Jurnal de călătorie în pandemie

Pentru cei ce mă cunosc cu adevărat, a mă considera un om cu adevărat liber nu este nicicum o fantasmă sau o orientare versatilă a vreunei imaginații zburdalnice. Sunt eu. Acum în avion după escala din Elveția spre Croația. Cu bilet doar dus…

De la momentul demisiei din sistemul de sănătate publică, pe 1 ian 2010 și pe cale de consecință a faptului că sistemul acesta nu a făcut decât în rare și puține ocazii diferența între o asistentă bine pregătită și promovarea ei, față de una mai puțin pregătită (ca să nu spun slab pregătită), dar ,,înțelegătoare” față de orice nevoie a șefului și tăierea fără milă a salariilor cu 25% a bugetarilor, (noi eram amândoi în aceeași barca, atât eu asistentă medicală cât și soțul ofițer, cu o rată la casă de 500 euro). Era prea mult, pierdeam mult timp, 12 ore tura într-o secție de Pneumologie unde colcăiau bacilii Cock la tot pasul și unde conducerea spitalului de atunci considera că o mască de persoană pe săptămână e suficient. Asta până să începem să cădem una câte una secerate la pat, pozitive, cum pică Mig-urile second hand ale armatei (hai că n-a mai picat de multișor, dar ați prins ideea). După ce au mai ieșit și bolnavi pozitiv Sifilis, hepatită B și C și SIDA, ne-au dat și mănuși. Ce să zic, o secție de boli contagioase cam cum e Coviduțul astăzi, dar doar cu protecție divină, neexistând de vreo alta natură. Mă încurajam pe-atunci gândind că cineva trebuie să îngrijească și acești pacienți și ,,cineva”-ul ăla sunt eu în acel moment. La fel de bine știam că nu e decât o etapă, că la pensie asistentă nu mă văd nicicum.

Privesc pufoșenia norilor ca în vis, de la fereastra avionului, și știu că aceasta imagine mi-am construit-o de copil, și de atunci tot zbor, din ce în ce mai rar în vise…

A contat pentru mine cea de-acum, ceea ce invocam mai devreme, acum vreo 18 ani? O, da! Astăzi binecuvântez acele experiențe ca pe o problemă de matematică cu multe necunoscute, semne de întrebare, paranteze rotunde, pătrate, acolade, ca cele din clasele gimnaziale ce păreau că nu se mai sfârșesc, dar cât de savuros era rezultatul verificat la finalul culegerii… (Gheba și Hollinger pentru cunoscători).

În prag de pandemie, apoi după, cochetam cu ideea căutării unei slujbe, de profesor psiholog și consilier școlar, apoi de profesor de economie, ori de educație antreprenorială și chiar am făcut demersuri, bineînțeles paralel cu munca de la cabinet și din firmă. Sunt zone în care până acum mi-am adus aportul ca voluntar, contributor, dăruitor de carte și cred că m-ar fi înseninat interacțiunea cu tinerii. E limpede că nu neapărat acea sumă de bani obținută ca remunerație ar fi considerat motivația, cât dorință de a dărui din cunoștințele, abilitățile și experiențele de viață acumulate până acum. În antreprenoriat mi-e destul când mă gândesc că am deschis și închis pe rând, în diverse circumstanțe 11 magazine, puncte de lucru cu toată logistica și hârțogăraia aferentă. Îți trebuie o doză de nebunie pentru asta și mi se spunea adesea că o am din plin.

Har domnului, toată acesta conjunctură de pandemie a deschis oportunități de neimaginat în urmă cu ceva vreme, și on-line-ul e soluția pentru multe meserii din C.O.R. Inclusiv cele de coaching și psihoterapie pe care le țin cu clienții și pacienții mei.

Visam de multă vreme, și mi-am promis de la 30 ani, (când aveam 3 joburi, cam ca acum) că la 50 voi lucra 3 zile pe săptămână, în timp ce voi călători prin 3 țări. Ca acum: România, Elveția cu destinația Croația. Și voi scrie. Mai mult pentru mine decât pentru viitorime. Ca o consemnare a trecerii mele, din cu totul altă perspectivă decât cea terapeutică de pe urma căreia s-a născut prima mea carte (,,ce demodat!” ar putea spune unii) de poeme – Obsesia luminii.

Mă las surprinsă de propria-mi libertate: ,,Mâine voi fi la mare!” îmi spun și  chiar sunt, apoi : ,,Unde mai pot face plaja?” și plec, gen Croația acum. Și ce minunat este să fii și așteptată acolo…

Aeroporturile sunt însă singurul factor ce-mi destabilizează realitatea proprie, de scriitoreasă plecată într-o incursiune cu cărări și drumuri spre Sine, din postura unui observator permanent ce-și relevă viața sub forme și aspecte nebănuite până acum. Agitația și tumultul specifice unei epoci apuse, îmi oferă gratificarea în liniștea cernută odată cu împăcarea unui ego exacerbat altădată.

Oamenii sunt puțini și doar lucruri stringente par a-i scoate din casă, cursa București-Basel pare rata ce duce muncitorii la lucru și țiganii lăutari la vreo chermeză. Probabil cei mai de pe urmă au auzit că Elveția e o țară bogată și s-au reorientat și ei din Balcani. Fac ,,reconversie profesională”. De la furatul sub fuste din magazine la cerșit pe străzi ori invers. ,,Vin băieții la cașcaval!” aud pe cineva în spatele meu. În fața mea, îndreptându-ne spre recuperarea bagajelor, se bălăngăneau unul de celălalt cu țigările aprinse, (ce daca șvaițerii ăștia au reguli, ne p. pe ele reguli) cei doi par coborați dintr-o peliculă de-a lui Kusturica.

Unul are acordeonul pe-un umăr, iar celălalt, nu mai înalt de 1,50, cară un rucsac imens din care, în partea de jos, ieșeau niște picioare umblătoare. Are și izopren. Mă gândesc că se instalează la cort. Billions stars.

Recuperez bagajul și caut toaleta. E musai! De astă noapte, la ora 3 când am coborât la Otopeni din autocar, speram la moment. Acum e posibil și ușuratul mi s-a părut o mantră a fiziologiei dusă în metafizic. Când să-mi iau rucsacul pe umăr, vad în colțul cabinei de toaletă un covoraș de rugăciune arabesc colorat, predominant roșu și portocaliu, împăturit frumos (așa cum avusesem destule ocazii să văd, din Maroc până în Egipt ori Dubai, cu ceva pagini ce semănau a testament scris curat și îngrijit de mână. L-a uitat cineva gândeam. Brusc îmi treceau prin fața ochilor toate filmele de acțiune văzute de-a lungul vieții, cu atentate, bombe, otrăviri cu pulberi pe obiecte personale, dar știind cât de sacru e covorul de rugăciune pentru un arab, risc și despachetez grămăjoara. O borsetă, în care erau carduri de călătorie locală, era o țiplă cu un suportul de cartelă telefonică din care lipsea cartela telefonica,  un telefon Samsung J7 cu încărcător, diverse flacoane cu soluții lichide ori gelatinoase, pe care evident scria în araba și ceva scule. Semănau cu cele de mecanică fină și ceasornicărie ale soțului meu care repară cu pasiune pendule ori orologii vechi. Finețe și precizie, rezultă, bombă artizanală. O factură cu chitanță pe un nume și o fotografie a unui bărbat cu vârstă de aproximativ 35 de ani. ,,Procesorul central” dă opțiuni. Poate a fost uitat de un domn și acum nu-și mai amintește cabina de toaletă, sunt multe într-un aeroport. Dar ce să caute în toaleta de femei? Poate a intrat travestit? Poate sunt lucrurile personale ale unei femei iscusite cu o borsetă mai masculină în care păstra fotografia iubitului. Mă spăl pe mâini, dezinfectez, ritualul obișnuit, și cum nu am mănuși iau șervețele de hârtie și împachetez pachetul mai bine, și-l lipesc de geaca de piele, la subțioară, încercând să am tot mai puțin contact cu el. Regret că nu i-am făcut o fotografie înainte să-l predau unei doamne la un magazin. Tot întrebând-o de ”security”, nu înțelegea, pe păsăreasca mea englezistă, că vreau să aduc la cunoștință împrejurările. ,,Stay here, I will call the police”. ”Sorry” dar am de prins un alt avion. Revenind să cumpăr mască ,,autorizaten” doamna m-a asigurat că a fost preda t ,,coletul” poliției. Doamne-ajută gândesc și purced spre poarta 27 unde erau chemați ,,all passengers for the flight to Split”, adică inclusiv eu și gândesc că e un debut demn de o călătorie de la care nu aștept nimic, cu bilet luat doar dus, ci doar mă las surprinsă de Univers bucurându-mă de libertatea absolută pe care ți-o poate da o viață în care ,,programul” e la dispoziția creatorului ei… un suflet liber.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: