Încercând să-mi explic și traduc toată această problemă existențială în ciuda figurii de succes ce o am aparent, percepută în memoria colectivă a comunității în care trăiesc ca fiind a unei femei puternice căreia îi reușește orice, am studiat mult asupra fenomenului.

Chiar am trecut printr-o nouă licențiere, în psihologie, după economie și asistență medicală – nursing. După 20 ani de lucru într-o instituție de sănătate publică, la patul bolnavului, și absolvirea Facultății de Economie, am trecut la antreprenoriat, în paralel sau concomitent cu voluntariatul.

Sindromul Impostor (IS) se referă la o experiență internă de a crede că nu sunteți la fel de competenți pe cât vă percep alții. Deși această definiție este de obicei aplicată în mod restrâns inteligenței și realizării, are legături cu perfecționismul și contextul social.

Mai simplu spus, sindromul impostorului este experiența de a te simți ca un fals – ai impresia că, în orice moment, vei fi descoperit că ai furat, că parcă nu aparții acolo unde ești și ai ajuns acolo doar prin noroc chior. Poate afecta pe oricine, indiferent de statutul său social, de experiența profesională, de nivelul de calificare sau de gradul de expertiză.

Problema sindromului impostorului este că oricâte experiențe de a face bine ceva aveți, oricâte recunoașteri aveți, nu  vă schimbă cu  nimic  convingerile.

 E nevoie de foarte multă muncă cu sinele, în multe ore de psihoterapie pentru a putea procesa și vă vindeca de această problemă, dar e rezolvabil.

Mie mi s-a întâmplat. Deși știam informațiile, aveam pregătirea necesară, trăiam îngrozitorul sentiment că cineva s-ar putea prinde cât de puține știu, deși în diverse alte ocazii am avut bucuria și plăcerea să primesc feedback-uri extraordinare de la participanții la evenimentele ce le-am organizat sau au fost organizate de către alte persoane. De la interviuri televizate, până la evenimente live pentru femei, elevi sau studenți, părinți, etc.

CE SPUN SPECIALIȘTII?

Termenul a fost folosit pentru prima dată de psihologii Suzanna Imes și Pauline Rose Clance în anii 1970. Inițial se credea că se va aplica mai ales femeilor cu rezultate ridicate. De atunci, a fost recunoscut ca fiind mai experimentat.

Deși sindromul impostorului nu este o tulburare recunoscută în Manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mentale (DSM-5), nu este neobișnuit. Se estimează că 70% dintre oameni vor experimenta cel puțin un episod al acestui fenomen în viața lor și veți fi surprinși dacă menționez aici că mari nume au suferit de acest sindrom.

CARACTERISTICI

Unele dintre semnele comune ale sindromului impostorului includ:

•        Îndoială de sine

•        Incapacitatea de a-ți evalua realist competența și abilitățile

•        Atribuirea succesului dvs. la factori externi

•        Teama că nu vei fi la înălțimea așteptărilor

•        Sabotarea propriului succes

•        Stabilirea unor obiective foarte provocatoare și senzația de dezamăgire când nu se ating.

Cu cât realizezi mai mult, cu atât te simți mai mult ca impostor. Parcă nu îți poți interioriza experiențele de succes.

Îmi amintesc deasemeni că eram, într-una din vacanțe, de trei săptămâni pe un vas de croazieră, poate unul dintre cele mai mari din lume, Allure of the Seas, Royal Caribbean,  în apele de est ale Americii Centrale, zona insulelor și am avut ocazia să calc pe tărâmul acestora, din Miami până în Bahamas, insula St. Thomas, St. Kitts, Haiti, Jamaica, Mexic – Playa del Carmen și în loc să mă bucur de tot ce-mi era îngăduit de Univers în acea clipă prezentă, mă întrebam oare ce am făcut de merit asta?

Din adâncul sufletului voiam încă de pe atunci să fac filmulețe video în idea de a arata și celor de-acasă splendoarea ce mi se așeza în fața ochilor și bucuria celor de pe vas la momentul aprinderii luminilor și a bradului de Crăciun, un moment cu mult fast, fanfară, dans și voie bună, iar eu îmi făceam griji despre ce va zice lumea, că nu merit să mă afișez, vezi bine.

Mulți dintre oamenii de succes împărtășesc un secret: în profunzime se simt ca niște escroci și au convingerea că realizările lor se datorează, pur și simplu, unui mare noroc. În ciuda faptului că nu există dovezi care să susțină o astfel de credință, ei se simt deseori copleșiți de sentimente de nesiguranță sau îndoială de sine. Pot chiar să nu considere că nivelul pe care l-au atins se încadrează la „succes“, pentru că și-au programat setul de standarde astfel încât să valideze doar realizările ieșite din comun ale celorlalți.

Michelle Obama, una dintre cele mai apreciate femei ale zilelor noastre, a spus, în turul pentru promovarea cărții autobiografice Povestea mea, că încă se mai simte precum un impostor și că, probabil, acest sentiment nu o va părăsi niciodată definitiv.

Umanista și mult îndrăgita Maya Angelou a rostit un gând cel puțin surprinzător pentru cei care o apreciază: „Am scris 11 cărți, dar de fiecare dată mă gândesc: «Ah, de data asta vor afla! I-am păcălit pe toți, dar acum sunt pe cale să fiu descoperită.»“

Michelle Pfeiffer, Kate Winslet, Emma Watson, Tom Hanks, Seth Godin… sunt doar câteva alte nume celebre despre care ai putea spune orice, în afară de faptul că nu își merită realizările. Însă, cu toate confirmările și reconfirmările, ei continuă să se simtă ca niște impostori, care beneficiază de aplauze și admirație fără să le merite cu adevărat. Poate că sună a modestie, dar nu vă lăsați păcăliți de această interpretare.

„Nefericirea, spune Harriet Lerner în cartea sa pe care v-o recomand, „Dansul fricii”, e alimentată de trei emoții-cheie: anxietatea, frica și rușinea. Toate apar „neinvitate”. Iar când greutățile sau necazurile dau iama în viața noastră, aceste trei emoții ne devin tovarăși nedespărțiți.

Evident, nimeni n-ar vrea să simtă rușine, teamă sau anxietate. Dar nu le putem evita. Totuși, pe măsură ce învățăm să conștientizăm și, prin urmare, să abordăm diferit aceste emoții, putem avea un prezent mai împlinit, îndreptându-ne spre viitor cu înțelepciune, curaj, umor și speranță.”

Prin povești când amuzante, când sfâșietoare, Harriet Lerner explică multe dintre lecțiile dureroase pe care ni le dă viața:

• cum asimilăm rușinea și ne lăsăm terorizați de mesajele umilitoare ale altora;

• de ce se lipește de noi anxietatea și ne strică relațiile cu ceilalți;

• cum să stăpânim teama că nu suntem suficient de buni și vom fi respinși;

• în ce fel se manifestă rușinea că suntem fundamental defecți ori inadecvați;

• de ce tânjim după schimbare și, totuși, o evităm;

• ce înseamnă frica de oglindă și anxietatea cauzată de privirile celorlalți;

• cum ne ajută (și cum ne dăunează) „gândirea pozitivă“;

• care sunt soluțiile pentru a rămâne calmi și lucizi într-un mediu de lucru nebunesc;

• cât de mult pot fi gestionate frica și disperarea, când ne lovește o tragedie etc.

Uneori, asemenea emoții sunt atât de adânc ascunse în sinea noastră și le mascăm atât de bine, încât nici nu mai suntem conștienți de ele. Dar tot ne macină pe dinăuntru. Curajul nu înseamnă să nu simțim frica – înseamnă s-o înfruntăm. Așadar, să reacționăm deliberat la emoțiile automate!

În Sindromul Impostorului chiar dacă s-ar putea să navigați printr-un spectacol al vieții plin de succes, gândul vă rămâne în continuare „Ce-mi dă dreptul să fiu aici?”

Cu cât realizezi mai mult, cu atât te simți mai mult ca impostor. Parcă nu îți poți interioriza experiențele de succes.

Procesul de gândire este: Dacă te descurci bine, trebuie să fie rezultatul norocului, deoarece o persoană incompetentă din punct de vedere social pur și simplu nu are meritul a ceea ce primește. În cele din urmă, aceste sentimente agravează anxietatea și pot duce la depresie. Persoanele care suferă de sindromul impostorului tind, de asemenea, să nu vorbească despre cum se simt cu oricine și se luptă în tăcere, la fel ca și cei cu tulburare de anxietate socială.

IDENTIFICAREA

Dacă credeți că ați putea avea sindromul impostorului, puneți-vă următoarele întrebări:

• Te chinui chiar și pentru cele mai mici greșeli sau defecte din munca ta?

• Îți atribui succesul norocului sau unor factori externi?

• Ești foarte sensibil la critici chiar constructive?

• Simți că vei fi descoperit inevitabil ca un fals?

• Vă minimizați propria expertiză, chiar și în domenii în care sunteți cu adevărat mai pricepuți decât alții?

Dacă de multe ori vă simțiți de parcă sunteți un hoț sau un impostor, poate fi util să discutați cu un terapeut. Gândirea negativă, îndoiala de sine și autosabotajul care caracterizează adesea sindromul impostorului pot avea un efect asupra multor domenii ale vieții tale.

CAUZE

Știm că anumiți factori pot contribui la experiența mai generală a sindromului impostorului. De exemplu, s-ar putea să fi venit dintr-o familie care a apreciat foarte mult realizările sau ați avut părinți care au oscilat dramatic între a vă oferi laude și a fi dureros de critici.

Știm, de asemenea, că intrarea într-un rol nou poate declanșa sindromul impostorului. De exemplu, începerea facultății sau a universității vă poate lăsa să vă simțiți de parcă nu aparțineți și nu sunteți capabili.

O altă explicație rezultată din studii psihologice asupra SINDROMULUI IMPOSTOR SAU AL IMPOSTORULUI?

Dacă ați primit feedback timpuriu negativ, (în copilărie sau chiar și adolescență) cum că nu ați fost bun în situații sociale, de expunere publică sau de performanță din partea unei persoane investită de tine cu autoritate, sau prin funcția ce o deținea cu autoritate, profesor, tutore, părinte, etc, convingerile dvs. de bază despre dvs. sunt atât de puternice, încât nu se schimbă, chiar și atunci când există dovezi contrare.

Avem o nevoie înnăscută de a fi apreciați.  Chiar și la maturitate avem nevoie de recunoaștere din partea altor oameni, pentru că suntem condiționați să resimțim încrederea în noi înșine. Oglindindu-ne în ceilalți.  Sentimentul de încredere în forțele proprii este epicentrul psihicului nostru, din el se hrănesc resursele noastre psihice, dar și diverse probleme atunci când este rănit.  Experiențele trăite în copilărie duc la anumite convingeri și mecanisme de apărare și doar „Vindecarea copilului interior” prin tehnici speciale, poate descătușa forțe latente nebănuite ale Sinelui.

TIPURI DE SINDROM IMPOSTOR

Sindromul impostor poate apărea în mai multe moduri diferite. Câteva tipuri diferite de sindrom impostor care au fost identificate sunt:

•        Perfecționistul: perfecționiștii nu sunt niciodată mulțumiți și simt întotdeauna că munca lor ar putea fi mai bună. Mai degrabă decât să se concentreze asupra punctelor forte, tind să se fixeze asupra oricăror defecte sau greșeli. Acest lucru duce adesea la o mare presiune de sine și la cantități mari de anxietate.

•        Supereroul: Deoarece acești indivizi se simt inadecvați, se simt obligați să se forțeze să lucreze cât mai mult posibil.

•        Expertul: aceste persoane încearcă întotdeauna să învețe mai multe și nu sunt niciodată mulțumite de nivelul lor de înțelegere. Chiar dacă sunt adesea extrem de calificați, își subestimează propria expertiză.

•        Geniul natural: acești indivizi își stabilesc obiective excesiv de înalte și apoi se simt zdrobiți atunci când nu reușesc la prima încercare.

•        Solistul: acești oameni tind să fie foarte individualiști și preferă să lucreze singuri. Valoarea de sine decurge adesea din productivitatea lor, așa că deseori resping ofertele de asistență. Ei tind să vadă cererea de ajutor ca un semn de slăbiciune sau incompetență.

CUM SĂ REZOLVAȚI PROBLEMA SAU STRATEGII DE COPING ADAPTATIV

Pentru ca cineva să-și dezvolte mecanisme de apărare sănătoase, are nevoie să discute cu cineva aceste momente. În prezența unei persoane de suport, de încredere, a unui psiholog, sau a unei persoane apropiate și investită cu autoritate și încredere de  acea persoană, ar putea ajuta la depășirea momentului.

Pentru a trece peste sindromul impostorului, trebuie să începeți să vă puneți câteva întrebări dificile. Acestea ar putea include lucruri precum următoarele:

„Ce credințe fundamentale am despre mine?”

„Cred că sunt demn de iubire așa cum sunt?”

„Trebuie să fiu perfect pentru că alții să mă aprobe?”

Perfecționismul joacă un rol semnificativ în sindromul impostorului. S-ar putea să credeți că există un „script” perfect pentru conversații și că nu puteți spune un lucru greșit. Probabil că aveți probleme să cereți ajutor celorlalți și s-ar putea să amânați din cauza propriilor standarde înalte.

Pentru a trece peste aceste sentimente, trebuie să vă simțiți confortabil confruntându-vă cu unele dintre acele convingeri adânc înrădăcinate pe care le aveți despre voi înșivă. Acest lucru poate fi greu, deoarece s-ar putea să nu-ți dai seama că le deții, dar iată câteva tehnici pe care le poți folosi:

• Împărtășește-ți sentimentele. Discutați cu alte persoane despre cum vă simțiți. Aceste credințe iraționale tind să se destindă atunci când sunt ascunse și nu se vorbește despre ele.
• Concentrați-vă pe ceilalți. Deși acest lucru s-ar putea simți contraintuitiv, încercați să îi ajutați pe ceilalți în aceeași situație ca și dumneavoastră. Dacă vedeți pe cineva care pare incomod sau singur, adresați-i persoanei respective o întrebare pentru a-l aduce în grup. Pe măsură ce vă exersați abilitățile, veți construi încredere în propriile abilități.
• Evaluează-ți abilitățile. Dacă aveți credințe îndelungate despre incompetența dvs. în situații sociale și de performanță, faceți o evaluare realistă a abilităților dumneavoastră. Notează-ți realizările și la ce ești bun și compară-le cu autoevaluarea anterioară.
• Fă pași mici. Nu vă concentrați pe a face lucrurile perfect, ci mai degrabă, faceți lucrurile în mod rezonabil de bine și recompensați-vă pentru acțiune. De exemplu, într-o conversație de grup, oferiți o părere sau împărtășiți o poveste despre dvs.
• Întrebați-vă gândurile. Pe măsură ce începeți să vă evaluați abilitățile și să faceți pași pentru bebeluși, întrebați-vă dacă gândurile sunt raționale. Are sens că ești o fraudă, având în vedere tot ceea ce știi?
• Nu mai compara. De fiecare dată când vă comparați cu ceilalți într-o situație socială, veți găsi vreo greșeală asupra dvs. care alimentează sentimentul că nu sunteți suficient de buni sau că nu aparțineți. În schimb, în timpul conversațiilor, concentrați-vă pe ascultarea a ceea ce spune cealaltă persoană. Fii cu adevărat interesat să afli mai multe.
• Folosiți moderat rețelele sociale. Știm că utilizarea excesivă a rețelelor sociale poate fi legată de sentimentele de inferioritate. Dacă încercați să redați o imagine pe rețelele de socializare care nu se potrivește cu cine sunteți cu adevărat sau care este imposibil de realizat, aceasta va face doar să vă înrăutăți sentimentele de fraudă.
• Nu mai lupta sentimentele tale. Nu combate sentimentele de a nu aparține. În schimb, încearcă să te apleci în ele și să le accepți. Abia atunci când le recunoașteți, puteți începe să dezlegați acele credințe de bază care vă împiedică.
• Refuză să lași sindromul să te țină blocat. Indiferent cât de mult ai impresia că nu aparții sau meriți situația de succes, nu lăsă asta să te împiedice să-ți urmărești obiectivele. Continuă și refuză să fii oprit.

Amintiți-vă că, dacă vă simțiți ca un impostor, înseamnă că aveți un anumit grad de succes în viața voastră pe care îl atribuiți norocului. Încercați în schimb să transformați acel sentiment într-unul de recunoștință. Uită-te la ceea ce ai realizat în viața ta și fii recunoscător. Nu te lăsa influențat de frica ta de a fi descoperit. În schimb, aplecați-vă asupra acestui sentiment și ajungeți la rădăcinile sale.

Lasă-ți garda jos și lasă-i pe ceilalți să-ți vadă adevărata personalitate. Dacă ai făcut toate aceste lucruri și totuși simți că sentimentul tău de a fi un impostor te împiedică, este important să vorbești cu un profesionist din domeniul sănătății mintale.

Pe mine, psihologul clinician, terapeutul, omul  ce sunt astăzi, mă găsiți pe

Home

Pagina de FB Oana Togan   https://www.facebook.com/oana.togan

Pagina FB Cabinet Individual de Psihologie https://www.facebook.com/psihologOanaTogan

Instagram Psiholog Oana Togan

Dacă consideri că te pot ajuta, nu ezita să mă contactezi în vederea stabilirii unei programări.

Cu infinită iubire și recunoștință pentru urmărire aici, Psiholog, Oana Iacob Țogan.