Din seria „copilul interior”

Nu voi uita niciodată acea zi. Era în Split, în aceasta toamnă și imaginile ce le-am surprins pe camera telefonului încă mă urmăresc. Așa, pe timp de pandemie, când sunt îngrădite multe, mă și minunez cum s-au deschis cărările până acolo și înapoi, dar nu-i treaba mea asta, e a altcuiva, de care am aflat cum că ar avea El grija de toate, dar știi și tu asta, și daca nu știi probabil într-un anumit moment ai să afli. Mă minunez și acum cum o făceam și atunci, stand înfiptă în acea intersecție, de cele ce le văd. Și au fost multe de văzut.
Printre ele, o clădire barocă. Mergeam grăbită spre port, pe trotuare acoperite ca o jumătate de boltă de ramurile arbuștilor de dincolo de ziduri, arbuști încă înfloriți a sărbătoare, oleandri, smochini, mandarini, și atentă la waze-ul ce-mi dădea traseul, la telefon, îmi arunc privirea spre clădirea din fața mea și acolo rămâne. Mi s-a părut că una dintre acele ,,jumătăți de statui” lipite pe frontispicii eram eu. Și ca și cum cineva m-ar fi surprins recunoscandu-mă, îmi doream să plec cât mai repede însă acel cineva îmi spunea ,,Mai rămâi…”
Te vezi? Oare cât haos și zgomot inutil ai lăsat să intre în tine din afara ta și cât haos ai împrăștiat tu, după? Oare cât strigăt a rămas nestrigat și împietrit apoi în tine doar pentru că te-ai ,,educat” cum să ermetizezi acele ,,strigăte” și astfel, te-ai trezit de piatră?”
Mă recunoșteam eu pe mine cea dintr-un timp ce nu mai era acum al meu, și o duioșie fară margini puse stăpânire pe mine.
Vedeam cum secole de-a rândul oamenii au avut frici, temeri și angoase. Multe dintre ele au plecat odată cu cei ce le-au trăit, însă unele au rămas gravate, ca acestea în piatra, parcă anume să nu uitam de copilul invizibil din noi. El e acolo… și-și cere drepturile pe care adulții nu au avut timp să i le ofere, să-i observe eforturile disperate de a se face auzit. Astfel, recurge la o serie de acțiuni, mai puțin subtile și mai curând simbolice: tulburare de anxietate, depresie, adicție, comportamente agresive, insomniile și multe altele.
Am imortalizat momentul și am plecat gandindu-mă câte alte strigate de ajutor ale multor copii interiori din adulții acestor vremuri, strigă acum pe planetă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: