𝑷𝒓𝒊𝒗𝒆𝒂𝒎 𝒄𝒐𝒂𝒍𝒂 𝒂𝒄𝒆𝒂𝒔𝒕𝒂 𝒂𝒍𝒃𝒂̆ 𝒑𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒄𝒓𝒊𝒖 𝒔̦𝒊 𝒔𝒑𝒖𝒏 𝒂𝒅𝒆𝒔𝒆𝒂 𝒔̦𝒊 𝒄𝒍𝒊𝒆𝒏𝒕̦𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒎𝒆𝒊 𝒄𝒂̆ 𝒏𝒐𝒊 𝒗𝒆𝒏𝒊𝒎 𝒊̂𝒏 𝒍𝒖𝒎𝒆 𝒄𝒂 𝒐 𝒄𝒐𝒂𝒍𝒂̆ 𝒂𝒍𝒃𝒂̆ 𝒅𝒆 𝒉𝒂̂𝒓𝒕𝒊𝒆 𝒑𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒊̂𝒏𝒄𝒆𝒑 𝒔𝒂̆ 𝒔𝒄𝒓𝒊𝒆 𝒓𝒂̂𝒏𝒅 𝒑𝒆 𝒓𝒂̂𝒏𝒅 𝒊̂𝒏𝒈𝒓𝒊𝒋𝒊𝒕𝒐𝒓𝒊𝒊 𝒏𝒐𝒔̦𝒕𝒓𝒊: 𝒎𝒂𝒎𝒂, 𝒕𝒂𝒕𝒂, 𝒃𝒖𝒏𝒊𝒄𝒂, 𝒃𝒖𝒏𝒊𝒄𝒖𝒍, 𝒃𝒐𝒏𝒂, 𝒇𝒊𝒈𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒅𝒆 𝒂𝒕𝒂𝒔̦𝒂𝒎𝒆𝒏𝒕 𝒅𝒆 𝒍𝒂 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒂 𝒏𝒐𝒂𝒔𝒕𝒓𝒂̆ 𝒗𝒆𝒏𝒊𝒓𝒆 𝒊̂𝒏 𝒍𝒖𝒎𝒆.

Așa se face că atunci când în fragedă pruncie am avut lucruri dureroase de trăit, gen am asistat la dispute repetate între părinți, poate acte de violență, ne formăm ideea conform căreia lumea nu este un lucru safe, sunt pericole la tot pasul și capeți o îmbibare cu adrenalină, aciditate la nivelul corpului într-o cantitate peste media obișnuită. Și crești așa.

Ajuns adult cauți acele contexte ce-ți conferă satisfacerea acelei devenite „nevoi” de a trai cu adrenalină. Așa ajungi să practici sporturi extreme, să ai funcții, situații cu stres prelungit, trei joburi, te arunci în numeroase proiecte, pentru a-ți menține acel „standard” de îmbibare hormonală. Acel cocktail care te tine mereu în priză. Și ajungi să nu mai știi cum să te relaxezi. Mergi în concediu, dar îți verifici compulsiv mesajele, mailul, ai nevoie de stimuli pentru a te simți in formă. Dacă ești încă tânăr, nopțile cu cat au mai multă gălăgie, cu atât mai bine, a doua zi ești mahmur, obosit și după ce-ți revii nițel, o iei de la capăt. Nu mai știi cum să te relaxezi. Oare ce e aia? Cum se simte? Și faci încontinuu lucruri.

Nu este o generalizare,  fiecare are modul lui diferit de a-și completa peisajul acestei familiarități, însă așa ajungem sa decodificăm viața, prin felul în care absorbim ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

𝑪𝒆𝒊 7 𝒂𝒏𝒊 𝒅𝒆-𝒂𝒄𝒂𝒔𝒂̆? 𝑰̂𝒏 𝒂𝒄𝒆𝒔̦𝒕𝒊 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒊 𝒂𝒏𝒊 𝒅𝒆 𝒗𝒊𝒂𝒕̦𝒂 𝒔𝒆 𝒊𝒎𝒑𝒓𝒊𝒎𝒂̆ 𝒑𝒓𝒐𝒈𝒓𝒂𝒎𝒖𝒍 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒂𝒓 𝒅𝒆 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒂𝒄𝒕̦𝒊𝒖𝒏𝒆 𝒄𝒖 𝒗𝒊𝒂𝒕̦𝒂. 𝑨𝒑𝒐𝒊 𝒆𝒗𝒂𝒍𝒖𝒂̆𝒎 𝒄𝒆𝒆𝒂 𝒄𝒆 𝒏𝒊 𝒔𝒆 𝒊̂𝒏𝒕𝒂̂𝒎𝒑𝒍𝒂̆ 𝒅𝒊𝒏 𝒂𝒄𝒆𝒂𝒔𝒕𝒂̆ 𝒑𝒆𝒓𝒔𝒑𝒆𝒄𝒕𝒊𝒗𝒂̆.

𝑳𝒂 𝒊̂𝒏𝒄𝒆𝒑𝒖𝒕 𝒄𝒐𝒑𝒊𝒊𝒊 𝒂𝒖𝒅 𝒑𝒆 𝒑𝒂̆𝒓𝒊𝒏𝒕̦𝒊 𝒄𝒆𝒓𝒕𝒂̂𝒏𝒅𝒖-𝒔𝒆 𝒔̦𝒊 𝒆𝒊 𝒔𝒆 𝒔𝒊𝒎𝒕 𝒊̂𝒏 𝒕𝒆𝒂𝒎𝒂̆, 𝒏𝒆𝒅𝒖𝒎𝒆𝒓𝒊𝒓𝒆, 𝒇𝒓𝒊𝒄𝒂̆. 𝑺̦𝒊 𝒅𝒂𝒄𝒂̆ 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒂 𝒆𝒗𝒂𝒍𝒖𝒂𝒓𝒆 𝒂 𝒐𝒎𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒆 𝒖𝒏 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒖 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒏𝒖 𝒎𝒂̆ 𝒔𝒊𝒎𝒕 𝒑𝒓𝒐𝒕𝒆𝒋𝒂𝒕, 𝒐𝒓𝒊𝒄𝒆 𝒊𝒏𝒇𝒐𝒓𝒎𝒂𝒕̦𝒊𝒆 𝒖𝒍𝒕𝒆𝒓𝒊𝒐𝒂𝒓𝒂̆ 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒊𝒕𝒂̆ 𝒅𝒊𝒏 𝒎𝒆𝒅𝒊𝒖 𝒗𝒂 𝒇𝒊 𝒂𝒏𝒂𝒍𝒊𝒛𝒂𝒕𝒂̆ 𝒑𝒓𝒊𝒏 𝒂𝒄𝒆𝒔̦𝒕𝒊 𝒐𝒄𝒉𝒊. 𝑨𝒔̦𝒂 𝒂𝒋𝒖𝒏𝒈 𝒄𝒐𝒑𝒊𝒊𝒊 𝒆𝒙𝒕𝒓𝒆𝒎 𝒅𝒆 𝒕𝒊𝒎𝒊𝒛𝒊, 𝒍𝒊𝒑𝒔𝒊𝒕̦𝒊 𝒅𝒆 𝒊̂𝒏𝒄𝒓𝒆𝒅𝒆𝒓𝒆 𝒊̂𝒏 𝒔𝒊𝒏𝒆, 𝒇𝒂̆𝒓𝒂̆ 𝒊𝒏𝒊𝒕̦𝒊𝒂𝒕𝒊𝒗𝒂̆.

𝑰𝒎𝒂𝒈𝒊𝒏𝒆𝒂𝒛𝒂̆-𝒕̦𝒊 𝒄𝒂̆ 𝒇𝒂𝒎𝒊𝒍𝒊𝒂 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒂𝒓𝒂̆, 𝒄𝒆𝒂 𝒊̂𝒏 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒕𝒆-𝒂𝒊 𝒏𝒂̆𝒔𝒄𝒖𝒕 𝒔̦𝒊 𝒄𝒓𝒆𝒔𝒄𝒖𝒕 𝒊̂𝒏 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒊𝒊 𝒂𝒏𝒊 𝒅𝒆 𝒗𝒊𝒂𝒕̦𝒂̆ 𝒆 𝒄𝒂 𝒖𝒏 𝒂𝒄𝒗𝒂𝒓𝒊𝒖 𝒅𝒊𝒏 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒕𝒖 𝒑𝒓𝒊𝒗𝒆𝒔̦𝒕𝒊 𝒊̂𝒏 𝒆𝒙𝒕𝒆𝒓𝒊𝒐𝒓. 𝑺̦𝒊 𝒅𝒂𝒄𝒂̆ 𝒄𝒊𝒏𝒆𝒗𝒂 𝒗𝒐𝒑𝒔𝒆𝒔̦𝒕𝒆 𝒖𝒏 𝒑𝒆𝒓𝒆𝒕𝒆 𝒊𝒏 𝒓𝒐𝒛, 𝒗𝒆𝒊 𝒗𝒆𝒅𝒆𝒂 𝒆𝒙𝒕𝒆𝒓𝒊𝒐𝒓𝒖𝒍 𝒓𝒐𝒛. 𝑫𝒂𝒄𝒂 𝒆 𝒗𝒐𝒑𝒔𝒊𝒕 𝒊̂𝒏 𝒈𝒓𝒊, 𝒗𝒆𝒊 𝒗𝒆𝒅𝒆𝒂 𝒕𝒐𝒕 𝒊𝒏 𝒈𝒓𝒊, 𝒏𝒆𝒈𝒓𝒖, 𝒊̂𝒏 𝒏𝒆𝒈𝒓𝒖. 𝑻𝒆-𝒂𝒖 𝒄𝒓𝒊𝒕𝒊𝒄𝒂𝒕 𝒑𝒂̆𝒓𝒊𝒏𝒕̦𝒊𝒊 𝒅𝒆 𝒎𝒊𝒄 𝒔̦𝒊 𝒕𝒆-𝒂𝒖 𝒄𝒐𝒓𝒊𝒋𝒂𝒕 𝒍𝒂 𝒐𝒓𝒊𝒄𝒆 𝒑𝒂𝒔?

𝑨𝒄𝒆𝒔𝒕𝒂 𝒆 𝑰𝑴𝑷𝑹𝑰𝑴𝑨𝑹𝑬𝑨 𝑬𝑴𝑶𝑻̦𝑰𝑶𝑵𝑨𝑳𝑨̆ 𝒔𝒂𝒖 𝑽𝑶𝑪𝑬𝑨 𝑰𝑵𝑻𝑬𝑹𝑰𝑶𝑨𝑹𝑨̆.

Ajungi adult să fii  super performer și oricât de fain ți s-ar spune că ești, tu trăiești un sentiment de început. „Da, dar nu destul! Pot mai mult!”

Ai fost respins de mic, nu te-a dorit mama, tata, figura ta principala de atașament, vei face tot ceea ce-ți va sta în putință pentru a-i intra în grații și a-i demonstra că faci lucruri extraordinare. Sau, ca să arăt că merit să trăiesc, voi face superperformanță, top, CEO, și ce mai vrei, însă la nivel profund mereu ești incomplet, insuficient. Ai o nemulțumire constantă.

O mică doză de nemulțumire e OK, însă atunci când această doză de nemulțumire este constantă, persoana în cauză trece la „următorul nivel” și încearcă să adoarmă această nemulțumire cu ceva: alimente (Bulimia nervoasă- mâncatul compulsiv, poate părea nevinovat la început: dulce, muuult dulce) droguri de orice fel (alcoolul e cel mai la îndemână drog – în România e cel mai facil, ușor de procurat, atât la femei cât și la bărbați și din păcate amprentarea este extrem de adictivă), jocuri de noroc etc. prin care persoana în cauză amorțește ceea ce nu-i face plăcere. Si urcă cantitatea de drog direct proporțional cu stresul avut în viața sa.

𝑫𝒊𝒏 𝒄𝒐𝒑𝒊𝒍𝒂̆𝒓𝒊𝒆 𝒑𝒓𝒆𝒍𝒖𝒂̆𝒎 𝒗𝒐𝒄𝒆𝒂 𝒑𝒂̆𝒓𝒊𝒏𝒕𝒆𝒍𝒖𝒊, 𝒂 𝒖𝒏𝒖𝒊 𝒆𝒅𝒖𝒄𝒂𝒕𝒐𝒓, 𝒎𝒆𝒏𝒕𝒐𝒓, 𝒐 𝒗𝒐𝒄𝒆 𝒆𝒙𝒕𝒆𝒓𝒊𝒐𝒂𝒓𝒂̆. 𝑪𝒂̂𝒏𝒅 𝒗𝒐𝒄𝒆𝒂 𝒂𝒄𝒆𝒆𝒂 𝒅𝒆𝒗𝒊𝒏𝒆 𝒂 𝒕𝒂 𝒏𝒖 𝒆 𝒄𝒂 𝒔̦𝒊 𝒄𝒖𝒎 𝒕̦𝒊-𝒂𝒓 𝒔𝒑𝒖𝒏𝒆 𝒗𝒆𝒄𝒊𝒏𝒖𝒍 𝒂𝒏𝒖𝒎𝒊𝒕𝒆 𝒍𝒖𝒄𝒓𝒖𝒓𝒊 𝒍𝒂 𝒏𝒆𝒓𝒗𝒊, 𝒂𝒎𝒊𝒄𝒖𝒍, 𝒔𝒂𝒖 𝒐𝒓𝒊𝒄𝒊𝒏𝒆, 𝒂𝒄𝒆𝒆𝒂 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝑽𝑶𝑪𝑬𝑨 𝑰𝑵𝑻𝑬𝑹𝑰𝑶𝑨𝑹𝑨̆.

Stima de sine e diferența între cum te vezi tu și cum te văd ceilalți. Dar despre asta – într-un articol viitor.

Sunt curioasă: cum arată persoana ce ai conturat-o în mintea ta? Cui aparține 𝒗𝒐𝒄𝒆𝒂 𝒕𝒂 𝒊𝒏𝒕𝒆𝒓𝒊𝒐𝒂𝒓𝒂̆? Ți-e teamă să te arați așa cum ești și cine ești cu adevărat?

Vrei să-ți redobândești măreția din tine? Știi că ai multe de oferit oamenilor? Dacă da, te aștept să lucrăm împreună. Știu exact cum este pentru că am fost Acolo, unde nu aș vrea să mai fiu niciodată și știu cum se simte.

Lasă-mi în comentarii cum a ajuns mesajul meu de astăzi până la tine.

Zi plină de conștientizări să ai într-o viață prezentă. Ai grijă de tine!