JURNAL DE CĂLĂTORIE ROTERDAM OAMENI ȘI LOCURI

JURNAL DE CĂLĂTORIE ROTERDAM, ȚĂRILE DE JOS, (OLANDA)12  IULIE, 2023

OAMENI ȘI LOCURI

Aici unde sunt, îi văd pe oameni zâmbind, ceea ce pare un lucru rar. Oare îmi răspund ? mă întreb copilărește, gândindu-mă la Germania, Hamburg de exemplu. Acolo m-a frisonat răceala din privirile oamenilor, sau mai curând absența lor din privire.

Aici ți se caută privirea spre a te descoperi. Știm că ochii sunt ferestrele sufletului și atunci când zidurile cad, inima poate vorbi. Se pare că oamenii din Roterdam îmi confirmă ceea ce am auzit la unul din clienții mei relativ curând: sunt cunoscuți pentru deschiderea lor față de străini și pentru atmosfera prietenoasă cu care te întâmpină.

E acea sclipire din privire ce simți că-ți înmoaie inima și uneori poate ajunge pâna in stomac, dacă știi ce spun… Arabi, indieni, chinezi, marocani, jamaicani, congolezi, etc suntem una. S-a întâmplat doar să ne naștem pe meridiane diferite pentru că aveam nevoie să trăim ACEA experiență. Și-atât. Asta e unicitatea.

E freamăt pe străzi. Pe benzi de asfalt largi aleargă mașini, iar alături, pe dubla pista de bicicliști, sunt biciclete, muuulte biciclete cu bicicliști desigur, scutere (începători) pe alocuri  și alte vehicule cu trei roți. În peisajul urban toată lumea are loc, funcție de barometrul interior cu care se deplasează. Pe cei ce se deplasează la pas, îi recunoști, au telefoane îndreptate spre diferite puncte de imortalizat. Nu se grăbesc și cred că ți-ai dat seama, sunt turiștii dar nu numai.  

Oamenii din Roterdam sunt pasionați de ciclism. O, da! Femei, domni, eleganți, tineri în ținute de bussines și sport, persoane de vârsta a treia, adolescenți sunt adorabili să-i vezi cu câtă bucurie și voioșie pedalează. Olanda e cunoscută ca fiind una dintre țările cu cel mai mare număr de bicicliști și Roterdam nu face excepție. Este foarte comun ca oamenii să se deplaseze cu bicicleta în oraș și să folosească ca mijloc de transport zilnic. Aici majoritatea mașinilor sunt hibrid sau full electric, ceea ce face ca zgomotul străzilor să fie unul la puțini decibeli spre deosebire de autostrăzi unde camioanele par a face „trenulețul”.

Orașul Roterdam se află la o altitudine de aproximativ -1 metru sub nivelul mării și este unul dintre cele mai joase orașe din lume, protejat de sisteme complexe de diguri și baraje pentru a preveni inundațiile.

Roterdam e renumit pentru clădirile moderne și structurile arhitecturale unice, rezultat al reconstrucției sale după bombardamentele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Arhitectura modernă îl recomandă ca pe un oraș mereu surprinzător, cunoscut pentru o arhitectură inovatoare, modernă. Poți admira clădiri uimitoare precum Turnul Euromas, Podul Erasmus, Cube Houses. La cel din urmă mintea mea refuza să creadă că există un spațiu de locuit real ce sfidează gravitația și cumva provocator de descris. Te las să le descoperi.

Despre orașul modern, vibrant și primitor, așa cum l-am simțit eu, omul, am aflat cum că Rotterdamul are o energie inovatoare și antreprenorială ceea ce face ca Rotterdamul să fie un loc atractiv pentru tineri profesioniști. Am văzut un oraș viu, cu foarte mulți tineri pe străzi, în metrou, autobuze.

Portul Rotterdam este cel mai mare port din Europa și unul dintre cele mai importante centre maritime din lume. Cu soț „vaporean” nu puteam rata o plimbare cu vaporul de agrement în care turul pe canale ne-a dezvăluit orașul privit de pe apă și portul desigur, în toată splendoarea sa inclusiv ,,din inima sa unde totul e o forfota a macaralelor ce descarcă barje și încarcă vapoare, tiruri, sau invers.

Orașul găzduiește anual numeroase festivaluri importante de muzică pop, rok, jaz și două festivaluri de film importante. Alături de alte galerii de artă dacă ești fan, două muzee ccred că ar merita să nu ratezi, dacă timpul îți permite: muzeul Maritim și Goijmans Van Beuningen ( Van Gogh, Rembrandt, Monet, sunt aici).

Grădina zoologică, Diergaarde Blijdrorp e minunată, cu o varietate de animale exotice.

Markthal Roterdam este un complex arhitectural   spectaculos, ce găzduiește un mix de restaurante, magazine și un mare târg alimentar. Aici poți gusta mâncăruri locale și internaționale și poți achiziționa produse proaspete și delicatețuri. Mirosul condimentelor orientale m-a dus cu gândul către Iordania, relativ recent vizitată și ridicându-mi privirea spre cel ce vindea aveam impresia de flash în trecut, când eram cu tămâia si scorțișoara în mână ca odinioară, Nu aveam nimic în palme așa că am comandat niște curmale și rondele confiate de mango.

Peisajul urban contemporan este cu adevărat impresionant și inspirator, cu un desingn atât de îndrăzneț. În decorurile interioare din restaurante, pub-uri, spații urbane, aici pare a fi o competiție a imaginației într-o expoziție mai amplă numită VIAȚĂ. Oamenii sunt cu adevărat cocreatorii propriei realități, par a fi încurajați la tot pasul să-și exprime creativitatea și nimic nu-i prea mult atâta timp cât se respectă omogenitatea unei compoziții. Grafitti, sculpturi în metal lemn, piese de decor din stică (încă de la aeroport prezente), peisaje florale, jardiniere,  te surprind și uimesc în egală măsură.

Orașul e divers din punct de vedere cultural , cu comunități diverse și influențe internaționale. Ca orice alt oraș mare european. Dacă Biblia spune ca în Turnul Babel Dumnezeu a separat limbile oamenilor, ceea ce se pare că i-a și despărțit, contemporaneitatea ne provoacă și arată ca în ciuda aparentelor bariere de limbă, oamenii pot viețui împreună și sparge opreliști dacă inima e deschisă. Zâmbetul, empatia, toleranța, sunt coduri ale limbajul universal uman pe care nici o inteligență artificială nu o poate înlocui și gândul acesta îmi dă speranță.

Îmi trag sufletul. INSPIR, EXPIR și privirea îmi lunecă către fereastra imensă a camerei, largă cât tot peretele ce dă într-un parc.

Pomii înalți aproape cât clădirea hotelului în care stăm, (clădire sub formă de navă, cu holuri imense, mari, camere înalte, uși asemenea) mă duc într-o călătorie imaginară, poate în Narnia, poate in cea a vichingilor de altădată și-mi amintesc că tot ceea ce trăiesc exista în mintea și sufletul fetiței de la țară ce știa că într-o zi, într-un timp din viitor va călători să cunoască acei oameni pe care îi vedea și simțea doar prin cărți, prin ochii scriitorilor. Doar acolo lumea părea mică când adulții îi spuneau repetat să înceteze cu fabulațiile. Lor probabil le era teamă de propria dezamăgire, din propria lor viață. Ea știa altceva.

Crede în tine, în potențialul latent, nemanifestat poate până în prezent și realitatea prezentului tău se va schimba. Detașați de rezultat, ea va veni în propria noastră realitate mai devreme sau mai târziu.

Îi mulțumesc fetiței din mine că a crezut și pentru mine, adultul ce nu mai știa să viseze la un moment dat. Astăzi visăm împreună!

Tu ce visai când erai mic? Ti-a spus cineva că nu se poate?

Îmbrățișări, Pe curand!

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. Avatarul lui Mihaela Konas Mihaela Konas spune:

    Buna dimineata
    Decrierea orasului este exakt cum l-am simtit si eu. Chiar am si spus. Pot sa imi inchipui sa trauesc aici.
    De mica am visat sa trăiesc in straintateate, si uite că din 1997 am plecat sa invăț limba germana vroind sa o folosesc in meseria de pe atunci,
    A fost un bilet doar dus.
    Visul mi sa implinit . Sunt recunoscatoare, dar am simtit, ca fiind copil, ca locul neu nu este in Bucuresti, cu toate ca am amintiri superbe , aveam un loc de munca deosebit cu un venit financiar fabulos. Nu nevoile au fost cele care m-au impins sa fac acel pas si dorinta de a trai ceea ce vedem in filme, in ceea ce priveste curatenia pe strazi, lumea , muntii, democratia si liberatea de a fi un strain printre straini
    care are voie sa guste diversificarea acestui Tumult de oameni cu culori diferite, povesti diferite , mâncăruri diferite. Am ajuns aici.
    Sunt aici. Sunt fericita.

    Apreciază

Lasă un comentariu