(Preambul de 1 IUNIE)

Acum două săptămâni o mămică avea să intre pe ușa cabinetului meu  de mână cu un copil cu  de șapte ani. Bineînțeles discutasem la telefon în avans și programasem această întâlnire, însă detalii privind problema de fond nu discutasem prea multe. În principiu doamna învățătoare recomandase că ar fi momentul să ceară și părerea unui specialist în legătură cu comportamentul copilului.  Acesta din urmă ajunsese în punctul în care la început îi scăzuse capacitatea de concentrare și atenție pe sarcini școlare la clasă, apoi refuzase să mai participe la ore, să vorbească, avea momente când rămânea pitit sub bancă  chiar în timpul orelor, mânca foarte puțin spre deloc, dormea prost, avea coșmaruri, facies palid, apoi apoi refuzase să mai meargă la școală. Dacă inițial tăcerea era doar  la școală, ulterior rămânea privind în gol, în tăcere și acasă.

Făcând anamneza cazului, aveam să aflu că situația  mai acută dura de cel puțin trei luni,  însă modificări comportamentale au fost sesizate de cel puțin un an de zile de când mama a decis să divorțeze nemaitolerând comportamentul soțului său  iar la școală  unul din colegi, cu un comportament agresiv, îl tachina în mod repetat.

Altădată adolescentă de 16 ani cu mama plecată la lucru în străinătate încă de la vârsta când avea doar patru ani jumătate, locuia doar cu tata, ocazional bunica, persoane indisponibile emoțional pentru copilă și aceasta din urmă a fost adusă de tatăl ei sub motivul principal de a refuza să mai comunice și să mai iasă din camera sa, să interacționeze. Crizele de anxietate, atacurile de panică, bulimia, au fost accentuate sub efectul pandemiei dezvoltând un comportament agorafobic.  Ulterior din analiza cazului mai profundă, (acum avea 13 ani) aveam să aflu că între 7 și 8 ani,  timp de un an de zile, două colege o șicanau  inițial, apoi o trăgeau de păr ca la final să ajungă ca în fiecare dimineață, să ocupe un loc în spatele școlii,  sprijinindu-se de zid  și așteptând să apară cele două colege pentru a-i aplica „corecția„ prin lovituri cu ghiozdanele. Și asta se întâmpla zilnic timp de câteva luni, consecutiv, până când a aflat sora ei mai mare cu 3 ani a adus la cunoștință cele întâmplate doamnei învățătoare.

Toate aceste exemple de mai sus vin să zugrăvească simptomele pe care ca părinte ce depistezi acest comportament la copilul tău, ar trebui să fie un semnal de alarmă. E vorba despre mult discutatul fenomen Bullying.

Mi-am propus să scriu acest articol pe blog, secundar activității avute cu copii din mediul rural, la o clasă de preadolescenți de clasa a VI-a (24 copii) în cadrul unui proiect „MINTE SĂNĂTOASĂ ÎN CORP SĂNĂTOS”.

La întrebarea adresată copiilor „Căți dintre voi ați asistat macar o dată la un astfel de eveniment, de bullying? Mai bine de jumătate au ridicat mâna.

Bullying-ul școlar este un fenomen umbrelă ce înglobează o serie de comportamente agresive prin intermediul cărora un copil se așteaptă să obțină apreciere, valorizare, atenție, din partea grupului de apartenență cel mai ades format din agresori ca și ei, este un factor de risc al abandonului școlar.

 Expunerea repetată la astfel de tratament duce la dezvoltarea a numeroase probleme de sănătate mintală, cele mai importante fiind: depresie, anxietate, tulburări alimentare grave: bulimie, anorexie.

Termenul de „bullying” vine de la cuvântul englezesc „bully”, care înseamnă bătăuș, huligan si este folosit ca atare și in limba romană. Se poate traduce prin agresiune, hărțuire sau intimidare.

Conform definiției, Bullying ul este un comportament repetat și intenționat prin care o persoană rănește, persecută și intimidează o altă persoană, prin diferite forme verbale: emoțional rațional și fizic.

În această scenă avem o VICTIMĂ și unul sau mai mulți AGRESORI și MARTORI.

Pentru a fi considerat bullying, comportamentul trebuie sa fie agresiv și să includă:

• Intenția: agresorul are ca intenție să rănească pe altcineva
• Un dezechilibru al puterii: copiii care-i agresează pe alții își folosesc puterea, cum ar fi forța fizică, accesul la informații stânjenitoare sau popularitatea – pentru a controla sau a face rău altora. Agresorul își alege victima care este perceputa ca fiind vulnerabila, slaba si nu se poate apăra singura. Dezechilibrele de putere se pot schimba în timp și pot să apară în situații diferite, chiar daca implica aceleași persoane.
• Repetiția: aceeași persoană este rânită mereu si mereu. Comportament de tip bullying are loc in mod repetat, mai mult de o data si are potențialul de a se repeta.

Bullying-ul include acțiuni precum amenințarea, răspândirea zvonurilor, atacarea fizică sau verbală si excluderea intenționată a cuiva dintr-un grup. De multe ori începe ca un joc, însă se transformă într-un abuz care poate avea efecte foarte grave. Fenomenul bullying poate avea loc oriunde – la școală, la locul de joacă, în cercul de prieteni, în familie, pe internet.

Statisticile demonstrează amploarea fără precedent a fenomenului pe care ca societate nu mai avem voie să o ignorăm, după cum urmează:

• 73% dintre elevi au fost martorii unei situații de bullying în mediul școlar; 3 din 10 copii sunt excluși în mod constant din grupul de colegi; 3 din 10 copii sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi; 1 din 4 copii a fost umilit în fața colegilor. (Conform unei statistici pe REALITATEA.NET din 30 ian. 2023).
• Aproximativ 50% dintre elevi au fost victime ale bullying-ului în şcoli, potrivit unui studiu Salvați Copiii România. Datele au fost centralizate de organizația Salvaţi Copiii, în urma unei anchete realizate în rândul copiilor și arată că 82% dintre elevi au asistat în calitate de martori la situaţii de bullying în şcoala în care învaţă, 73% în clasa în care învaţă, iar în grupul de prieteni 45%. Aproape jumătate dintre respondenţi (49%) afirmă că au fost victime ale bullying-lui, în timp ce peste un sfert dintre elevi (27%) admit că s-au aflat în poziţia de autor al actelor de bullying, arată datele consultării. Chestionarul a fost făcut online, pe un eşantion neprobabilistic, format din 4.449 de elevi, cu vârsta între 10 şi 18 ani. „Bullying-ul este un fenomen extrem de periculos, care traumatizează toţi actorii implicaţi: victima, agresorul şi martorul tăcut. Situaţiile de hărţuire şi violenţă paralizează reacţiile sociale normale şi lasă urme asupra sănătăţii emoţionale a copiilor. Este important să recunoaştem semnele, să vorbim cu copiii şi să desfăşurăm activităţi care să îi reînveţe să fie împreună, să se joace, să colaboreze şi să construiască relaţii sociale pozitive”, potrivit Gabrielei Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.
•  UNICEF, afirmă că: „Bullying-ul reprezintă și cea mai des întâlnită metodă de disciplinare aplicată de către părinți copiilor, prin ridicatul vocii și pedeapsă, alături de bătaie, violență fizică. ”

Fac parte din generația care a fost educată cu cureaua,  cu nuiaua,  conform principiului „bătaia e ruptă din Rai”,  sau „unde dă tata/mama crește”.  Cumva copiii ajung ca în mod conștient, să asimileze cum că un comportament agresiv poate fi firesc și obișnuit, doar mama cu tata nu-mi vor răul, mă iubesc, însă la nivelul inconștientului se dezvoltă mecanisme subtile de supraviețuire a acestor traume venite din abuz: fie el fizic, psihic sau emoțional.

Ajungem mari și deși ne promitem că „eu nu voi face ce au făcut părinții mei cu mine”, repetăm exact acele comportamente, în mod inconștient preluându-le drept modele învățate. Modelăm tipare de educație, iubire, referitoare la muncă, reportare la lume și viață în general. Copiii ajung să vadă lumea și să o interpreteze astfel prin ochii părinților săi. Din rândul acestor copii provin și agresorii dar și victimele bullingului.

Sub ce forme se manifestă bullying ul?

• Ești pus să faci lucruri umilitoare spre distracția altor copii
• Ești hărțuit, etichetat, amenințat.
• Ești deposedat de bunuri.
• Sunt răspândite in mediul fizic și on line despre tine zvonuri și informașii compromițătoare despre tine.

Psihoeducația copiilor făcută în școli, alături de părinți, din punctul meu de vedere, ar trebui să fie făcută cu titlu dacă nu obligatoriu, ca recomandare fermă.

Degeaba lucrez în cabinet cu copiii probleme grave, daca se reîntorc în  același mediu unde nu se schimbă nimic comportamental cu părintele.

În ceea ce mă privește, pentru un rezultat rapid și durabil, părinții fac parte din terapie. După primele 5 ședințe de evaluare și stabilirea programului terapeutic, prin protocolul agreat cu ei, vine (de preferat) atât mama cât și tatăl copilului, alături de alte persoane semnificative din viața sa, într-o ședință de evaluare a dinamicii de familie. Ceea ce se întâmpla cu copilul, e simptom, Simptomul Sistemului Familial. Întotdeauna!

Punctual iată despre ce am discutat cu copiii prin prezentare interactivă și joc de rol la această activitate de informare, conștientizare și prevenire a Bullyingului?

• Prin ce diferă o ceartă de o situație de bullying?

O ceartă are loc o singură dată și se sfîrșește, Bullingul reprezintă o agresare de mai mult timp și de mai multe ori.

• Care credeți că ar fi cauza?

Mediul familial descris anterior, lipsa de conținere emoțională a copilului și lipsa de aplecare asupra nevoilor acestora sunt cauze importante ce un copil cu comportament potential agresiv devine în cele din urmă agresor. Din rândurile acestora apare delincvența juvenilă și ulterior ei sunt cei ce „pupolează” penitenciarele pentru care societatea , noi toți dealfel, plătim costurile financiare secundare cu aceștia..

•  De ce credeți că agresează copiii?  ( copii a răspuns extrem de empatic „Ceea ce vede acasă, face și la școală” „se plictisesc” „nu au atenție”) Nu voi mai repeta, modelul preluat din familie de agresivitate e transmis și în egală măsură modelat.
• Cum se simt agresorii?

Cel mai adesea, prin acest comportament  agresorul  dorește să atragă atenția asupra sa,  popularitate, pentru a fi considerat  „cool”, acceptat și văzut în „gașca” celor „populari”, dorința de aprtenență la un grup.

Acești copii agresivi, au nevoi ce nu le sunt ascultate de nimeni. Un agresat, va avea potențial de posibil agressor la rândul lui mai devreme sau mai târziu.

• Cum se simt cei agresionați?

Răspunsurile copiilor: „Inconfortabil, umiliți, nejutați, singuri, triști, prost, neînțeleși, neiubiți, au teama de a nu fi înțeleși ”

• Ce atitudine iau în această situație și la cine să apelez? Ce poate face?

In prima fază ignor. Un agressor dacă simte teamă, furie, continuă intensificând comportamentul. E demonstat științific că agresivitatea crește când i se răspunde cu agresivitate. (Evit situațiile cu potential agresiv, certuri inutile). Sun la 112.

Cer ajutor!

In principal părinților. Dacă aceștia nu află, nu au cum să-și ajute copiii. Dacă e în spațiul de desfășurare al activității școlare de preferat să se adreseze învățătorului, dirigintelui. Dacă aceștia nu sunt în imediata aproppiere, prima persoană adultă: femeia de serviciu, gardinul, portarul, oricine. Important e să apeleze la cineva.

•  Cum pot opri o situație de acest gen ca  martor al unei situații de bullying?

Pe principiul: OPRESC, VORBESC, AJUT.

Dacă ceilalți copiii observă comportanentul modificat al colegului său față de cum îl știau anterior, cu emptie și apropiere să întrebe: „Te simt cam trist. S-a întâmplat ceva? Vrei să vorbim?” Respectând spațiul intim al colegului său. Cel mai ades acești copii sunt amenințați să nu spună nimănui pentru că dacă spun, vor avea de suportat consecințe grave. De aceea în cazul în care le e teamă să vorbească, copiii martori ar trebui să anunțe dirigintele, învățătorul sau părintele acelui copil și nu pe principiul, nu e treaba mea, nu mă bag. Dezvoltarea spiritului civic acum începe.

După procesarea traumelor copilului meu interior, (găsiți și alte articole aici, pe blog) de-a lungul vremii, mi-am asumat demersul susținerii copiilor sub orice forma îmi va îngădui Dumnezeu sa o pot face. Am început cu Înființarea cercetașilor la Pașcani, am continuat cu susținerea de ateliere de inteligență emoțională în școli și acum prin practica de cabinet, individual sau la grup.

După activitate am primit feedback de genul:

„Copiii au rămas profund impresionați și unii au rămas fff îngândurați. Trăim alte vremuri si  copii cel mai des nu au cu cine vorbi. Cei mai fericiți, cu portarul. Probabil unii au mari cicatrici și nu au putut vorbi și e de înțeles. Și noi părinții (unii) greșim.”

„Felicitări pentru tot ce faceți și succes. Una peste alta suntem o societate bolnavă și treburile se vor adânci din păcate. Creste sărăcia și se înmulțesc traumele noastre  sub diverse aspecte. Important sa lăsăm o speranță că binele va învinge.”

Întrebarea mai departe care se pune ce ar trebui să facă părinții și școala mai concret în depistarea precoce a astfel de cazuri? Cum să-ți dai seama că ai un copil cu bulling la școală și ce conduită să abordezi ca părinte.

Deschiderea copiilor spre a se arăta așa cum sunt, este imensă și dacă vom rămâne orbi la acest lucru, va fi o mare pierdere pentru noi toți ca și comunitate. Dorința lor profundă de a fi înțeleși, ascultați, de a ajunge la ei prin canalele lor de comunicare, de a pătrunde în lumea lor, este mai vie parcă ca niciodată. În ei e un clocot de inteligență, emoție, dorință de a fi, trăi și simți autentic încât numai dacă filtrul tău e unul cenușiu, nu ai cum să nu-i vezi.

Prin abilitățile fiecăruia dintre noi, ca adulți ulterior, ne putem aduce contribuția în societate și poți deveni un personaj activ, contributor și nu doar un beneficiar.

SĂ PRIVIM ÎN OCHII TRIȘTI AI COPIILOR DE LÂNGĂ NOI ȘI NU VOM ORBI NICIODATĂ!

LA MULȚI ANI FRUMUSEȚE, LA MULȚI ANI COPILĂRIE!