Din motive lesne de înțeles, acum la câteva zile de la înmormântarea ultimului meu părinte, tatăl meu, (duminică) am luat decizia de a amâna lansarea de carte, mai exact a volumul de versuri „Obsesia luminii”, ce era pe rol.

S-a muncit mult la această carte și o perfecționistă cum mă știți cei apropiați, mereu va mai avea ceva de îmbunătățit, de adăugat și cu toate acestea probabil mici erori tot vor mai exista. Cu cât te străduiești mai mult parcă cu atât mai mult îți pot scăpa erori aparent destul de evidente. Gata! Nu mai pot schimba nimic, comanda e dată de marți la tipografia din Iași. Urma să anunț astăzi evenimentul pe FB și instagram pentru 28 sept. la ora 10 în holul de la parterul Primăriei Pașcani, intrarea dinspre catedrală și parculeț. E o energie minunată acolo!

De la culegerea în pagini a textelor din foi, caiete disparate , agende și tehnoredactare, la grafica făcută special pentru poeziile din interiorul cărții până la chestuni secundare unui astfel de eveniment, toate au necesitat muncă, timp și efort pe lângă multe alte obligații sociale, cursuri, alergări spre spital, la tata, examene ori chestiuni administrative. Mărturisesc că din punctul meu de vedere a meritat fiece gănd și strop de energie pus acolo și nu pot decât să-mi doresc ca voi, cititorii mei să considrați același lucru și să primiți cu inima deschisă toate cele câte vor dori să vină către voi, pentru voi. Mi s-a spus la un moment dat de către colaboratorul și sfătuitorul meu, el însuși om de litere: „e păcat să le țineți doar pentru dumneavoastră…” și așa am decis să împart cu voi fărâme de suflet.

Jacques Salome, „mentorul” meu în literatură psihologică spunea într-o scriere că fiecare carte are mai mulți scriitori: cel care efectiv o scrie și cei care o citesc, fiind fiecare, el însuși un scriitor în sufletul său, scriind în inimă cele primite din paginile cărții.

Astăzi e joi, am marea în fața ochilor mei la aceeasta oră și o privesc din fotoliul de la fereastra camerei de hotel din Mamaia. E atât de aproape de ochii, inima și sufletul meu. Găsesc că-mi seamănă. Mi-era atât de dor de ea… Se zbuciumă mult marea, e cam rece, soarele azi nu și-a făcut apariția deloc și consider aceasta o bună oportunitate de analiză și luare a unor decizii pe termen scurt, mediu și lung.

Ieri a fost minunat! Am făcut plajă, am citit o carte, am reîntâlnit vechi prieteni și a fost ziua de naștere a soțului. Întrebându-se mai mult retoric, știind de cele câte derivă după o înmormântare „oare voi face o jumătate de secol de unul singur într-o cameră de hotel, între cursuri?”, am decis ad-hoc să anulez câteva puncte din agenda săptămânii, să deleg ce se putea și să-l însoțesc spre Constanța întrucât vineri noapte va zbura din nou spre America.

Nu odată ritmul meu de muncă și de viață a scăpat parcă din jgheabul timpului și mi s-a părut că trăiesc într-o zi lucruri cât pentru două, săptămâni cât luni și ani cât o viață. Așa am ajuns la sublima concluzie că dacă dorești, și-ți asumi lucruri, poți trăi mai multe vieți într-una singură.

Înțeleaptă ca întotdeauna și așa cum o știm de mii de ani, marea mi-a transmis să nu uit să-mi onorez clipa prezentă și tot ce-mi oferă atunci când totul e zbucium, să-nvăț să curg și astfel voi atinge limanele talazururilor lumii cu stropi de lumină pe creștet.

Fiți binecuvântați oriunde vă aflați, și pentru că timpu-mi îngăduie de acestă dată, vă voi pregăti lucruri inedite pentru o lansare de carte, ce va avea loc la inceputul lunii noiembrie în cadrul săptămânii culturale „Zilele Mihail Sadoveanu” la Pașcani și la Iași în săptămâna imediat următoare.

Cu infinită iubire și recunoștință, Oana Iacob Țogan.