PROGRAM DE DEZVOLTARE EMOȚIONALĂ PENTRU ADOLESCENȚI, PREADOLESCENȚI ȘI FAMILIILE LOR

LUMEA ÎNTRE VIRTUAL ȘI REAL – Generația Echilibrului

Relansez atelierele de dezvoltare emoțională pentru adolescenți/preadolescenți in formatul unui program unic si inedit, atât pentru copii cat si pentru părinți!

De ce nu se mai pot concentra adolescenții ca altadată?

În ultimii ani, atât la clasă, cât și în cabinet, aud tot mai des aceeași frază rostită cu îngrijorare: „Nu se mai poate concentra.”

Nu vorbim despre un copil lipsit de inteligență. Nu vorbim despre lipsă de voință sau indisciplină. Vorbim despre un creier adolescent expus zilnic unui nivel de stimulare pentru care nu a fost pregătit evolutiv.

Creierul funcționează printr-un sistem de recompensă. Atunci când primim o notificare, un like sau vizionăm un videoclip scurt, se eliberează dopamină — neurotransmițătorul responsabil de anticipare, motivație și plăcere. Problema nu este existența dopaminei. Problema este frecvența și intensitatea stimulării.

Când recompensele sunt rapide și constante, creierul începe să prefere ceea ce este imediat și ușor. În schimb, activitățile care presupun efort susținut — cititul, învățarea, rezolvarea unei probleme mai complexe — devin percepute ca fiind plictisitoare sau greu de tolerat. Nu pentru că adolescentul nu poate, ci pentru că pragul de toleranță la efort cognitiv scade.

Școala cere concentrare prelungită, răbdare și procesare profundă. Lumea digitală oferă fragmentare, viteză și recompensă instantanee. Adolescenții de astăzi trăiesc permanent între aceste două lumi, iar fără antrenament emoțional și cognitiv, echilibrul se pierde.

Concentrarea nu este un talent înnăscut. Este o abilitate care se antrenează. Iar atunci când nu o antrenăm, creierul urmează calea cea mai ușoară.

Fac acest program pentru că văd zilnic adolescenți inteligenți care nu mai știu să își gestioneze emoțiile sub presiune. Vad părinti îngrijorați ce vin în cabinet pentru că nu mai știu cum să gestioneze situația în raport cu propri copii, văd/aud colegi ce au problem la clasă datorate lipsei de concentrare, a toleranței scazute la frustrare și nu mai vreau doar să intervin când e „de reparat” ceva sau doar când problema devine gravă. Cred cu tărie că putem preveni aceste lucruri dacă acționăm unitar, psihoterapeut, parinte in ajutorul elevului, profesori care identificam și transmitem parintilor, diriginților la clasa, mai inainte de a se agrava o situatie.

 Să prevenim.

Pentru că am fost și eu un părinte foarte ocupat, care a pus mult accent pe performanță și mai puțin pe reglarea emoțională. Care am lipsit din viața si universal emotional al copilului meu.

Astăzi, ca psiholog și profesor, văd cât de mult contează această componentă. Unde există conștiență, există și responsabilitate. Iar eu aleg să transform această conștiență în prevenție.

Ce este, de fapt, problema?

Nu telefonul.

Telefonul este un instrument.
Problema este reglarea internă insuficient dezvoltată într-un mediu hiper-stimulativ.

Controlul excesiv asupra telefonului nu este despre tehnologie.
Este despre:

• impuls
• recompensă rapidă
• evitare emoțională
• toleranță scăzută la disconfort
• amânare a efortului

Toate acestea sunt componente ale inteligenței emoționale.

Legătura directă: telefon ↔ inteligență emoțională

Poate e bine de stiut ca atunci când adolescentul stă compulsiv pe telefon, el de fapt poate:

– evită o emoție (plictiseală, anxietate, frustrare)
– caută validare externă
– caută recompensă rapidă
– evită efortul susținut

Asta înseamnă:

✔ dificultate în autoreglare
✔ dificultate în tolerarea emoțiilor
✔ dependență de stimul extern

Inteligența emoțională presupune exact opusul:

✔ recunoașterea emoției
✔ reglarea impulsului
✔ toleranța la frustrare
✔ capacitatea de amânare a recompensei
✔ conștientizarea impactului asupra relațiilor

Deci nu reducem telefonul.
Construim inteligența emoțională cu scopul de a conștientiza că reducerea utilizării excesive a telefonului devine consecință, nu scop, iar acest lucru se poate reflecta în felul în care adolescentul începe să își simtă propriul control asupra vieții sale.

Se poate reflecta în faptul că nu mai reacționează impulsiv la fiecare notificare, ci alege conștient când și cât timp rămâne conectat.
Se poate reflecta în capacitatea de a sta cu o emoție dificilă fără să o anestezieze prin scroll.
În faptul că poate învăța 40 de minute fără să simtă că „nu mai rezistă”.
În curajul de a tolera o greșeală fără să se prăbușească interior.
În liniștea de a merge la un test știind că are instrumente pentru a-și regla emoția.
În încrederea că nu este controlat de impuls, ci că el este cel care decide.

Pentru adolescent, asta înseamnă libertate reală.
Nu libertatea de a sta pe telefon cât vrea,
ci libertatea de a nu fi dependent de el.

Înseamnă autonomie.

Mâine vorbim despre ceea ce se întâmplă în creier în momentul în care apare blocajul la test.