-i așa?

În lipsa unei corecții a tiparului comportamental, procesată într-o terapie, poți duce zeci de ani această povară sau poți perpetua mai departe modelul părinților către copii tăi, la nivel inconștient, sau poate nu. Aceasta a fost una dintre tematicile dezbătute in ședințele, seminariile ce le-am susținut de-a lungul vremii sau în recenta tabără de dezvoltare personală pentru femei ce am susținut-o în luna august a acestui an. Mai multe detalii pe pagina personală de FB sau pe http://www.oanatogan.com

Concluzionând, Mentor poate să-ți fie un dascăl, un personaj dintr-un film, dintr-o carte, o figură inspirațională din imediata vecinătate, un om pe care poate l-ai întâlnit odată-n viață, un erou din benzi desenate, din Biblie, copilul tău, tu însuți!  Important e să amplifici rezonanța creată de clipă sau unitatea de timp corespunzătoare momentului de grație în mintea și sufletul tău, să capeți deprinderi habituale care inseminate zilnic să te ducă către obiceiuri sănătoase și excelență.

Discipol și mentor, mentor și discipol toți suntem deopotrivă la un moment dat în viața cuiva, fie că știm sau nu. Important e să onorăm clipă de clipă acest lucru și să-l consacrăm Mentorului nostru suprem, Creatorului, pentru a face din tot ce ne înconjoară o lume mai bună. Pentru ca Lumea, ești tu!

Cu dragoste de oameni și de echilibru, psiholog Oana Țogan.