NOI PROIECTE 2024

O nouă clientă îmi deschide ușa cabinetului. În timp ce-și pune haina în cuier observ lentoarea mișcărilor, chipul abătut, umerii sunt coborâți aduși in față și cu amândouă mâinile ține de poșetă.  O invit să ia loc pe canapea. Avem programare. Fără alt preambul, se așază apoi pe canapea și verbalizează dând glas propriilor gânduri:

,,Nu știu să comunic ce am de spus…”

,,Înțeleg…Și dacă ar fi să explicați mai concret, cum credeți că se întâmplă acest lucru?” întreb.

,,Vreau să adresez un mesaj și spun ceva, însă la celălalt… ajunge cu totul altceva. Și mi se întâmplă foarte des. Asta îmi aduce  neplăceri: cu soțul, copiii, colegii la lucru, cu angajații, cu oameni dragi, pe care îi iubesc dar care mai apoi se-ndepărtează de mine. Si mă simt atât de singură…”

Rulam terapia și după ce clienta părăsește cabinetul, mi-am scanat corpul. Un zumzet rămăsese acolo. Îmi permit să simt abia acum ce este, ce simt.

 Transfer, contra transfer.

 Stop cadru îmi spun, și-n fracțiune de secundă realizez că, de-a lungul vieții, poate cele mai dureroase momente atât pentru mine cât și interlocutorii mei, au fost atunci când i-am rănit fără să doresc acest lucru. Am pierdut oameni, bani, energie, timp secundar unei comunicări defectuoase.

Clienta mea m-a inspirat pentru cele ce urmează,  exprimându-mi nevoia ei din acest moment.

Orice psihoterapeut face multă psihoeducație în cabinet. Personal am depășit de multe ori spațiul cabinetului mergând în școli, acolo unde am fost invitată, vorbind si lucrând cu copiii ateliere de inteligență emoțională, comunicare asertivă, gestionare a emoțiilor, bulling școlar, etc., fiind partea mea de contribuție, voluntariat în comunitate.

Ulterior am înțeles că dacă copiii vin ca o coală albă, pe ei scriu părinții, îngrijitorii lor cu cuvinte și acești copii devin oameni mari amprentați de conținutul si energia acelor cuvinte și astăzi lucrez preponderent cu adulții, am extins ce ofer ca servicii psihologice și grupurilor de adulti. De fapt într-un fel sau altul,  în fiecare ședință fac psihoeducație minim 10 minute.

O tema recurentă adusă în cabinet ca un laitmotiv în ultima vreme e tema comunicării.

Modul defectuos de a comunica e preluat cel mai ades din familie. Schimbi mediul, accesezi un mediu mai elevat ( scolar, academic, conjunctural) limbaju tău se schimbă. Dar ce te faci când revii în mediu dacă tu nu ai consolidat, antrenat ,, in muschi” acea comunicare asertivă, empatică și ghidată de un rațional suprapus peste emoțional și nu un emoțional suprapus peste irațional?

A vorbi nu este totuna cu a comunica. Chiar și când nu vorbim comunicăm.

Te-ai fi gândit că există niste filtre ale minții, un model de a comunica ce-l dobandim încă din copilărie în mod automat și că fără un exercițiu conștient de comunicare asertivă, riști ,,să te ia gura pe dinainte”, să intri pe un pilot automat și astfel să te exprimi dintr-o rană iar ce se propagă în celălalt e tot o rană?

Oare și tie ți s-a întâplat asta, ca mai apoi să regreți?

Te-ai gândit că există o structură a limbajului, că limbajul, comunicarea e de mai multe tipuri ( verbală, nonverbală, paraverbală) si e pe mai multe nivele ( mental-neuronii oglindă, emoțional, energetic), că vocea e de mai multe tipuri (de cap, piept sau abdomen) si cum îti poate afecta inclusiv calitatea relației cu tine însuți dar și cu ceilalti?

Să te gâdești că, comunicarea are efect de hipnoză și autohipnoză?

Despre acestea și multe alte lucruri interesante pregătesc un curs la care cu drag te invit să participi.

Am fost întrebată:

– Da’ tu ce produse ai?

– Cum adică ce ,,produse”?

-Oamenii, ce știu că oferi?..

-Păi…sunt psihoterapeut. Lucrez cu adulții în principal.

-Și coach, și trainer și la câte lucruri știu ca te-ai specializat, de unde să știe audiența ta câte ai făcut ori faci dacă tu nu oferi din ce știi într-un produs, doua trei specific? Fac asta si asta si asta.

Avea dreptate.

Am vândut multe alte lucruri în 17 ani de antreprenoriat. Produse fizice: haine, bijuterii, posete, accesorii, dar din noul rol de psiholog îmi era rusine să ,,vând” servicii de psihologie.

Poate pentru că in continuare pentru mine întălnirile 1-1 cu clienții mei sunt o taină așa cum au fost pentru mine, însă multumesc cu recunoștință celor ce-mi oferă feedback public. Un semn de vindecare autentică a traumelor personale e că poti vorbi despre ele.

Acum insă m-am decis sa pregătesc si cursuri tematice prin care sa-ți ofer expertiza mea, în arii de interes pentru tine.

  Mi-au fost solicitate tot mai des informatii legate de cum să vorbim cu oamenii fără să lezăm, pentru a fi înțeles/ă și a comunica asertiv în diferite circumstanțe de viață, am decis că e momentul lansarii unor noi proiecte pentru 2024 pe care voi cei de aici mi le-ati sugerat in privat.

Pe final de an, îți prezint oferta cu ce fac, ce proiecte s-au cristalizat sau urmează pentru a veni in sprijinul tău și a-ți ușura decizia, la care din ele doresti sa participi.

Am deschis neoficial înscrierile.

 Cum numarul de locuri la grupe e restrans (unele sunt formate), prioritate au cei cu care am lucrat deja, foști sau actuali clienți aflati in terapie, însă mai sunt câteva locuri disponibile. (eventual vei fi pus pe o listă de așteptare din noua grupă)

  Fa-ti un cadou pentru anul ce vine si trimite-mi în privat mesajul cu optiunea ta pentru una dintre urmatoarele optiuni:

1. Programul terapeutic ,,REBRAND YOURSELF” (program terapeutic individual 1-1), despre care știi deja.

2. CURS DE COMUNICARE ASERTIVĂ SI PERSUASIUNE Modelarea limbajului, arta conversației, antrenamentul abilităților de comunicare.

3.  GRUP DE DEZVOLTARE PERSONALĂ pentru adulti in ateliere de art terapie si reconectare intuitivă: PUTEREA DE A RENAȘTE

4. CURS: ,,TAINELE FEMINITĂTII”  Redescoperirea feminitătii și puterea renașterii femeii contemporane, in dimensiunea sa psihoemotională.

 Oricare din optiuni poate fi a ta!

Ce vei dobândi participând la ceea ce îți propun?

Claritate, transformare, suport in magia grupului, un spatiu sigur de interactiune, crestere și dezvoltare.

Dorește-ți echilibru pentru noul an! 💃

Dorește-ți să fii bine cu tine!💃

Doreste-ți inimă senină!💃

Acestea sunt cele mai frumoase daruri pe care să ți le asezi sub brad.  De fapt sunt daruri și pentru cei dragi ție. Esti bine tu, vor fi și ei.

Dacă ești interesat/interesată despre ceea ce ofer sau să afli mai multe despre aceste cursuri și întâlniri, te invit sa te înscrii pe wp la acest număr de telefon 0766639008  să discutăm mai în detaliu, pe nevoile tale,   sau poti să spui ,,DA” in comentarii și voi fi mai mult decât bucuroasă să-ți ofer mai multe informații și să răspund la întrebările pe care le ai în privat.

Încrederea mea este că oricare dintre aceste cursuri îti va aduce beneficii semnificative în viața ta și ar putea fi o experiență valoroasă. Cu toate acestea, decizia finală îți aparține.

Sunt cadouri minunate de Sărbători ce poți să le oferi sau să ți le oferi.

Cu drag de oameni și de echilibru, psihoterapeutul tău: Oana Togan.

Lasă un comentariu