ANOTIMPURI.

Se întămplă ca la un moment dat, indiferent cât de mult te străduiești, căt de mult lupți să te reinventezi, în viața de zi cu zi, de familie, în afaceri, la locul de muncă,să-ți spui: gata, până aici! Eu ies! Mă dau bătut!

Și nu e poate nimic mai dureros decăt să-ți vezi munca, strădania, energia, nopțile nedormite, luate de apa…

Te întrebi din nou și din nou: unde am greșit? Ai resetat de mai multe ori, ai dat delete și de la capăt, ai acceptat că nu e doar soare pe cer, mai sunt și nori și furtună, că totul în jur nu e decât o adaptare continu ă a unui prezent continuu și totuși…

Dacă ai ajuns aici, unde și eu am fost de nenumărate ori, am să te rog să-mi permiți sa-ti ofer o nouă perspectivă: e normal să fie și așa. Da, da, e absolut normal!

Ciclurile vieții noastre sunt ca și anotimpurile, regeneratoare. 
În primăvară, înflorim. Totul e plin de viață, suntem animați de o energie nebănuită, neînțeleasă, necunoscută dar tot ce contează e bine că o avem. Nu contează de unde e și-n ce fel o avem, bine că a venit și-o avem, e-a noastră și activarea sinelui nostru ne duce la cote nebănuite și orice gând de construcție se materializează aproape instant. Familia, afacera, casa, curtea, gradina,balconul:0, toate înfloresc! Nimic nu pare să-ți stea în cale! Și cât de minunat e totul! Toate ideile se leagă între ele și una conduce spre cealaltă din mers dând o nouă perspectiva la care inițial nici nu imaginai c-ar pute avea contur…E mult soare pe cer!

Si-apoi… vine vara! Toate roadele muncii tale cresc, unele se coc, e o stare de plenitudine și de abundență pe care nu ai mai trăit-o, și e firesc să fie așa, să te bucuri de tot ce ai semănat în primăvară. Parcă și-n alți ani ai semănat, dar cultura nu a fost niciodată ca acum. Probabil ai semănat la timpul potrivit, probabil ai udat dacă a fost secetă, ai contribuit cu ceva la creștere, ai găsit oamenii potriviți cu care să muncești, ai fost acolo, zi- lumină, neobosit și meriți din plin să te bucuri.

Apoi, vine toamna. Recoltezi. Preț de două anotimpuri nu ai cunoscut odihna, știai că va veni un moment în care îți vei mulțumi că ai muncit cu atâta ardoare, elan și nesomn și poate pe alocuri te dureau toate, fiece fibră a corpului tău.

Toamnele vin mai așezate. Ele nu te grăbesc decât în măsura în care întârzii să-ți duci recoltele in hambare și cifrele în conturi. Acum, fructele muncii se mai și gustă, se testează sortimente, alegi soiurile cele mai productive și se aleg formule pentru ciclul următor de producție. Renunți la ce e de renunțat, ce nu ți-a slujit, nu a funcționat și păstrezi tot ce-ți poate folosi pe mai departe. E atât de simplu să bucuri de toamnă și de tot ce ea e dispusă să-ți ofere!

Iernile? Iernile vin spre odihnă, spre celebrarea solitudinii și a gândului măreț ce va renaște la primăvară. Nici iernile nu se grăbesc. Aduc cu sine genune de intuneric și zăpezi pentru a ocroti pământul fertil ce va renaște la primăvară. E timp pentru meditație și reîntregire și pentru croirea de noi planuri sau îmbogățirea celor vechi ce-au dus la reușite.

…Așa au funcționat de milenii pentru străbunii noștri aceste pământuri ani după ani și poți înțelege profund acest lucru dacă citești în limba română acest text.

Cele patru anotimpuri prin clima lor temperat- continentală au dat posibilitatea ca noi să putem valorifica și să ne putem bucura de frumusețea diversității anotimpurilor laolaltă cu păsările cerului și tot ce ne înconjoară, oameni, ape, plante, vietăți, pământ și cer.

Dar ce se întâmplă? Se întâmplă un paradox!

În goana noastră după agoniseală, în fuga continuă după scopuri și obiective bine propuse, bine targhetate, ne pierdem pe noi și sensul a ceea ce suntem noi: creatorii propriei noastre vieți și că este vorba despre noi. Și ne minunăm că lucrurile nu se mai leagă și că drumurile parcă se închid. Nici nu mai știm că există anotimpurile sau la ce ne-ar servi să știm?!

Ne întristăm când după atâta turbo, nimic nu mai iese ca înainte, nimic nu se mai leagă, ne pleacă oameni de lângă noi și ne trezim în toată măreția construcției noastre singuri și fără energie. Familia, ai tăi dragi par dintr-o dată să vorbească o altă limbă decât cea în care încerci să le explici cât de mult muncesti tu și cum ei, niște nerecunoscători, nu prețuiesc.

Cunoști? S-ar putea să-ți pară cunoscut. La mine a fost exact așa.

Dar oare Tu știi în ce anotimp te afli? E de semănat ori de cules? Ori poate e iarnă și-ar fi potrivit să te odihnești un pic. Tu cu tine, înlăuntrul tău. Te-ai uitat pe fereastră? E zi ori noapte, e soare, sunt nori pe cer?

Dacă nimic nu pare să se mai lege, dacă avalanșa gândurilor e ca un carusel ce se învârte continuu, continuu, și-ai vrea să-l oprești, gândește-te la un anotimp. Închide ochii și fă pe acea imagine un stop cadru și privește-te pe tine în acel anotimp. Poate fi cel în care te-ai născut, sau poate cel în care te-ai căsătorit, cel în care a apărut pe lume primul copil și vezi ce anume are să-ți transmită, ce simți?

Anotimpurile vin și trec fără să le pese de ani. În curgerea lor, anii nu reprezintă nimic. Contează doar clipa prezentă și parfumul sau aroma anotimpului. Ce-am trăit, simțit și iubit.

Privind pe fereastră, spre anotimpuri, dacă la tine e o perpetuă furtună ai curajul să te ridici de-acolo de unde esti si să privești cu luciditate prezentul? Cu acceptare și iubire, e cel mai potrivit.
Saau, mai există o posibilitate: să te privești dintr-o poziție exterioară ție, cu obiectivitate și detașare.

Poate e iarnă și tu ai de semănat, și te încrâncenezi că nu găsesti oameni cu care să-ți semeni câmpul. În timpul tău s-ar putea să fie un pic altfel și nu neapărat oamenii sunt de vină și-i acuzi că nu le place să muncească, că nu le pasă de tine și de munca ta, ei pur și simplu sunt într-un alt anotimp.

Poate doar tu esți la semanat în vifor și poate doar tu vrei să ari câmpul și nici măcar nu realizezi că e ger și te minunezi de ce ai sentimentul că ai inghețată inima și nimic nu pare să te mai încălzească: nici caloriferul de-alături dat la maxim, nici copii, nici câinele, nici soțul/ soția, nici conturile, nimic…

Am fost în atare situație de destule ori în această viață să pot astăzi să-ti mărturisesc cât de greu îmi era atunci să accept starea de fapt. După construcții de ani, după ce am crezut că am ales din infinit adevărul, să realizez că ce construiesc după un timp se prăbușește și că totul se petrece dintr-o cauza deloc exterioară mie.

Am avut nevoie de timp să accept că realitatea mea e doar a mea și că dacă a altcuiva e alta nu înseamnă că nu funcționează sau nu există. Nu funcționează pentru mine și doar pe harta mea mentală nu există acea realitate.

Am mai învățat că dacă construiesc ceva și după un timp acea construcție se prăbușește, înseamnă că ar fi o alegere să renunț și să o iau de la capăt decât să cârpesc.

După îndelungi suferințe am învățat să privesc anotimpurile dinlăuntrul meu în acord cu cele din afară schimbând proiecția și am învățat să iubesc anotimpurile indiferent de culoarea lor si de gradele Celsius pe care mi le oferă.

Am învățat că fiece anotimp poate fi privit ca un nou si neașteptat început ce are să-mi spună o poveste.

Am învățat că orice capăt de drum dintr-un anotimp e începutul unuia nou și că dacă doresc pot retrăi primăvara învățând lecția ei și nemaigândind că am pierdut timp. La mine e alegrea.

Orice anotimp e pentru tine acolo, dispus să te învețe ceva, să te apropie mai mult de tine însuți și că nimic din exterior nu poate schimba soarele ce-l porți mereu cu tine, în sufletul tău.

E o alegere să renunți sau să o iei de la capăt. Mereu și mereu. Nimic nu te oprește decât propria inerție. Tot ce ne este dat e cu un scop.
Oricum ar fi situația în care te afli, dă-ți voie să vezi care e plusul acolo și vezi unde te-ar putea duce, în armonie totală cu anotimpurile și cu propriul tău anotimp..

Cu infinită iubire și recunoștință, Oana Țogan by Terapie de echilibru