”Dragă Eu (cel vechi),
Vreau să îți aduc la cunoștință faptul că mă aflu la un punct de cotitură din viața mea. De deciziile pe care le iau acum cu determinare și luciditate, vor depinde armonia și echilibrul interior, pe care le caut de ceva timp…. Mi-am făcut mult rău, prea mult timp și am dat vina doar pe cei din preajma mea. M-am complăcut în starea de victimă (există și aici o serie de beneficii). Însă nu am știut cum să caut în mine însămi blocajele care mă împiedicau să devin ceea ce îmi doream.
Lipsa iubirii și a efecțiunii după care tânjeam s-a răsfrânt încet-încet asupra mea; am ajuns, într-un final, să nu mă mai accept așa cum sunt și să nu mă mai iubesc. Și…m-am retras în compulsivitate. Astfel, viciul a devenit cel mai bun prieten al meu. Nu conta dacă eram prea plină, deoarece acest plin umplea eficient un gol din sufletul meu. Adicția mă asculta liniștită și nu mă judeca în niciun fel, așa cum făceau ceilalți. Mult timp am fost prietene atât de bune, încât nici nu-mi dădeam seama când afecțiunile somatice își faceau cuib în corpul meu.
Dependența de viciu era certă, o conștientizam, doar că nu găseam resursele să ies din ea și astfel, amânam momentul acela în care aveam să spun STOP! Mă întrebam de multe ori oare cum reușesc unii oameni să se lase dintr-o dată de fumat, alcool și alte dependențe? Pentru mine, ei reprezentau adevărații eroi. Pentru că cel mai greu lucru mi se părea să te învingi pe tine însuți.
Probabil că e necesar să apară un click în viața fiecăruia care să schimbe radical macazul. Același lucru s-a întamplat ulterior și cu mine. Cumva, nu știu cum, am apăsat pe frâna vieții și am spus: STOP! Până aici! Nu mai vreau să trăiesc ca până acum! Vreau să mă bucur de viață, de familie, de natură, de tot ce mă înconjoară și să nu mă mai las guvernată de frică și neliniște.
Mărturia mea nu ar fi completă dacă nu aș puncta rolul pe care Divinitatea l-a avut și îl are în viața mea. I-am cerut ajutorul în momentele de disperare și de angoasă și m-am abandonat cu toată încrederea în providența divină, rugând-o și cerându-i să acționeze conform voinței sale, și nu dupa voia mea. Abia în momentul în care am renunțat la deținerea controlului total asupra vieții mele și m-am încredințat Domnului, am cunoscut acea pace și liniște sufletească, care au sursă divină.
Și de atunci s-au întâmplat lucruri minunate cu mine și în familia mea, fiindcă mi-am dat voie să le văd.
Prin urmare, las în urmă pe vechiul EU, cu neîmplinirile, frustrările, neiubirea de sine și dependențele ei și îi fac loc cu încredere, bucurie și recunoștință noii „EU” care am început deja să devin”
Psiholog Oana Țogan 